13265912_10154229395241908_3453427524187526995_nPentru cei mai multi, printre lucrurile “de vazut” intr-o viata, sigur se numara si un spectacol pe Broadway. Si, pana la urma, New York-ul nu e chiar atat de departe – cu avionul, drumul nu dureaza mai mult de 16 ore si poti alege sa faci escala in Viena, Paris, Amsterdam sau Berlin. Noi iti propunem, insa, alternativa unei experiente de Broadway traita aici, acasa, chiar la Grand Cinema & More, prin intermediului unui musical care a scris istorie.

Pentru a doua oara in acest an, musicalul „My Fair Lady”, in montarea regizorului Razvan Ioan Dinca, poate fi urmarit pe scena salii Epika. 200 de oameni on-stage si backstage, intr-o echipa care aduce impreuna actori, dansatori, solisti si o orchestra live, readuc la viata o poveste despre transformare si diferentele de clasa sociala care a reusit sa sfideze bariera timpului.

Premiera de pe Broadway, din 1956, a transformat „My Fair Lady” in cel mai apreciat spectacol al vremii, fiind supranumit de catre critici „musicalul perfect”. Cele 2.717 reprezentatii care i-au urmat, pe parcursul a 60 de ani, in toate colturile lumii, l-au consacrat drept cel mai longeviv musical, iar ecranizarea pe care a inspirat-o a primit opt premii Oscar. Prin inițiativa Grand Cinema & More, „My Fair Lady” bifează un nou record, drept cea mai mare producție privată a unui musical.

Pentru elaborarea acestui spectacol, echipa de productie colaboreaza cu o echipa internationala de creatie, alcatuita din scenograful Maruti Evans, designerul de costume Oana Botez, coregrafa Violeta Dinca, dirijorul Daniel Jinga si Daniel Klinger, unul dintre cei mai buni designeri de lumini din Romania.

Pe 13, 14, 15 si 16 octombrie, iar, mai apoi, pe 8, 9, 10 si 11 decembrie, spectacolul poate fi urmarit in Bucuresti, la Grand Cinema & More, conform calendarului disponibil aici. Biletele pot fi achizitionate de la casa de bilete a cinematografului sau de pe site-ul Cinemagia.

DISTRIBUTIE:
Eliza Doolittle – Irina Baianț si Ana Maria Georgescu

Profesor Henry Higgins – Richard Balint si Ernest Fazekas

Alfred Doolittle – Ionut Burlan

Colonel Hugh Pickering – Catalin Neamtu si Adrian Nour

Mrs. Higgins – Aura Calarasu

Freddy Eynsford-Hill – Florin Budnaru si Filip Ristovski

Zoltan Karpathy – Ovidiu Ușvat

Mrs. Pearce – Oana Rusu si Diana Alexandra Vladu

13245473_10154229364326908_252314356852116940_n-1 13307389_10154229379496908_80619690337533216_n 13315699_10154226811966908_6353622171203663827_n mfl_2