Sursa foto: Z Jacobs/Shutterstock.com

Situat pe malurile bratului sudic al Rinului, Nieuwe Maas, unde se alatura micul rau Rotte, Rotterdam, al doilea cel mai mare oras din Olanda si orasul cu cel mai mare port din Europa, este o destinatie turistica fascinanta, unde caracteristicile moderne se imbina armonios cu elementele arhitecturale medievale. Orasul a fost foarte prosper inca din secolul al XIII-lea, cand a fost construit un baraj pentru a separa Rotte de Nieuwe Maas (de aici numele orasului). Rotterdam a fost, de asemenea, un mare centru cultural de-a lungul timpului, fiind de altfel locul in care s-a dezvoltat marele umanist si filozof Desiderius Erasmus, unul dintre cei mai importanti ganditori europeni din Renascentism. Astazi, orasul este vizitat pentru multitudinea de optiuni de divertisment, muzee, arhitectura splendida si, desigur, pentru atractiile-i turistice maritime.

Iata care sunt principalele obiective turistice pe care sa le vizitezi intr-o vizita in Rotterdam:

Muzeul Bojimans van Beuningen. Unul dintre cele mai frumoase muzee de arta vizuala si design din intregul continent, Muzeul Bojimans van Beuningen prezinta o colectie permanenta de lucrari de arta olandeza si europeana culese din toate perioadele istoriei. Unele dintre cele mai importante opere de arta sunt “De Zondvloed” de Jheronimus Bosch, “De drie Maria’s aan het graaf” de Van Eyck, “De Toren van Babel” de Pieter Bruegel si “Titus aan de Lezenaar” semnata de faimosul Rembrandt.

Muzeul are expusa, de asemenea, o colectie de arta suprarealista, cu lucrari realizate de Duchamp, Margritte si Man Ray.

Vechiul Port si Muzeul Maritim. Plin cu barci si cu nave istorice restaurate, multe dintre ele fiind locuite de proprietarii lor, Portul Vechi (Oude Haven) este un obiectiv turistic incantator, candva un port comercial si santier naval de mare importanta in economia comertului Olandei.

Plimbandu-te in port, vei da de Muzeul Maritim, infiintat in 1873, care se bucura de o priveliste incantatoare asupra marii si numeroaselor sale cai navigabile. Colectiile muzeului acopera istoria transportului maritim si a navigatiei maritime, inclusiv modele de nave, reconstructia unei nave vechi de 2000 de ani si numeroase picturi marine.

Catedrala Grote Sint Laurenskerk (Sfantului Laurentiu). Este tot ce a mai ramas din cladirile medievale din Rotterdam, cele mai multe dintre ele fiind distruse in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Construita in stil gotic, cu statui, picturi si o orga care, atunci cand canta, te transpune intr-o atmosfera idilica, impozanta catedrala fascineaza inca de la intrare, intampinandu-si vizitatorii cu un interior intens luminat de efectul accentuat al geamurilor colorate ale ferestrelor. Usile de bronz ale intrarii principale, ce prezinta tema Razboiului si a Pacii, sunt realizate de artistul italian Giacomo Manzu. Biserica este considerata de localnici mandria Rotterdamului.

Casele Cubice. Rotterdam gazduieste numeroase exemple frumoase de arhitectura moderna. Cele mai iconice sunt Casele Cubice realizate dupa o idee a arhitectului Piet Blom, cladiri care au fost construite in anii ‘70. Cu aspectul lor in forma de cub, clar vizibil chiar din Portul Vechi, cele 38 de case colorate in nuante de galben si gri, sunt un loc de neratat atunci cand vizitezi Rotterdamul.

O alta bijuterie arhitecturala este Casa Alba. Candva cea mai inalta cladire din Europa, aceasta constructie uimitoare de zece etaje realizata in stil Art Nouveau a fost ridicata in 1898 si este astazi site al Patrimoniului National, ce ofera vederi superbe ale orasului de pe acoperis.

Morile de vant din Kinderdijk. Kinderdijk este un sat pitoresc, situat la doar 23 de kilometri de Rotterdam, malurile raului Noord. Denumirea satului inseamna in limba olandeza “digul copiilor” si face referire la o legenda celebra care aduce aminte de un leagan al unui copil blocat aici in timpul inundatiilor care au avut loc de Ziua Sf. Elisabeta, in anul 1421. Fiecare dintre cele 19 mori de vant din sat au fost construite in secolul al XVIII-lea si sunt foarte bine conservate, fiind motivul pentru care aceasta localitate a fost desemnata site al Patrimoniului Mondial UNESCO.


Intra pe acest link pentru a vedea una dintre ofertele noastre pentru un sejur in Rotterdam: http://bit.ly/2DiFtDB