Sursa foto: MarinaDa/Shutterstock.com

Când vine vorba de destinații de vacanță de vară, de cele mai multe ori tindem să ne gândim la Grecia, Spania, Italia sau Bulgaria, locuri binecuvântate de soare, pe care românii s-au obișnuit să le viziteze în ultimii zece ani. Pentru un pic de variație, de ce să nu vizitezi Ciprul în această vară? Vremea este la fel de plăcută ca în celelalte țări menționate mai sus, țara are o cultură foarte bogată, iar peisajele sale sunt, pur și simplu, impresionante. 

Dacă ești interesat să afli și alte motive pentru a vizita această uimitoare țară insulară din Marea Mediterană, continuă să citești!

Odată ce ajungi în Cipru, vei avea senzația că ai ajuns în Marea Britanie. Și, pe bună dreptate. Ciprul este ca o Anglie însorită. Majoritatea ciprioților vorbesc excelent limba engleză, aceasta fiind predată în toate instituțiile de învățământ încă din primii ani de școală, circulația rutieră se face pe partea stângă, toate indicatoarele rutiere sunt scrise în limba engleză și în greacă, iar multe dintre obiceiurile localnicilor se aseamănă foarte mult cu cele ale locuitorilor din UK. 

Ciprul este una dintre cele mai sigure țări din lume.

În anul 2016, Ciprul avea să fie ales a cincea cea mai sigură țară din lume, așadar poți fi sigur că nu vei avea parte de pericole dacă vei ajunge pe aceste meleaguri în această vară. Într-o lume aparent plină de suferință, poate fi descurajant să îți rezervi o vacanță într-o țară străină în care să nu te simți protejat. Din fericire, Ciprul poate să ofere acea liniște de care au nevoie toți turiștii pentru a se bucura în voie de concediul pe care îl așteaptă de luni de zile.

Plaje curate și o apă de mare fantastică!

Cipru este a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană, iar plajele sale sunt absolut uimitoare. Marea cristalină extrem de limpede și plajele îngrijite te vor face să te simți ca și cum ai fi într-un paradis pe Pământ. Cele mai populare plaje sunt cele din Ayia Napa, dar cea mai interesantă plajă de pe insulă este, cu siguranță, plaja din Paphos, unde se găsesc faimoasele Stânci ale Afroditei. Legenda spune că nașterea zeiței frumuseții și a dragostei a avut loc chiar pe această plajă pe care se găsesc celebrele stânci. Alte două plaje din Cipru foarte apreciate de vizitatori sunt Nissi Beach și Fig Tree Bay, acestea fiind clasate pe primele locuri în topul TripAdvisor.

Mâncarea tradițională este grozavă!

Întrucât Cipru este o țară de etnici turci și greci (în mare parte), este evident că majoritatea bucătăriei cipriote constă în preparate turcești și grecești. În restaurante vei găsi deseori mezeda, care constă în mai multe feluri de mâncare mai mici (unele până la 20!). În mare parte, preparatele sunt făcute din carne roșie, pește și legume. Noi îți recomandăm să încerci cârnații picanți Loukaniko, preparatul Tahini și Skordalia (un sos de nuci sau cartofi cu usturoi). Brânza locală se numește halloumi, iar localnicilor le place să o prepare pe grătar. În ceea ce privește deserturile, ciprioții adoră să mănânce plăcinte cu budincă, în special galaktoboureko și mahalepi. Pe lângă toate acestea, nu uita să comanzi vinul lor dulce numit Commandaria, care merge excelent cu brânzeturile tari. Băuturile puternice ca ouzo și rachiul de anason merită și ele degustate!

Călătorește în trecut vizitând monumentele istorice!

Istoria Ciprului are o vechime de peste 10 000 de ani, astfel că pe tărâmurile țării vei găsi o mulțime de monumente care au fost martore schimbărilor culturale din secolele ce au trecut. Cea mai bună „călătorie în trecut” poate fi găsită la Muzeul Ciprului din capitala țării, Nicosia. Muzeul adăpostește o colecție fabuloasă de artefacte care datează din epoca neolitică și bizantină. De asemenea, vei putea vizita câteva ruine grecești antice în Limassol, precum Amathus și Korion, dar și urme ale culturii venețiene vechi, cum sunt zidurile venețiene din Nicosia. 

Te-am convins de frumusețile cipriote? Rezervă acum o vacanță Early Booking în această țară fascinantă și vei putea beneficia de reduceri de până la 20%! Mai multe detalii găsești în următorul link!