Sursa foto: Tatiana Gordievskaya/Shutterstock.com

Cu scăderea tot mai mare a temperaturilor tindem să ne gândim din ce în ce mai intens la modul în care vom petrece sărbătorile de iarnă. Și, în timp ce Crăciunul nu este nicăieri mai magic decât acasă, în sânul familiei, Revelionul pare a fi mai spectaculos în anumite destinații ale lumii și, totodată, mai atrăgător dacă are loc într-o țară care este caldă în lunile de iarnă.

Dacă ești în căutarea unei astfel de destinații exotice, care să îți garanteze un Revelion de neuitat, cu muzică, dans, mâncare grozavă, petreceri stradale și spectacole de artificii grandioase, iată câteva sugestii:

Punta Cana, Republica Dominicană. Dacă visezi să cionești paharul de șampanie în prima zi a Anului Nou pe o plajă cu nisip alb, apă turcoaz și palmeri înalți, Republica Dominicană ar putea fi alegerea perfectă. Cel mai cunoscut oraș resort al acestei țări din Caraibe, Punta Cana, este ideal pentru petrecerea zilelor din preajma Revelionului. Nu numai că are plaje uluitoare, dar se laudă, de asemenea, cu o viață de noapte vibrantă, plină de distracție și voie bună.

Oferte de Revelion în Punta Cana găsești în acest link!

Maldive. Superba țară insulară are câte ceva pentru fiecare tip de călător. De la insule private, croaziere de-a lungul Oceanului Indian, preparate delicioase cu fructe de mare, mese tradiționale maldiviene, petreceri pe plajă cu muzicieni renumiți și experiențe incredibile subcavatice, Maldivele sunt, cu siguranță, o destinație în care Revelionul pare mai atrăgător ca oriunde altundeva.

Oferte de Revelion în Maldive găsești în acest link!

Cancun, Mexic. Vremea caldă, marea turcoaz și cluburile de noapte cu petreceri incredibile de Revelion sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să alegi să petreci noaptea dintre ani în exoticul Cancun. Mandala, Dady’O, La Vaquita, Palazzo și The City sunt printre cele mai renumite cluburi din oraș care organizează petreceri grandioase de Revelion. Pe timp de zi, îți poți petrece vremea vizitând cele mai importante atracții turistice ale orașului, cum ar fi Parcul Xcaret, Plaja Norte, Muzeul Subacvatic și El Rey Archaeological Zone.

Oferte de Revelion în Cancun găsești în acest link!

Panama City, Panama. Panama se mândrește cu câteva stațiuni pe plajă foarte frumoase, cu prețuri rezonabile în preajma Anului Nou, dar are, de asemenea, un centru extrem de modern, ce face cu ochiul oricărui vizitator. Orașul găzduiește mai multe centre comerciale mari în zona turistică, de unde poți să cumperi mai tot ce ai nevoie pentru petrecerea de Revelion și, desigur, suveniruri pentru cei dragi de acasă. 

Iar dacă tot te afli în Panama, nu ai cum să ratezi vizitarea celebrului Canal Panama și a sitului istoric de patrimoniu mondial Panama Viejo.

Oferte de Revelion în Panama găsești în acest link!

Phuket, Thailanda. Phuket pare a fi într-o petrecere continuă pe tot parcursul anului, dar de Revelion își distrează vizitatorii cu petreceri mai animate și mai vibrante ca oricând. Fiecare hotel de pe insulă organizează o cină de gală cu evenimente de divertisment, iar plajele principale vor avea parte de focuri de artificii. Cluburile de noapte și cluburile de plajă vor fi arhipline la numărătoarea inversă, astfel că petrecerea va fi sălbatică toată noaptea. Fie că petreci Revelionul pe celebrul Bangla Road, în Paradise Beach sau în orice club de plajă, cu siguranță vei avea parte de o noapte pe care o vei ține în bagajul de amintiri frumoase toată viața!

Oferte de Revelion în Phuket găsești în acest link!