maldive-foto-brian-kinneyExista putine locuri in lume care se pot lauda cu frumusetea de neegalat pe care Maldive o are de oferit. Denumita, de multe ori, “rai” sau “paradis”, acest arhipelag nu numai ca este frumos, dar este, de asemenea, unic.

Situat in Oceanul Indian, la aproximativ 250 de mile de coasta Indiei, Maldive este o colectie de peste 1000 de insule de corali. Vizitatorii si localnicii populeaza doar 200 din aceste insule, celelalte ramanand neexplorate. Aceasta tara are, de asemenea, distinctia unica de a fi cea mai mica tara din lume ca altitudine. Vremea perfecta si frumusetea neatinsa a acestor insule sunt un adevarat paradis pentru vizitatorii sai.

Cu apele limpezi precum cristalul, insulele Maldive sunt unele dintre cele mai bune destinatii din lume pentru scufundari si snorkeling. Formatiunile de corali, pestii colorati precum bomboanele si recifurile de corali ofera o experienta de neuitat.

Fie ca doresti sa te indepartezi de stresul vietii de zi cu zi, vrei o luna de miere intr-un loc de paradis sau, pur si simplu ai nevoie de o vacanta in familie, Maldive este locul potrivit. Cu mai multe statiuni de clasa mondiala disponibile, poti fi sigur ca aceasta va fi o experienta unica de calatorie.

Iata ce activitati interesante poti face intr-o vacanta in Maldive:

Exploreaza Atolul Ari si imprejurimile!

Situat pe o vasta, somptuoasa si primitoare laguna ovala ce gazduieste mai multe recifuri, Atolul Ari se gaseste la vest de capitala si este cunoscut a fi un loc ideal pentru scufundari grozave. In timp ce atolul este o entitate naturala, este suficient de mare pentru a fi impartit in doua districte – Atolul Ari de Nord si Atolul Ari de Sud.

Apa bogata in substante nutritive, care curge prin canale, atrage creaturi marine mari din largul oceanului si, desigur, scafandri din intreaga lume, dornici sa vada indeaproape rechini balena, recifuri de corali, pesti multicolori, rechini ciocan si multe alte specii marine.

Atolul Ari gazduieste, de asemenea, unele dintre cele mai renumite si exclusiviste statiuni din Maldive, fiind astfel o locatie grozava de a-ti petrece vacanta in familie, in cuplu sau cu prietenii.

Profita de oportunitatile pe care ti le rezerva Oceanul Indian!

In cazul in care te plictisesti in paradis, exista o multime de activitati pe care le poti face pentru a-ti umple zilele. Daca iti plac sporturile de apa, poti incerca diferite activitati distractive, cum ar fi surfing, ski jet, plimbare cu barca banana sau parasailing. Aici vei gasi, de asemenea, o multime de centre de scuba diving care iti vor oferi tot echipamentul necesar si chiar si cateva cursuri care sa te ajute sa faci fata cu brio acestei activitati.

Desigur, nu poti merge in Maldive fara a practica snorkelingul. Inutil sa mai spunem, viata subacvatica din Maldive este dincolo de orice superlativ. Rechini, testoase, pesti multicolori, de toate vei gasi acolo.

Scufunda-te cu submarinul!

Capitala Maldivelor, Male, are o serie de zgarie-nori colorati, care contureaza in mod spectaculos orizontul, dar in adancurile oceanului se intampla, de fapt, magia acestui tinut.

Submarinul “Balena” ajunge la adancimi de 150 de metri si este modul perfect de a vedea creaturile interesante care populeaza Oceanul Indian. Acesta este ideal pentru cei carora le este teama de scuba diving sau de snorkeling, insa isi doresc sa vada indeaproape creaturile marine. Cabinele submarinului sunt dotate cu aer conditionat si cu presiune atmosferica normala, astfel ca vei putea respira normal in timp ce vei descoperi minunile care se afla in adancuri.

Dormi sub apa!

Maldive este plin de hoteluri uimitoare, unele de lux, altele mai putin pretentioase, dar cel care iese, intr-adevar, in evidenta este dormitorul subacvatic de pe Insula Rangali. Situat la 5 metri adancime, acest dormitor iti ofera posibilitatea de a dormi sub apa si de a petrece noaptea printre pesti. Accesand dormitorul printr-o scara in spirala, vei avea ocazia de a te trezi si de a fi martor la unele dintre privelistile cele mai deosebite de pe planeta.

Descopera plajele de vis!

Unul dintre cele mai grozave lucruri legate de Maldive este ca, avand peste 800 de insule pustii din totalul de aproape 1200, nu iti va fi prea greu sa gasesti un paradis privat. Asadar, daca ai de gand sa iti inviti partenerul/partenera la o cina romantica la lumina stelelor, poti oricand sa rezervi o masa pe o plaja pustie pentru a te bucura de un cadru perfect. O optiune buna ar fi Bodu Hajara din Addu sau Kanuri din Kolumadulu.

Scufunda-te printre rechinii balena!

De obicei, atunci cand te scufunzi printre rechini, esti coborat in apa intr-o cusca de protectie. In regiunea Atolul Ari de Sud ai sansa de a trai o experienta unica, cu una dintre cele mai uimitoare creaturi de pe planeta – rechinul balena. Cu o lungime de maxim 15 metri, aceasta specie izbitoare poate cantari pana la 21,5 tone. In timp ce statisticile sunt intimidante, rechinii balena nu sunt deloc agresivi si sunt cunoscuti a fi foarte jucausi si docili in natura lor.

*Sursa foto: Brian Kinney / Shutterstock.com