Sfaturi si recomandari pentru calatorii

Tag: phuket

5 lucruri pe care poate nu le știi despre Thailanda

  1.  Nivelul de trai îl depășește pe cel din multe țări europene. La infrastructură sunt peste noi

În clasamentul mondial după indicele dezvoltării umane (HDI) din 2024, Thailanda se situează deasupra unor țări precum Bulgaria, Moldova sau China, iar capitala Bangkok este unul dintre cele mai importante centre financiare ale Asiei. La infrastructură sunt mult peste noi – poate și pentru că ei chiar au făcut autostrăzile suspendate de care primarii noștri doar au vorbit, înainte să fugă în Grecia sau în Italia. Una dintre explicațiile prosperității sale de astăzi este faptul că Thailanda e singura ţară din regiune care nu a fost niciodată colonie occidentală. Iar a doua e aceea că thailandezii n-au avut nici un apetit pentru comunism şi au refuzat să experimenteze orice fel de salturi înainte, revoluţii culturale sau câmpuri de orez îngrăşate cu exploatatori ai poporului. Astăzi, guvernul Thailandei are suficienţi bani să finanţeze programe de dezvoltare a comunităţilor locale – bani pe care, de pildă, guvernul României îi aşteaptă de la Uniunea Europeană.

  1.  E mai ieftin decât în Europa

Exceptând chiriile (care oricum nu vă interesează dacă mergeți ca turist), prețurile din Thailanda sunt ceva mai mici decât în Europa. Potrivit numbeo.com, un soft specializat în compararea nivelului de trai în diferite țări, pentru o masă la restaurant în Bangkok ați putea plăti cu până la 47% mai puțin decât în București. Iar dacă sunteți din Cluj, probabil o să plecați convinși că s-au păcălit la notă și nu v-au trecut decât garnitura.

Aerial overhead view of tropical beach at sunset, Ko Samui, Surat Thani province, Thailand

  1.  Nu există preţuri pentru turiști

Spre deosebire de Africa, unde prețurile diferă deseori în funcție de culoarea pielii, thailandezii nu fac astfel de discriminări, aici nu există prețuri speciale pentru farangi. Acolo unde se poate negocia, marja de negociere e destul de mică – asta pentru că preţul de pornire nu e de zece ori mai mare decât cel real, ca în țările din Maghreb (dacă ați fost în Maroc sau Tunisia, sperăm că știați asta).

  1.  Șansele să fii furat sunt aproape inexistente

Thailandezii sunt budiști, deci principala lor preocupare în viaţa asta e să nu-şi strice karma. Or, dacă furi în viaţa asta, data viitoare o să te reîncarnezi prost – cel mai probabil în gândac, șoarece sau soldat rus. În plus, dacă eşti prins furând, te-ai acoperit de ruşine pentru următoarele cinci vieţi – ei nu obişnuiesc să-şi aduleze hoţii, cum se întâmplă la noi, la creștinii ortodocşi. Așadar, dacă mergi într-o vacanţă în Thailanda, riscul cel mai mare să rămâi fără portofel rămâne tot pe Otopeni.

  1.  În Thailanda nu există extrasezon

Deși se află într-o zonă tropicală, Thailanda este deschisă pentru turism 12 luni pe an. Deschiderea litorală atât la Golful Thailandei, cât și la Marea Andaman face ca în orice perioadă a anului să existe plaje însorite unde să-ți poți petrece vacanța – când musonul din India lovește Marea Andaman, în Golf vremea e încă ideală pentru plajă, iar când ploile musonice ajung în est, pe coasta de vest este deja vreme bună. Așadar, la întrebarea “Când e cel mai bine să mergi în Thailanda?”, răspunsul corect este: “Când ai bani”.

Profită acum de ofertele speciale valabile în perioada 24-29 septembrie și bucură-te de o vacanță relaxantă.

Verifică acum ofertele de vacanță 2024 și descoperă Thailanda cu Dertour!

Destinații exotice pentru un Revelion călduros

Sursa foto: Tatiana Gordievskaya/Shutterstock.com

Cu scăderea tot mai mare a temperaturilor tindem să ne gândim din ce în ce mai intens la modul în care vom petrece sărbătorile de iarnă. Și, în timp ce Crăciunul nu este nicăieri mai magic decât acasă, în sânul familiei, Revelionul pare a fi mai spectaculos în anumite destinații ale lumii și, totodată, mai atrăgător dacă are loc într-o țară care este caldă în lunile de iarnă.

Citeste in continuare »

Top 5 hoteluri perfecte pentru un Revelion exotic

 

Unde plănuiești să-ți petreci noaptea dintre ani? Știm, încă e devreme să te gândești la asta. Primăvara e încă în floare, dar planurile bine făcute duc întotdeauna la vacanțe reușite. Dacă nu ai găsit încă destinația perfectă, dar știi că vrei să scapi de zăpadă și de vremea mohorâtă, avem noi câteva sugestii.

Iată ce hoteluri trebuie să iei în considerare pentru un Revelion exotic:

Citeste in continuare »

Cele mai frumoase locuri de vizitat în Phuket

Sursa foto: VarooK/Shutterstock.com

Phuket este cea mai turistică destinație din Thailanda. Este locul în care vei descoperi turismul thailandez în toate formele ei, bune și rele –  de la plaje exotice, turism sexual, până la orășele autentice și temple budiste vechi de sute de ani. Sigur, minunatele plaje cu ape turcoaz și palmieri imenși sunt principalul motiv pentru care străinii sunt atrași de această destinație. Însă dacă dorești să te bucuri cu adevărat de Phuket, vizitează templele, mergi într-o croazieră pentru a explora insulele din apropiere și aventurează-te prin rezervațiile naturale din zonă, admirând îndeaproape animalele sălbatice și flora diversificată.

Dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Phuket, noi ți le recomandăm pe următoarele:

Citeste in continuare »

Unde poti petrece Revelionul in Phuket

Sursa foto: Merydolla/Shutterstock.com

Provincia Phuket este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe planeta la sfarsit de an, aici organizandu-se cele mai extravagante petreceri de Revelion si unele dintre cele mai spectaculoase focuri de artificii. Plaja Patong devine arhiplina in zilele de 30 si 31 decembrie, cand concertele muzicale ce au loc pe o scena masiva plutitoare sunt ca un magnet pentru turistii veniti din toate colturile lumii. Pentru cei care isi doresc o petrecere de sfarsit de an mai fastuoasa, Regent Phuket, un hotel uimitor de 5 stele din Cape Panwa reprezinta, probabil, cea mai buna optiune, acesta oferind oaspetilor sai o gala festiva impresionanta.

Citeste in continuare »

Experimenteaza ce este mai bun in Phuket, Thailanda

Sursa foto: VarnaK/Shutterstock.com

Phuket este, fara indoiala, una dintre cele mai turistice insule din intreaga lume. Faimoasa pentru plajele sale cu nisip alb si fin ce se intind pe kilometri intregi, aceasta insula a cucerit inimile localnicilor si turistilor din intreaga lume datorita diverselor atractii si activitati pe care le poate oferi.

An dupa an, turistii vin intr-un numar din ce in ce mai mare in Phuket pentru privelistile sale spectaculoase, linia de coasta frumoasa, cultura bogata, locuri grozave de shopping, mancare delicioasa si, nu in ultimul rand, pentru oamenii sai prietenosi si ospitalieri.

Citeste in continuare »

Parcul National Khao Sok – o experienta de neuitat

Khao Sok - PhuketPentru majoritatea turistilor, sa leneveasca la soare pe una dintre plajele magnifice de pe aceasta insula este numarul unu pe lista lor de prioritati in vacanta din Thailanda. Citeste in continuare »

Phuket – cele mai cunoscute plaje

Thailanda 2Insula Phuket din Thailanda este faimoasa in intreaga lume pentru plajele sale cu intindere larga de nisip alb si fin, scufundata intr-o atmosfera relaxanta si de vacanta. Citeste in continuare »

© 2024 Blog Dertour