Rhodos, a patra insulă ca mărime din Grecia, este plină de plaje frumoase, păduri luxuriante, localități încărcate de istorie și obiective turistice extem de interesante. Având parte de 300 de zile cu soare pe an și fiind casa Colosului din Rhodos, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, această insulă vibrantă situată lângă coasta anatolică a Turciei este un loc ce te va impresiona nespus, te va cuceri cu peisajele sale spectaculoase și îți va încărca bagajul emoțional cu amintiri pentru tot restul vieții.
Pentru a-ți usura treaba în compunerea itinerariului de călătorie atunci când plănuiești să vizitezi insula Rhodos, îți oferim o listă cu cele mai bune 5 locuri de vizitat pe acest tărâm:
- Orașul medieval Rhodos. Orașul medieval (sau vechi) Rhodos este cel mai vechi oraș medieval locuit în Europa. Are mai multe porți ce au rămas în picioare din acea perioadă, cea mai importantă fiind Poarta Eleftheria (Libertatea), care îți va deschide calea către Plateia Simi (Piața Simi), unde se găsesc ruinele Templului lui Venus ce datează din secolul al III-lea i. Hr. Orașul medieval Rhodos oferă vizitatorilor săi o mulțime de moduri de a petrece timpul. Dar cel mai frumos mod este, pur și simplu, de a cutreiera pe cele aproximativ 200 de străduțe fermecătoare din jurul străzii principale.
- Anthony Quinn Bay. Una dintre cele mai frumoase părți ale acestei insule este, fără doar și poate, Golful Anthony Quinn, unde vei găsi ape turcoaz superbe și o plajă restrânsă. Denumită în trecut Vagies, plaja a fost în jurul anului 1960 locul în care s-au filmat câteva scene importante din producția cinematografică The Guns of Navarone. Denumirea plajei s-a schimbat chiar după terminarea filmărilor, oferindu-i-se noul nume după faimosul actor care a interpretat rolul colonelului Andrea Stavros, Anthony Quinn.
Plaja se găsește la doar 15 kilometri de capitala insulei și se întinde în jurul unui mic golf fermecător, cu ape turcoaz extrem de limpezi și este considerat unul dintre cele mai bune locuri pentru snorkeling din Rhodos, având o viață subacvatică impresionantă, în special stânci de corali multicolori de o frumusețe greu de egalat.
- Lindos Acropolis. Construit pe o stâncă, Lindos Acropolis este vedeta faimosului sat medieval Lindos. Cele mai importante puncte ale sale se găsesc la nivelul al doilea al Acropolei, unde vei zări Templul Athenei Lindia și un pod dominat de 20 de coloane. Vechiul site arheologic are priveliști magnifice asupra portului din Lindos și a coastei din jur, iar contrastul ruinelor antice cu natura este uluitor!
Pentru a ajunge la Acropole, urmează drumul care duce până la deal. Pereții medievali sunt primele ruine pe care le vei întâlni, urmând fortificațiile construite de cruciați (la începutul secolului al XIV-lea).
- Valea celor Șapte Izvoare. Mirosul de pin la fiecare respirație, podurile rustice și imaginile liniștitoare ale izvoarelor sunt motivul pentru care acest loc situat la 30 de kilometri de orașul Rhodos este un must-see atunci când ajungi pe această insulă. Dacă ești un spirit mai aventurier, rătăcește-te pe potecile văii pentru a căuta sursa fiecăreia dintre cele șapte izvoare. Cei mai mulți vizitatori aleg să parcurgă tunelul întunecat de 186 de metri lungime, acesta fiind însă nerecomandat claustrofobilor.
- Mănăstirea Tsambika. Micuța biserică bizantină dedicată Fecioarei Maria este situată pe vârful unui deal cu vederi impresionante ale coastei din jur. Drumul spre mănăstire este aproape același cu cel care duce către plaja Tsambika, oprindu-se la câțiva metri de plajă, de unde continuă prin deal. Potrivit legendei, orice femeie care are probleme de fertilitate ar trebui să urce desculță până la mănăstire, să se roage Fecioarei și, cu siguranță, va fi binecuvântată cu copii.
Anul acesta te așteptăm cu oferte avantajoase pentru destinația Rhodos! Află mai multe detalii aici!