Sursa foto: Alajeel/Shutterstock.com

Așadar, te-ai hotărât să mergi într-o vacanță în sud-estul Spaniei pentru a te relaxa pe întinsele plaje din Costa Blanca și pentru a vizita fortărețele, muzeele de artă și piețele din Alicante, un oraș la fel de frumos ca Barcelona și Valencia, însă mult mai liniștit și mai puțin aglomerat.

Iar dacă vrei să ai parte de o vacanță cât mai puțin costisitoare, iată sfaturile noastre despre ce să faci și ce să vezi gratuit în acest încântător oraș de la malul Mării Mediterane:

  1. Vizitează Castelul Santa Barbara

Situat pe muntele Benacantil, la altitudinea de 166 de metri, Castelul Santa Barbara este, fără îndoială, una dintre cele mai mari atracții turistice ale orașului Alicante și, totodata, una dintre cele mai impozante construcții medievale din întreaga țară. Acesta domina întregul orizont, putând fi observat din aproape orice zonă deschisă sau de pe orice acoperiș din oraș.

Există mai multe trasee pe care le poți alege pentru a urca la castel, dar drumul din parcul El Erata este de departe cel mai pitoresc, Ține minte, însă, că plimbarea pe care va trebui să o faci până la intrarea în castel este destul de lungă și istovitoare, în special pe timpul verii când temperaturile sunt foarte ridicate, așadar ar fi bine să iei cât mai multă apă la tine pentru a te menține hidratat. Alternativ, poți opta pentru o scurtă plimbare cu liftul aflat în Muntele Benacantil, pe care îl vei putea lua de la poale, din apropierea străzii Juan Bautista Lafora, până la cel de-al doilea etaj al castelului.

Accesul în castel este gratuit, însă dacă vrei să iei liftul, va trebui să plătești o taxă de 2,5 euro.

  1. Petrece câteva ore de relaxare pe plaja San Juan

Vei găsi această bucată de țărm la circa 10 kilometri de Alicante, înspre nord, loc în care vei putea ajunge cu autobuzul, cu tramvaiul sau cu o mașină închiriată. Playa del San Juan este cunoscută în rândul călătorilor ca fiind una dintre cele mai bune plaje din întreaga Spanie atât pentru faptul că este foarte întinsă, cât și datorită faptului că are toate facilitățile de care ar putea avea nevoie vizitatorii, de la restaurante, centre de închiriere echipamente sportive pentru diferite sporturi nautice la terenuri de golf.

Cu un nisip aproape alb, moale și fără pietriș, plaja San Juan merită vizitată în special în timpul evenimentului Las Hogueras (Serbările Focului), un festival al solstițiului de vară sărbătorit de-a lungul întregii coaste spaniole, între 19 și 24 iunie.

  1. Vizitează Muzeul de Artă Contemporană (MACA)

Pasionații de artă au ocazia de a vizita în Alicante unele dintre cele mai bune muzee din Peninsula Iberică. Unul dintre aceste muzee este Muzeul de Artă Contemporană, găzduit de o casă superbă în stil baroc din Plaza Santa Maria, în care este expusă o colecție impresionantă de peste 800 de piese de artă din secolul al XX-lea, ce include opere realizate de Pablo Picasso, Juan Gris, Juana Frances și Eusebio Sempere, un artist local extrem de talentat, fondatorul acestei colecții, de altfel.

  1. Plimbă-te prin Centrul Istoric al orașului

Cu granițe conturate de pitorescul munte Benacantil cu al său Castillo de Santa Barbara, precum și de străzile Rambla de Méndez Núnez și Explanada de España, centrul istoric este locul ideal în care să te plimbi și să admiri arhitectura veche a orașului, având parte de cea mai autentică atmosferă din această parte a Spaniei. Pășind pe îngustele străduțe, vei zări în stânga și în dreapta diferite clădiri importante ale orașului, cum ar fi Primăria, o catedrală gotică, o mică mănăstire și câteva muzee, inclusiv Muzeul de Arte Frumoase Gravina. Cea mai încântătoare parte a acestui centru istoric este însă Barrio de Santa de Cruz, care se descrie printr-o mulțime de clădiri intens colorate cu ferestre cu grile din fier forjat, cu vedere către întregul port.

  1. Descoperă Plantația de palmieri din Elche

Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, Palmeral de Elche este o plantație imensă de peste 11 000 de palmieri, cea mai mare plantație de acest tip din întreaga Europă. Conform UNESCO, plantația a fost fondata de fenincieni și de cartaginezi în primul mileniu dinaintea erei noastre.

Așadar, dacă vrei să ai parte de o mică escapada in apropiere de Alicante, acesta este locul ideal în care să mergi. În  Elche poți ajunge cu un autobuz cu plecare din Aeroportul Alicante. Experiența este gratuită, va trebui să platești doar pentru biletul de autobuz.


Ai ales perioada de plecare în Alicante? Noi îți sugerăm câteva date și mai multe oferte grozave de cazare!