Ce poate fi mai reconfortant decat un weekend intr-un oras european, plin de tentatii de toate felurile si pentru toate preferintele, care sa te faca sa uiti de vremea rece de afara si sa-ti incarce bateriile pana la primavara? Iti propun cateva destinatii de cucerit sau de “aprofundat” in aceasta perioada, indiferent daca esti pasionat de cultura, istorie, arta sau arhitectura, vrei doar sa te bucuri de un pic de exotism sau din toate cate putin.
Barcelona, un oras si mii de posibilitati de distractie
Insorita Barcelona nu mai are nevoie probabil de nici o prezentare, ca doar este unul dintre cele mai vizitate orase ale Europei. Luna februarie este de obicei primavaratica pentru acest oras de pe malul Mediteranei, temperaturile ajung si pana la 15 grade Celsius, pentru ca noaptea sa coboare la minim 5 grade, cu plus. Sunt o serie de evenimente in orasul care are ca embleme operele lui Antonio Gaudi: Gagrada Familia, Parcul Guell sau La Predera, dar parca Valentines Day se petrece mai intens ca oriunde in Europa, oferindu-se ciocolata si carti.
Nu ai cum sa ratezi o plimbare romantica pe Rambla, dar nu uita sa “evadezi” un pic la Mercat de la Bogueria, unde te asteapta (aproape) toate marfurile din lume, delicii pentru papilele gustative. Apoi mergi la imensul Acvariu si la shopping in mallul MareMagnum din apropierea sa si admira si statuia lui Columb, care a poposit aici prima data dupa descoperira Americii!
Urca pe Montjuic, de preferat cu telecabina! Sus te asteapta imensul Muzeu de Arta al Cataloniei si minunatele fantani magice, unde noaptea, cand luminile joaca in mii de culori pe sunetul muzicii, atmosfera este deosebita. Sa nu uit de muzeul Picaso, de partea veche a orasului, Barcelonetta si de cele doua stadioane celebre ale Barcelonei, dar sunt atat de multe de vazut in acest oras incat mi mult ca sigur ca voi reveni mai pe larg in viitorul apropiat…
Cea mai buna oferta Dertour pentru o vacanta in Barcelona
Orasul superlativelor: Istanbul
Istanbul. Acest oras este unul cu adevarat deosebit : a fost capitala mai multor imperii dar niciodata a Turciei, este asezat intre doua lumi, cea crestina si cea musulmana si se intinde pe doua continente. Orasul de pe Bosfor este exotic, tumultos, chiar fierbinte si aici nu ma refer la vreme, caci ofera experiente care merita traite!
La umbra minaretelor si a palatelor vechi, viata marii metropole decurge navalnic, intr-un ritma ametitor specific marilor metropole. Sunt nenumarate baruri, restaurante si cluburi dar si vestitele bai turcesti, hoteluri spa de inalta clasa iar bazarurile reprezinta o atractie in sine, desigur cu Marele bazar in frunte.
Ce nu ar trebui sa ratezi in Istanbul? Primele pe lista scurta sunt Hagia Sofia (Sfanta Sofia), care a fost initial bazilica apoi a fost transformata in moschee dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci (anul 1453) si Palatul Topkapi, unul dintre cele mai vechi si mai mari din lume, un exemplu opulent al arhitecturii orientale care ofera la pachet si o priveliste deosebita asupra Bosforului. La Muzeul Topkapi se afla expusa si sabia lui Stefan cel Mare primita in dar de domnitorul roman de la papa Sixt al VI-lea, in semn de recunostinta pentru aportul adus la apararea crestinatatii.
Ca tot veni vorba de Bosfor: croaziera este “must do” in Istanbul. Ce poate fi mai cuprinzator decat imaginea acestui oras imens si cosmopolit vazut de pe puntea unui vas? Te vor incanta palatele otomane, castelele medievale si casele vechi de lemn, podurile suspendate de pe malul european si cel Asiatic al Bosforului. Marele Bazar, unde te poti “rataci” usor printre milioanele de marfuri expuse la vanzare in pravaliile de pe marginea acestui labirint de stradute constituie un alt obiectiv “neaos” din vechiul Constantinopol, precum si cisternele lui Justinian, care te “conduc” catre o lume plina de mistere, veche de peste 1.500 de ani.
Sunt si o serie de muzee demne de vizitat in Istanbul, precum cel de Arheologie, cel de Arta Turca si Islamica dar Kariye Museum (Chora Church) este de neratat!
Cea mai buna oferta pentru un sfarsit de saptamana la Istanbul
Roma, la picioarele tale
Roma. Toate drumurile ar trebui sa duca la Roma, unde istoria si geniul oamenilor si-au dat mana pentru a-l impune drept unul dintre orasele cele mai seducatoare si palpitante din lume. Cu un patrimoniu artistic si itoric care porneste din epoca etrusca, Roma, impreuna cu inima sa. Vaticanul, reprezinta unul dintre cele mai mari “concentratii” de arta si istorie din lume.
De-a lungul istoriei sale, Roma a dat tonul marilor transformari ale artei occidentale, iar rezultatele sunt incantatoare: statui clasice, fresce renascentiste deoebite, biserici baroce, fantani si poduri uluitoare inca dainuie pentru a ne incanta privirea si a ne alimenta visele. Istoria si arta sunt atat de evidente in centrul vechi al Romei daca putem sa-i spunem asa astfel ca nu ai decat sa mergi pe jos pentru a te bucura de capodoperele sale. Incerc sa sintetizez tot ceea ce merita si poate fi vazut in Roma in 2-3 zile, dupa care mai mult ca sigur ca vei ajunge la concluzia ca iti doresti sa revii in Cetatea Eterna.
Simbolul indescutabil al Romei este Colloseumul, cel care impresioneaza si azi desi au trecut peste el peste 1.930 de ani. Aladata locul unde gladiatorii isi dadeau luptele pe viata si pe moarte in fata a peste 55.000 de spectatori, Colloseumul este martuia cea mai evidenta a geniului ingineresc al constructorilor romani, avand in vedere nu doar dimensiunile sale si ci fapul ca a fost ridicat pe locul unei mlastini. In apropiere de Colloseum se afla Arcul Imparatului Constantin si nu foarte departe rezista Forumul Roman, zona in jurul careia s-a dezvoltat Roma antica. In Forumul Roman poti admira Arcul lui Titus, Templul lui Saturn, Templul Vestalelor si Biserica San Luca e Martina, toate unite de Sacra Via.
Colina capitolina, amplasata intre Circus Massimo si Forumul Roman, este locul unde se presupune ca Romulus ar fi intemeiat Roma in anul 735 i. Hr. si au trait in huzur imparatii romani, precum Augustus si Domitian. Aici, pe cea mai importanta din cele sapte coline ale Romei se afla astfel ruinele palatelor imparatilor, locuintele sotiilor acestora, ale gradinilor si bailor, precum si ale stadioanelor si tunelurilor ascunse. Muzeul Capitoline, cel mai vechi din lume este de vazut!
Fost templu dedicat tuturor zeilor si folosit apoi ca biserica incepand din secolul VI, Panteonul, impresionant prin arhitectura sa inovativa, cu faimosul sau “oculus” este de vizitat!
Lista atractiilor Romei continua cu faimoasa Piata del Popolo, “vegheata” din centru de un obelisc egiptean adus in Roma la dorinta lui Augustus, unde se afla si doua biserici celebre, Santa Maria dei Miracoli si Santa Maria in Montesanto. De aici poti ajunge usor la zona de shopping a Romei, Via del Corso si chiar si la Piata Venetia, unde troneaza Monumentul lui Victor Emanuel.
Piaza Navona este un alt loc de neratat in Roma, aici fiind cateva pizzerii, restaurante si gelaterii dragute, o biserica veche celebra -Sant’ Agnese in Agones-dar mai ales trei fantani construite de Bernini intr-un excentric stil baroc, din care se remarca Fontana dei Quattro Fiumi.
Din Piata Sf Petru incepe practic vizitarea Vaticanului, pentru ca din acest loc impresionant patrunzi in cel mai mic stat din lume, apoi in vestitul sediul al papalitatii, Basilica di San Pietro. Cu o suprafata de 22.000 de metri patrati in care pot incapea 20.000 de persoane, Basilica di San Pietro este cea mai mare biserica crestina din lume. Construita la cererea imparatului Constantin in jurul anului 320 d. Hr in zona in care Sf Petru a fost martirizat, Basilica Sf Petru este pur si simplu impresionanta atat prin istoria si arhitectura sa cat si prin lucrarile sale de arta. Exista aici aproximativ 10.000 mp de mozaicuri, vestita “Pieta” lui Michelangelo, caruia ii apartine si planul maretei cupol .
Iar in Muzeul Vaticanului parca ca s-au strans toate bogatiile din lume, lucrari de arta de o valoare inestimabila precum tavane intregi pictate de Rafael sau ale lui Michelangelo si echipei de pictori celebri din Capela Sixtina. In Muzeul Vatican gasesti mumii egiptene si piese vechi de prin toate colturile lumii, unele foarte vechi, precum scrieri cuneiforme din Mesopotamia. E de vazut Muzeul Vaticanului, aveti grija ca trebuie sa va programati o zi pentru a-l vizita, nefiind exclus sa fie coada la intrare.
Si sa nu uit: daca ti-a placut vacanta la Roma, arunca un banut in celebra Fontana di Trevi pentru a-ti asigura reintoarcea aici, daca aceasta iti doresti! Drum bun!
Oferta Tui TravelCenter pentru un weekend la Roma porneste de la 225 euro