Mauritius (3)Nu mai e mult pana la Revelion. Te-ai gandit unde il vei face? Care este destinatia care iti va tine loc de poarta pentru trecerea dintre ani? Poate o cabanuta la munte in Romania, poate propriul apartament sau poate chiar o destinatie exotica.

Daca te-ai gandit la o destinatie exotica, iti recomandam Mauritius. Este o insula din apropierea Madagascarului, care imbogateste Oceanul Indian cu cateva peisaje cu adevarat impresionante. Relieful de corali, cele aproximativ 20 de insulite care orbiteaza, parca, in jurul ei si istoria deosebita influentata de indieni, chinezi, africani, francezi si britanici, fac din Mauritius o insula paradisiaca. Nu degeaba i se spune „ Insula care a inspirat crearea paradisului”.

Da, este departe si da, poate sa coste destul de mult. Din fericire insa, agentiile de turism isi fac treaba, asadar, poti gasi oferte incantatoare. Spre exemplu, chiar de Revelion, un sejur de 8 nopti intr-un hotel de 4 stele, cu mic dejun, transport cu avionul si o multime de activitati incluse, costa 2700 de euro de persoana. Nu este ieftin, insa este un pret ce merita fiecare cent. O vacanta in Mauritius poate sa fie vacanta vietii tale, asadar, poti strange bani pentru a o transforma in realitate.

Daca nu esti inca convins ca merita, cu siguranta toate obiectivele pe care le ai de vizitat, toate peisajele si toate activitatile pe care le poti face te vor convinge.

Ce ai de vazut in aceasta micuta tara insulara?

In primul rand, ai de vazut o multime de plaje minunate. Poti uita de Grecia sau de Turcia si poti descoperi ceea ce inseamna cu adevarat sa te bucuri de mare si de soare. Ape albastre, nisip alb si curat si un cer care completeaza nebunia culorilor intr-un albastru placut, toate te vor atrage ca un magnet.

Daca vei sta 8-9 zile sau chiar 2-3 saptamani, cu siguranta nu te vei multumi doar cu plaje, asadar, vei putea descoperi si numeroasele drumetii prin parcul national Black River Gorges sau sporturile de apa. Poti face snorkeling in Blue Bay (Golful Albastru ) sau te poti plimba intr-o barca ce are fund de sticla, pentru a admira minunatiile marine, cum ar fi pestii si coralii.

Cei care se gandesc la activitati standard de turist, cum ar fi vizitarea muzeelor sau cumparaturile, nu vor fi dezamagiti. Mauritius este gazda unui numar mare de obiective turistice, ce vor completa ca un puzzle intreaga vacanta.

– Central Market. Daca vrei sa faci cumparaturi, Central Market este locul din Mauritius care faciliteaza aceasta placere.

– Pamanturile colorate din Chamarel. Da! Exista pamanturi colorate in lume iar acestea sunt pe insula Mauritius. Se crede ca sunt asa deoarece s-au racit la viteze diferite dupa o activitate vulcanica. Privelistea este impresionanta si iti va ramane intiparita in minte intreaga ta viata.

– Le Pouce. Daca vrei o vedere panoramica asupra insulei, poti urca din capitala Port Louis pe varful Le Pouce. Desi are o inaltime de doar 812 metri, iti ofera o priveliste spectaculoasa. Urcusul este unul foarte usor si nu dureaza mai mult de 2 ore, asadar, o astfel de activitate iti poate oferi o doza de sanatate si o doza si mai mare de frumusete.

– Grand Baie. Nu puteau sa lipseasca sporturile nautice, iar acestea sunt prezente din plin in Grand Baie. Poti sa faci plimbari subacvatice, poti sa faci parasailing sau sa inchiriezi scutere semi-submersibile. De asemenea, poti incerca skiul nautic sau windsurfingul pentru experiente de neuitat.

– Acvariul din Mauritius. Intr-o tara in care oceanul este unul dintre principalele elemente de atractie, nu putea lipsi un acvariu. Acvariul din Mauritius este populat cu mai mult de 200 de specii de pesti, de corali, bureti vii si nevertebrate. Pentru cei mici, distractia este maxima, deoarece acest acvariu are o piscina in care pot sa atinga pestii.

– Muzeul national de istorie. Cum nu este bine sa mergi intr-un loc fara sa ii cunosti istoria, Muzeul de Istorie de pe aceasta insula este un obiectiv de neratat. Este situat in Mahebourg si ofera o idee foarte clara despre tot ceea ce reprezinta acest loc. Aici vei gasi clopotul de la naufragiul Le San Geran si o multime de camere inspirate din perioadele olandeze, franceze si britanice.

– Crocodile Park. Unde mai ai ocazia sa vezi mii de crocodili adusi chiar din Nil? Cu siguranta nu exista prea multe locuri in lume care sa ofere o astfel de posibilitate. Crocodile Park este gazda crocodililor, dar si a maimutelor, porcilor mistreti sau a broastelor testoase Aldabra.

– Port Louis. O plimbare prin capitala poate sa completeze cu succes o trecere in revista a celor mai importante obiective din intreaga insula. Stilul arhitectural colonial, pe care il poti gasi la Casa Guvernului si la Casa Armelor sau Muzeele de timbre si de istorie naturala iti pot imbogati cu inca ceva cunostintele despre lume.

Ce alte detalii trebuie sa mai cunosti despre aceasta insula?

Ca sa ajungi aici, ai nevoie de un pasaport valabil 6 luni. Cu toate astea, daca esti roman nu vei putea obtine viza pentru mai mult de 2 saptamani. Este suficient, totusi, pentru o experienta deosebita.

In ceea ce priveste modul in care vei vorbi cu localnicii, nu trebuie sa iti faci probleme, deoarece limbile oficiale de aici sunt engleza si franceza. De asemenea, predomina si chineza, hindi sau urdu. Ceea ce este bine de retinut insa, este ca toti locuitorii din Mauritius cunosc fie engleza, fie franceza.

Daca vrei o destinatie grozava pentru viata de noapte, poti sa bifezi si aceasta placere, tot aici. Baruri, restaurante si cluburi de noapte, toate sunt prezente in Port Louis si in celelalte statiuni de pe insula.

Chiar si partea culinara este una foarte atractiva. Este o combinatie de bucatarie franceza, creola, indiana, chinezeasca si britanica, ce ridica standardele la un nivel foarte inalt. Daca vrei sa gusti specialitati, este bine sa mananci creveti de apa dulce, caracatita, Dholl Purri sau Piments Gateaux.

Asadar, poti fi convins ca daca alegi Mauritius, alegi destinatia perfecta pentru vacanta de Revelion.

Pentru mai multe detalii, te asteptam pe site-ul Dertour sau in agentiile noastre.