Avand atat de multe destinatii incredibile, orase colorate si peisaje pitoresti, este destul de dificil sa reducem lista cu locuri de neratat in Maroc la doar cinci. Cu toate acestea, o excursie in aceasta tara nord-africana ar fi, cu siguranta, incompleta fara a trece prin macar unul dintre cele patru patru orase imperiale ce tin in picioare istoria si cultura aceste natiuni fascinante. Iar modernul port Agadir, cu ale sale plaje aurii la tarmul Oceanului Atlantic, este cel mai bun loc de relaxare in care sa-ti inchei calatoria.
Marocul este, de asemenea, renumit pentru frumusetea peisajelor aride ale desertului Sahara. Aici, ai posibilitatea de a avea parte de experiente unice, cum ar fi calarirea camilelor, escaladarea celui mai inalt varf din “Continentul Negru” sau petrecerea unei zile intregi in Valea Dades, culminand cu petrecerea noptii intr-un kasbah traditional.
Marocul este o tara care te va convinge sa o vizitezi si a doua oara. Dar in prima calatorie, noi iti recomandam sa mergi in urmatoarele 5 locuri:
1. Marrakech
Beneficiind de o pozitie geografica atractiva, chiar la poalele muntilor Atlas, Marrakech, unul dintre cele mai cunoscute orase imperiale ale Marocului. Te va cuceri prin atmosfera sa vibranta, souk-urile pline de culoare si arhitectura ce respira istorie. Exista cateva locuri importante ce trebuie bifate in acest oras, printre acestea numarandu-se Palatul El Badi (in traducere “Palatul Incomparabilului”), fantastica piata centrala Djemma El-Fna, considerata a fi inima Marrakechului, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO inca din anul 1985 si Mormintele Saadiene, care sunt locurile de veci ale printilor si sultanilor marocani ce apartin dinastiei Saad.
Iar daca vrei sa ai parte cu adevarat de autenticitatea acestui oras, atunci trebuie sa explorezi Medina Marrakechului, un alt loc listat in Patrimoniul Mondial UNESCO, ce reprezinta partea veche si traditionala a orasului.
2. Agadir
Orasul Agadir este destul de nou in peisajul marocan. Capatand un aspect urban modern abia dupa 1960, dupa ce a un cutremur major a distrus vechiul Kasbah (Orasul Vechi), Agadir nu are caracteristicile istorice pe care le au celelalte orase turistice ale Marocului. Dar acest oras este grozav pentru sejururile in care iti doresti relaxare, bucatarie delicioasa, sporturi de apa si, in general, altfel de experiente decat ceea ce vezi in mod obisnuit intr-un itinerar de vacanta marocana.
Plaja este marginita de hoteluri, buticuri, dar si de centre comerciale moderne, cum este Marina, de unde vei putea cumpara produse de la branduri internationale precum Mac, Zara si Stradivarius. In plus, Agadir este un oras ospitalier si prietenos, localnicii fiind obisnuiti sa interactioneze cu turistii veniti din intreaga lume.
3. Fes
Orasul medieval Fes, situat in nordul tarii, a fost capitala Marocului timp de peste 400 de ani, astazi ramanand un mare centru cultural si religios. Fes El Bali, centrul vechi al orasului, construit in perioada secolului al IX-lea, este locul turistic cel mai cautat, atragandu-si vizitatorii cu arhitectura sa elaborata.
Pentru o exploatare mai buna a zonei, recomandat ar fi sa iei centrul vechi la pas, evitand masina sau mijloacele de transport in comun. Alte obiective turistice de vizitat in acest oras sunt Mormintele Merenide, Tabacariile Chaouwara, unde se prelucreaza piele de oi, vaci, capre si camile, Dar el-Makhzen (Palatul Regal) situat in cartierul Fez Jdid, chiar in fata Pietii Mechouar, si nu in ultimul rand Mellah (Cartierul Evreiesc).
4. Chefchaouen
Fermecatorul oras pictat in culorile marii este situat in nord-vestul Marocului, in muntii Rif. Celebru pentru arhitectura sa intens colorata in nuante de albastru, Chefchaouen, cunoscut si sub denumirea de Chaouen, este o adevarata incantare pentru pasionatii de fotografie!
Una dintre opririle pe care trebuie sa le faci aici ar fi, cu siguranta, in piata Outa el Hammam din medina, un paradis al pasionatilor de cumparaturi. Deosebita si plina de culoare, piata Outa el Hammam arata de parca ar fi din alta lume. De aici vei putea cumpara aproape orice iti doresti, de la ceainice si portofele la bijuterii din aur si papuci marocani.
5. Merzouga
Aceasta mica localitate situata undeva in apropiere de orasul Erg Chebbi este atractiva pentru turisti datorita dunelor sale de nisip. De fapt, Merzouga este considerata a fi poarta spre pustiul desertului Sahara si locul cel mai bun in care sa cunosti indeaproape viata beduinilor (arabii nomazi care locuiesc in centura desertica a Africii). Plimbarile calare pe camila reprezinta cel mai simplu si mai autentic mod de a explora peisajul incantator, unde maroniul dunelor de nisip ce intalneste albastrul aprins al cerului creeaza un fundal saharian de poveste.
Dacă vrei să vizitezi Marocul, intră pe acest link pentru a gasi cele mai bune oferte de vacanta pentru această destinație.