Sursa foto: kavalenkava/Shutterstock.com

Nimic în lumea asta nu este mai satisfăcător decât descoperirea unui nou oraș, a piețelor pietonale ce îi dau viață, a monumentelor și clădirilor sale istorice și a străduțelor lăturalnice care-l îmbracă. Și sunt atât de multe orașe incredibile care merită vizitate, încât poate fi extrem de copleșitoare căutarea următoarei destinații de explorat.

Pentru a-ți veni în ajutor, am întocmit un top cu cele mai bune destinații pentru city break în 2020, destinații ce includ mai tot ce și-ar dori ochiul de călător – de la centre istorice căptușite de ziduri medievale, la plaje mirifice sau piețe pline de culoare. 

Acestea fiind spuse, iată care sunt destinațiile recomandate de noi:

  1. Bruxelles, Belgia. Ce loc poate fi mai bun pentru a petrece un weekend decât Bruxelles-ul, casa ciocolatei de calitate, a berii artizanale și a cartofilor prăjiți? Pornește într-un tur al magazinelor de ciocolată Godiva, Leonidas și Galler pentru a cumpăra câteva praline și bomboane de ciocolată, apoi fă-ți drumul către Grand Place pentru a face fotografii Primăriei, Casei Regale și caselor breslelor ce împrejmuiesc animata piață. Un city break în Bruxelles trebuie să conțină, de asemenea, o vizită la Mica Europă, Atomium, Menneken Pis și Notre Dame au Sablon.

Locuri de cazare în Bruxelles găsești aici

  1. Praga, Cehia. Dacă până acum nu ai vizitat capitala Cehiei, în 2020 este timpul să o faci! Primăvara este cea mai bună perioadă de a vizita Praga. Atunci, temperaturile sunt în jur de 11 grade Celsius în timpul zilei, vreme numai confortabilă pentru a te plimba pe străzile pavate ale splendidului Centru Istoric. În plus, pe parcursul lunii aprilie, mai toate casele medievale din oraș sunt decorate cu flori în culori pastelate. Se spune că Praga este cel mai frumos oraș din Europa. Vizitând Podul Carol, Castelul Praga, Ceasul Astronomic și străduțele fermecătoare din întregul Centru Istoric, vei înțelege de ce.

Locuri de cazare în Praga găsești aici!

  1. Faro, Portugalia. Faro este poarta de intrare către incredibilele plaje din Algarve, cum ar fi Praia de Rocha și Praia de Bordeira – paradisul kite surferilor. Dar orașul în sine este o destinație uluitoare. Datând din secolul al XVI-lea și încărcat cu restaurante cu tapas, cafenele cu tradiție, muzee și biserici romanice, Faro este numai bun de vizitat în 2-3 zile de vacanță. Cel mai popular loc din oraș este, desigur, Centrul Istoric cu ale sale ziduri străvechi ce îl înconjoară, unde vei găsi o catedrală gotică, Palatul Episcopului și mai multe străzi pietonale interesante.

Locuri de cazare în Faro găsești aici

  1. Bologna, Italia. Dacă te bate gândul să vizitezi Italia anul viitor, îți recomandăm să lași pentru altă dată turnul înclinat din Pisa, canalele Veneției sau galeriile cu arcade din Florența și să alegi fermecătorul oraș Bologna. În Bologna nu vei găsi nici aglomerația specifică orașelor mai turistice din Italia, nici prețuri exagerate. În schimb, aici vei găsi cea mai veche universitate din Europa (unde se organizează deseori fel și fel de evenimente culturale), faimoasa Fântână a lui Neptun, palate romanice, bazilici impunătoare, artă stradală în cartierul Saragozza și, nu în ultimul rând, cele mai bune spaghete bologneze din întreaga lume.

Locuri de cazare în Bologna găsești aici

  1. Valencia, Spania. Cu un Centru Istoric fantastic cu arhitectură medievală gotică și barocă, un oceanograf ce depășește toate așteptările, o plajă imensă și localuri unde încă mai au loc spectacole de flamenco, Valencia trebuie să se găsească pe lista destinațiilor de city break a anului 2020. Începe-ți aventura în acest oraș unde s-a inventat rețeta paellei prin a vizita Catedrala valenciană, casa Sfântului Graal, apoi explorează grădinile Turia și descoperă cum albia unui râu gigantic a fost secată pentru a face loc unui imens parc urban ce adăpostește în prezent futuristul Oraș al Artelor și Științelor. De vizitat, de asemenea, Bioparcul, cartierul El Carmen și neapărat piața El Mercado Central pentru a-ți satisface orice poftă culinară mediteraneană pe care o ai.

Locuri de cazare în Valencia găsești aici