grecia_corfuNu există top al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă la nivel mondial care să nu includă şi o insulă din Grecia. Este cea mai diversificată, accesibilă şi primitoare destinaţie de vacanţă pentru turiştii români, motiv pentru care se află de mulţi ani în topul preferinţelor iar şansele ca situaţia să se schimbe sunt (aproape) nule.

Putem spune fără să greşim că noi, românii, suntem norocoşi că ne putem bucura de plajele şi apele cristaline şi calde ale Mării Mediterana, Mării Ionice sau Egee, de vestigii istorice celebre, de tradiţiile, cultura şi gastronomia greacă după nici două ore de zbor cu avionul.

Grecia are peste 1.400 de insule şi practic nu există două la fel, ceea ce garantează experienţe deosebite vizitatorilor. Fiecare dintre insulele greceşti are particularitatea ei, acel ceva care o defineşte şi o face unică şi atrăgătoare şi te recheamă să o vizitezi.

Nova Travel, agenţia tour operatoare parte a Grupului Eurolines România, introduce, din luna mai 2014, noi curse cu zbor charter direct către insulele Santorini, Zakynthos şi Mykonos. Acestor noi curse charter organizate de NOVA Travel în partenereiat cu TAROM li se adaugă cele deja operate şi anul trecut către Creta, Rodos, Kos şi Corfu, tot împreună cu Tarom.

Pentru toate cursele charter organizate de Nova Travel sunt prioritare siguranţa, încrederea şi calitatea produselor oferite turiştilor.

Parteneriatul dintre NOVA TRAVEL şi TUI Hellas conferă ofertei de pachete de servicii charter atât siguranţă şi încredere cât şi cel mai înalt nivel al calităţii serviciilor, la tarife convenabile. Clienţii NOVA TRAVEL beneficiază de o atenţie şi de un tratament special, precum transferurile private, incluse în tarif, direct la hotel şi un orar de zbor avantajos.

Cele mai frumoase şi vestite insule din Grecia vă aşteaptă să le descoperiţi, fiind pregătite să vă ofere cele mai frumoase amintiri.

Santorini, cea mai spectaculoasă insulă

Dacă v-au impresionat imaginile în care casele şi bisericile albe, tradiţionale, cu acoperişurile pictate în albastru se înalţă pe fundalul unei peisaje de vis atunci este timpul să vă bucuraţi “pe viu” de acestea. Insula Santorini, căci despre ea este vorba, este cea care şi-a împrumutat imaginea pentru a fi promovată Grecia în toată lumea şi evident că a avut şi va avea succes. Este drept, o parte a celebrităţii acestei insuliţe de origine vulcanică se datorează şi legendei mult-căutatei Atlantide, pe care unii cercetători o plasează tocmai aici.

Cu o populație de nici 14.000 de locuitori și cu o suprafață de 73 km², Santorini este cea mai faimoasă insulă a Greciei, căci este greu de crezut că există cineva care rezistă albastrului nesfârşit al cerului şi al mării care contrastează cu albul caselor.

Santorini este recomandată celor mai romantici, celor aflaţi în luna de miere, pasionaţilor de fotografie şi celor care vor să se relaxeze pur şi simplu, bucurându-se de peisaje unice. Aici sunt posibilităţi de cazare pentru toate bugetele, dar este bine de ştiut că în Santorini există unele dintre cele mai bine cotate hoteluri din Grecia şi chiar din Europa. Acestea oferă oaspeţilor nu doar privelişti deosebite ci şi servicii la cele mai înalte standarde de calitate, inclusiv de spa&wellness, fiind locaţiile perfecte pentru o vacanţă deosebită şi chiar şi pentru luna de miere.

Cele mai frumoase apusuri

Insula este celebră pentru apusurile de soare deosebit de romatice, care pot fi observate îndeosebi din zona Fira-Oia, pentru casele sale tradiţionale săpate în stâncă şi suspendate deasupra mării, pentru nenumăratele sale biserici vechi. Localităţile au uliţe strâmte, care şerpuiesc pe coastă, unde poţi vedea când şi când câte un măgăruş iar casele tradiţionale, văruite în alb, sunt mai degrabă modeste. Merită să ajungi aici pentru a vizita capitala insulei, Thira (Fira), pentru apusurile deosebite de pe partea dinspre caldera a insulei, pentru croaziera până la vulcanul Santorini, activ încă. Erupţia vulcanului Santorini de acum 3.500 de ani este cauza dispariţiei Atlantidei, spun unii cercetători, iar ceea ce poate fi vizitat acum este doar o parte din conul său imens altădată.

În cealaltă parte a insulei Santorini se găsesc staţiunile populare unde se poate face plajă, precum Kamari sau Perissa, cu posibilităţi de cazare pentru toate preferinţele şi cu nenumărare taverne. Plajele sunt curate, unele fiind celebre datorită nisipului negru sau chiar roşu. În apropiere, se află şi vestigiile civilizaţiei minoice de la Akrotiri, despre care o parte din savanţi spun că l-ar fi inspirat pe Platon să scrie povestea Atlantidei. Mai puteţi vizita şi Muzeul de folclor din Fira, situat într-o casă săpată în munte şi pe cel Naval. Nu ar trebui ratat nici Muzeul Vinului, care prezintă istoria industriei de profil din Santorini, în timp ce zeci de plantaţii de viţă de vie pot fi observate „pe viu” pe insulă. Nu rataţi Pyrgos, sătuc mai retras, care-şi păstrează atmosfera cea rustică, în pofida faptului că a devenit între timp celebru pentru cele 75 de bisericuţe ale sale!

Duminica este mai potrivită zi petru a ajunge în Santorini, Nova Tavel organizând cursele charter între 15 iunie şi 28 septembrie 2014.

Creta, preferata zeilor din Olimp

Creta este cea mai mare insulă a Greciei şi are cea mai completă ofertă de vacanţă, fiind recomandată atât celor cărora le place marea, istoria, gastronomia dar şi amatorilor de drumeţii montane.

Ca orice altă insulă din Grecia şi Creta are istoria sa, de fapt cea mai bogată dintre toate. Aici, pe plaja Matala ( la proximativ 65 de kilometri de Heraklion, capitala insulei) Zeus a sedus-o pe Europa, iar într-o grotă din platoul Lasithi Rhea l-a născut pe Zeus.

Dar în Creta se găsesc şi alte obiective turistice pe care sigur le ştiţi din cărţile de istorie, precum Palatul minoic din Knossos, cetăţile veneţiene din Rethymnon şi Chania, cetatea de la Elounda. Însă una dintre principalele sale atracţii o constituie nenumăratele plaje de vis, unele dintre cele mai frumoase de la Mediterana, Balos fiind în top. Aici sunt staţiuni potrivite celor tineri şi neliniştiţi, precum Malia sau Hersonissos dar şi penru cei care îşi doresc să se relaxeze într-un cadru mai cosmopolit, pecum Elounda sau Agios Nikolaos.

În Creta se află şi unul dintre cele mai frumoase parcuri naţionale din Europa, Cheile Samariei, cei 18 kilometri lungime putând fi parcurşi într-o drumeţie în care veţi ajunge în sate vechi de munte, în care veţi fi întâmpinaţi de kri-kri, caprele negre protejate prin lege, veţi trece pe lângă mori de vânt şi apoi vă veţi bucura de plaja din satul Agios Roumeli.

Este un loc unde odată ce ai ajuns, probabil că vei dori să te reîntorci pentru că aici găseşti tot ceea ce poate oferi o destinaţie însorită de vacanţă.

În acest an, NOVA Travel organizează două curse charter pe săptămână cu plecare din Bucureşti către aeroporturile Heraklion ( marţea) şi Chania (vineri), în perioada 27 mai -30 septembrie, respectiv între 20 iunie şi 19 septembrie. În plus, se va organiza, în fiecare vineri, în perioada 20 iunie şi 19 septembrie, charterul cu plecare din Cluj Napoca, către Chania.

Charter nou! Zakynthos “Floarea levantului”

Zakynthos este una dintre cele mai verzi insule din arhipelagul Elen, atât Homer cât și domnitorii venețieni supranumind-o ” Floarea Levantului “. Acest colţ mic de rai din Marea Ionică are un climat mediteraneean, care favorizează vegetaţia bogată. Coasta estică a insulei este acoperită de câmpii fertile cu plantaţii de măslini, portocali şi viţă de vie, ce coboară lin către ţărm. Partea vestică este însă sălbatică şi destul de aridă, cu versanţi stâncoşi care se ridică semeţ şi pitoresc din mare. O croazieră care face înconjurul insulei este cel mai bun prilej pentru a-i admira ţărmul deosebit, pentru a poposi pe plaje celebre precum Navaro şi, cu puţin noroc, pentru a vedea uriaşele ţestoase caretta-caretta plutind în apele de un albastru ireal, pentru a-şi găsi refugiul pe nişte plaje de vis.

Insula Zakynthos este o destinaţie de vacanţă care s-a impus în ultimii ani în special datorită plajelor sale largi cu nisip alb şi fin, printre cele mai renumite din Grecia, pentru serviciile de calitate la preţuri accesibile şi pentru vegetaţia luxuriantă. Cu un climat blând şi ape foarte calde care-i “spală” ţărmul, Zakynthos se poate lăuda cu un sezon turistic prelungit (din luna mai până la sfârșitul lui octombrie ), fiind un loc numai bun pentru vacanţe liniştite împreună cu familia şi în acelaşi timp şi pentru iubitorii de distracţie. Parcurile naţionale şi zonele protejate din Zakynthos se mândresc cu o faună unică, precum rarele ţestoase caretta-caretta.

Merită să alegeţi Zakhyntos pentru câteva obiective care vă vor transforma vacanţa într-un sejur de neuitat. Cel mai fotografiat obictiv este fără îndoială plaja Navagio, accesibilă doar dinspre mare, celebră pentru nava scufundată aici şi pentru apele de culori ireale din care se înalţă stânci inaccesibile, dar nici Grotele Albastre, situate în nord-vestul insulei nu sunt de ocolit. Apoi e portul Limnionas ca de altfel şi Marathonissi, o insuliţă astăzi populată doar de caretta-caretta. Sunt şi câteva muzee interesante precum Muzeul Bizantin, Fortăreaţa veneţiană, ridicată de către ingineri veneţieni în anul 1646 şi Turnul Ambeloravdis. Mănăstiri vechi precum Aghios Ioannes Prodromos sau Theotokos şi localităţi pitoreşti, tradiţonale precum Bochali şi Volimes, unde se află şi mănăstirea Sf Andrei sunt alte locuri care trebuie vizitate în Zakynthos. Cei mai romantici vor râmâne probabil în memorie şi cu apusurile încântătoare de la farul Keri.

Nova Travel organizează zborurile charter către Zakynthos în fiecare sâmbătă, în perioada 21 iunie -27 septembrie 2014.

 Corfu, cea mai verde insulă

corfu-island-ionian-islands-gr5333Cea mai verde insulă din Grecia este Corfu, un colţ de pământ scăldat de apele cristaline ale Mării Ionice, cu plaje micuţe, pitoreşti, ascunse între golfuleţe sau mai lungi şi animate. Corfu are şi ea o istorie veche şi deloc liniştită şi legende demne de Olimp. Este locul unde Poseidon s-a îndrăgostit de o nimfă căreia i-a dăruit insula Kerkyra-Corfu, fiind apoi râvnită de marile puteri ale vremii pentru bogăţia şi amplasarea sa strategică.

Corfu are oraşe cosmopolite şi animate precum capitala insulei Corfu ( Kerkyra în greacă), staţiuni mai liniştite precum Roda şi sătuce pitoreşti de munte ascunse între livezi de măslini sau plantaţii de viţă de vie. Una dintre cele mai apreciate zone din Corfu pentru plajele deosebite este Paleokastritsa, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt şi altele precum Canal D’Amour din Sidari, Glyfada, Ipsos, Benitses şi lista poate continua cu alte câteva zeci!

Odată ajunşi aici, nu ar trebui să rataţi câteva obiective care fac din insula Corfu o destinaţie de vacanţă unică, oraşul Corfu, cu fortăreaţa sa veche inclusă în patrimoniul UNESCO, fiind primul pe listă. Apoi urmează Mănăstirea Vlacherna şi insuliţa Pontikonissi (Insula Şoricelului) din apropierea oraşului Corfu, palatul împărătesei autriece Sissi de la Achillon, zona Paleokastritsa cu peisajele sale deosebite, unde puteţi lua “Yellow submarine” pentru a admira lumea de sub ape. Mănăstirea Panagia Palaiokastritsa şi satele din nord-vestul insulei sunt alte locuri care merită vizitate, dar înainte de toate bucuraţi-vă de mare şi soare şi de bucatele deosebite care se prepară aici, mai ales peştele şi fructele de mare!

Este un loc deosebit, simplu şi primitor, creat parcă special pentru vacanţe memorabile. Zborurile NOVA Travel către această insulă deosebită au loc în fiecare marţi, în perioada 17 iunie-30 septembrie 2014.

Rodos, insula dintre două mări

Această insulă care şi-a legat numele de legenda Colosului din Rodos, una dintre minunile lumii vechi, este aparte, cu un aer aristocrat şi rustic în acelaşi timp. Deşi se presupune că ar fi avut dimensiuni impresionante, nu mai e nici urmă de Colos, însă portul Mandraki din oraşul Rodos, capitala insulei, pare că e cea mai posibilă locaţie.

Insula merită vizitată pentru cetăţile sale medieval, cu adevărat deosebite, precum cea din oraşul Rodos, inclusă în patrimoniul UNESCO, pentru vestigiile templului Atena Nike de la Lindos sau castelul veneţian din Kritinia.

Sunt nenumărate plaje foarte bune în Rodos, atât la Marea Mediterana cât şi la Egee, precum cea din Kalithea sau chiar Rodos Town, unde se pot practica toate sporturile nautice existente. Aici există staţiuni dedicate celor mai tineri, precum Faliraki, unde se află şi un parc de distracţii, sau locuri deosebite precum Valea Fluturilor, unde îşi au habitatul milioane de astfel de mici “zburătoare”.

Este un loc care merită descoperit închiriind o maşină şi urmând linia ţărmului, cu o hartă în mână şi, dacă vă doriţi plaje nesfârşite doar pentru voi, cu siguranţă că le veţi găsi!

Cursele charter către Rodos cu plecare din Bucureşti au loc în fiecare vineri, în perioada 20 iunie-19 septembrie 2014, iar cele cu plecare de pe aeroportul din Iaşi în fiecare joi,între 19 iunie şi 18 septembrie 2014.

Kos, insula lui Hipocrat, raiul vacanţelor liniştite

Această pitorească insulă din Arhipelagul Dodecanez are numeroase atuuri pentru a o alege să vă petreceţi vacanţa de vară: Kos se află la numai o oră şi jumătate de zbor charter din Bucureşti iar tarifele sunt mai bune comparativ cu alte insule greceşti. În plus, Kos este o destinaţie mai liniştită, potrivită pentru toate categoriile de turişti- tineri sau seniori, cupluri sau familii cu copii.

Kos este o insulă boemă, are peisaje superbe şi variate, plantaţii de măslini, nenumărate plaje cu nisip fin, unele dintre cele mai frumoase din Grecia…

Supranumită şi “insula lui Hipocrat”, pentru că aici s-a născut “părintele medicinei”, Kos are câte ceva de oferit tuturor. Însă merită văzut Asklepieion- centrul medical vechi, aflat la aproximativ 4 kilometri de oraşul Kos, capitala insulei precum şi insuliţa Nissyros, unde veţi pătrunde în peisajele selenare ale vulcanului Polyvotis. În oraşul Kos, care nu ar trebui ocolit, merită vizitate Castelul Neratzia, Muzeul de Arheologie, Agora- piaţa antică şi Casa Romană. Capitala insulei are nenumărate magazine, taverne, o faleză şi un port deosebit.

Insula Kos este potrivită famililor cu copii, este un loc liniştit, autentic grecesc. Charterele către Kos, cu plecare din Bucureşti, au loc în fiecare miercuri, în perioada 18 iunie-24 septembrie 2014.

Charter NOU! Mykonos, cea mai “neliniştită” insulă a Greciei

Mykonos este cea mai noncorformistă insulă a Greciei, un loc “croit” parcă special pentru o categorie specială de turişti: cei puşi pe distracţie atât ziua cât şi noaptea, indiferent de vârstă. Cu zecile sale de cluburi, baruri, discoteci şi taverne unde petrecerile se sfârşesc la ivirea zorilor a se muta ziua pe plajă, pe malul Mării Egee, Mykonos a fost supranumită “Ibiza Greciei”. Şi nu făra motiv…

Mykonos are specificul ei unic, iar imaginea morilor de vânt cu silueta lor maiestuoasă profilându-se pe cerul de un albastru pur a făcut deja înconjurul lumii. La concurenţă cu morile de vânt, tot în capitala insulei-oraşul Mykonos (Chora în limba greacă), se află alte două obiective turistice unice:“Mica Veneţie”, un cartier unde casele stau cocoţate deasupra mării şi unde se află unele dintre cele mai apreciate restaurante din insulă şi impesionanta Biserică Paraportiani. Aceste obiective unice, cărora li se adugă Delos, insuliţa unde legendele Olimpului spun că s-a născut Apollo, zeul Soarelui, sunt tot atâtea motive pentru a vizita Mykonos, fiind de referinţă pentru turismul din Grecia. Revenind la distracţie, trebuie să ştiţi că există plaje unde muzica nu “tace” niciodată, precum Paradiso şi Super Paradiso şi că aici se pot practica mai toate sporturile nautice cunoscute, în plaje precum Psarou, Kalafati Beach, Korfos sau Ftelia. Zborurile charter către Mykonos, cu plecare din Bucureşti, au loc în fiecare miercuri, în perioada 18 iunie-24 septembrie 2014.

Ce avantaje aveţi dacă sunteţi clienţii NOVA TRAVEL

Dacă achiziţionaţi pachetele turistice de la NOVA TRAVEL beneficiaţi de o serie de servicii menite să vă facă vacanţa de neuitat. Pe lângă consultanţa specializată la cumpărarea pachetului de servicii, odată ajunşi la destinaţie veţi avea asistenţă în limba română încă de la aeroport şi veţi primi toate informaţiile utile de care aveţi nevoie. În plus, veţi fi vizitat la hotelul în care sunteţi cazat de către reprezentantul local, care vă va oferi consultanţă telefonică 24 de ore din 24. Veţi fi consiliaţi şi în ceea ce priveşte excursiile şi diferitele activităţi pe care le puteţi desfăşura la faţa locului şi veţi beneficia de cele mai bune servicii oferite de hotelurile selectate care fac parte din oferta NOVA Travel.

Drum bun!

Carmen Neacşu