Santorini3

Pentru multi turisti, Santorini (cea mai sudica insula din arhipelagul insulelor Ciclade) este cea mai frumoasa insula a Greciei. Asa se si explica de ce pe insula ajung, in fiecare an, de 100-150 de ori mai multi turisti decat populatia intregii insule (aproximativ 14.000 locuitori).

Este cu atat mai interesant cu cat insula nu are foarte multe atractii turistice. Spectaculozitatea locului vine din altceva: case de un alb orbitor, asemanatoare unor chilii construite in peretele vulcanic, stradute inguste cu iesire la mare, traditii, biserici ortodoxe (unele dintre ele cu o istorie aparte), peisaje care se datoreaza faptului ca insula s-a format dintr-un vulcan (nisipuri negre, rosii, faleze naturale inalte de sute de metri). Explozia vulcanului din Santorini a avut loc acum circa 3.700 de ani si a aruncat in aer partea superioara a insulei. Asa s-a format o laguna imensa, celebra in toata lumea, inclusiv, prin adancimea apei.

Capitala insulei (Thira) este protejata de un intreg perete vulcanic, situat, de altfel, pe o faleza impresionanta, de aproximativ 300 de metri. De altfel, Thira este un loc spectaculos pentru ca are numeroase cladiri albe care ofera imagini incredibile asupra Marii Egee. De altfel, Santorini este renumit si pentru faptul ca aici se gasesc aproximativ 300 de biserici, predominant albe. Datorita acestui lucru, localnicii adora sa spuna ca insula lor e una a paradoxurilor, pe ea gasindu-se mai multe biserici decat case sau mai mult vin decat apa.

Va spunem, in acest articol, care sunt cele mai frumoase plaje din Santorini.

Plajele de top din Santorini

Sursa foto: www.shutterstock.com

Santorini este o insula vulcanica, prin urmare, aici, cele mai multe plaje au nisipul negru. Intr-adevar, multe plaje au aceasta culoare, mai ales, in jumatatea de nord a insulei, insa, coborand spre sud, nisipul capata culori si granulatii diferite, dar, la fel de spectaculoase.

Nisipul negru al plajelor este inedit si va va incanta cu siguranta. Trebuie, insa, sa retineti ca acest nisip se incinge foarte usor, asadar, in zilele calduroase (cand temperatura ajunge usor la 30 de grade Celsius), veti avea nevoie neaparat de incaltaminte. 

Plaja Neagra

Se afla in statiunea Kamari si este cea mai lunga de pe insula. Este formata, in principal, din pietre de granulatii diferite. Chiar daca lipseste nisipul fin, este printre preferatele turistilor fiindca este situata langa una dintre cele mai selecte statiuni din Santorini si este distinsa cu Blue Flag. Localitatea a luat nastere dupa ce un sat din apropiere a fost pus la pamant de cutremurul din 1956. Atunci, locuitorii s-au mutat in Kamari. 

In apropierea ei se afla al doilea varf de pe insula, Mesa Vuono, care masoara doar 400 de metri, dar, privit de la nivelul marii, pare mult mai inalt. Satul si plaja Kamari au primit numele de la un monument ridicat in cinstea zeului Poseidon. Aceasta plaja cu nisip negru este cea mai cautata de pe insula. Este impanzita de hoteluri, baruri si cluburi de noapte. 

Plaja rosie

Sursa foto: www.shutterstock.com

Daca, totusi, preferati altfel de plaje, puteti merge spre nord in statiunea Monolithos, care are plaje cu nisip fin, sau puteti cobori spre sud pana in statiunea Perissa, unde gasiti una dintre cele mai apreciate plaje cu nisip negru de pe insula. Puteti merge si mai in jos, pana in statiunea Agios Georgios, situata la aproximativ trei kilometri de aceasta. Langa cele doua se mai afla statiunile Perivolos si Vlihada. In prima veti putea practica diverse sporturi nautice, fiind una dintre cele mai vizitate.

Plaja rosie este situata la sud de orasul Akrotiri, care nu are, insa, iesire la tarm. Aici, puteti admira culoarea rosiatica a stancilor, in primul rand, si, apoi, a nisipului. Daca prindeti un cer prielnic, puteti surprinde fotografii de un dramatism aparte. Trebuie sa stiiti ca, fiind mica, plaja se aglomereaza destul de repede, mai ales in weekend. Multi turisti vin aici doar ca sa admire locul. Acest lucru se datoreaza placilor de piatra vulcanica neagra si rosie care se pot vedea in spatele plajei.

Plaja indragostitilor (Eros)

Plaja Eros este mai putin frecventata, deoarece, nu se afla in zona cea mai aglomerata a insulei, insa, cei care au vizitat-o nu au regretat ca au facut-o. E localizata la nord de plaja Vlychada si este formata din nisip fin.

Plaja din Perissa

Plaja din Perissa se afla in topul celor mai frumoase plaje din insula Santorini. Este situata in apropiere de satul Emporio. Aici, marea are o culoare aparte, nisipul este fin, iar plaja este protejata de vanturile care bat pe Marea Egee. Undeva, in nord, se afla muntele Profitis Ilias. Se pot face aici multe sporturi acvatice (windsurf, jet-ski, scuba diving), iar taxiurile pe apa fac posibil transportul turistilor.

Plaja Agios Georgios Santorini

Plaja Agios Georgios Santorini este tot o plaja cu nisip negru. Gasiti aici umbrele, sezlonguri, baruri, restaurante, taverne. In plus, pot fi facute numeroase activitati pe plaja, inclusiv, sporturile acvatice (jet-ski, scufundari, windsurf, canotaj). 

Plaja Cape Columbo 

Plaja Cape Columbo este una dintre cele mai linistite si izolate plaje de pe insula Santorini. Este, de fapt, o fasie lunga de nisip negru, adapostita de stanci rosii. Este una dintre ultimele plaje neamenajate de pe Santorini. Atentie, este plaja preferata de nudisti.

Plaja Monolithos

Plaja Monolithos este destul de aproape de cea din Kamari si este o plaja linistita, fiind mai putin aglomerata. Trebuie sa stiti, insa, ca locul este maturat de rafale puternice de vant care rascolesc nu numai nisipul fin al plajei. Fiindca apele aici nu sunt foarte adanci, Monolithos este locul preferat de familiile care au copii. 

Plaja Vourvoulos

Este o plaja situata in nord-est, aproape de capitala insulei. Apa, aici, este aproape turcoaz. Este un loc linistit, mai izolat, dar, foarte cautat de turisti.

Plaja Vlychada

Sursa foto: www.shutterstock.com

Aceasta plaja se afla, de fapt, intr-un sat pescaresc. Este o plaja lunga, cu nisip gri inchis. Nu numai plaja imbie aici turistii, ci, si tavernele si cafenelele. Stancile sunt si aici impresionante. Pe Santorini exista si plaje mai putin vizitate de turisti, dar, nu mai putin frumoase:

  • Plaja Katharos: este o plaja linistita, cu nisip si pietricele negre. Este cea mai apropiata plaja de turistii cazati la Oia (drumul pe jos se face in 15 minute), dar, trebuie sa stiti ca plaja nu este amenajata si, prin urmare, nu veti gasi aici sezlonguri si umbrele.
  • Tou Christou Ta Thermi: aici se poate ajunge doar pe un drum ingust sau cu barca. Locul este impresionant, datorita pietrelor negre, stancilor rosii, vulcanice si izvoarelor termale.
  • Plaja Mesa Pigadia: este o plaja stancoasa, linistita, cumva protejata de restul lumii. Nisipul este mai degraba pietris fin, amestecat cu pietricele de mici dimensiuni. Se afla la aproximativ 800 de metri de zona Akrotiri.
  • Plaja Baxedes: este o plaja foarte cunoscuta in partea de nord a insulei si este situata la numai 3 kilometri de Oia. Plaja are nisip negru si este ideala pentru cei care nu se dau in vant dupa aglomeratie. Singurul dezavantaj poate fi vantul care bate, in anumite zile, destul de tare.
  • Plaja Exo Gialos: este o plaja frumoasa, linistita, cu nisip si pietricele. Frumusetea ei vine, mai ales, din contrastul dintre nisipul negru si albastrul turcoaz al marii. 

Pentru mai multe detalii, va asteptam pe site-ul Dertour sau in agentiile noastre.

Santorini (1) Santorini (2)