Turcia

Plaja din Turcia

Odată cu începutul noului an, planurile de vacanță încep să ți se rotească prin minte. Abia aștepți acele zile în care te poți relaxa într-o piscină la umbra unui palmier, îți poți savura băutura rece și te poți bucura de peisajele din jur.

Deși mulți oameni visează la vacanțele exotice din timpul verii, puțini știu că perioada cea mai bună pentru a cumpăra pachetele de vacanță este în Ianuarie.

De ce Ianuarie?

Există o mulțime de motive:

  • Este luna în care toate agențiile de turism și toate hotelurile își fac planurile pentru anul ce urmează să se desfășoare, generând numeroase oferte Early Booking. Sunt reduceri Early Booking de până la 40% în diverse părți ale lumii cu soare, verdeață, mare și nisip fin;
  • Companiile aeriene au și ele bilete la prețuri reduse, indiferent că vrei o vacanță în iunie, iulie sau august;
  • Poți găsi locuri în acele hoteluri extrem de căutate, care în mod normal sunt pline pe timpul verii;
  • Ai garanția că nu poate interveni nimic între tine și vacanța de vis. Odată achiziționată vacanța, șansele să ajungi să te bucuri de ea sunt uriașe.

Unde să îți rezervi vacanța pentru a te bucura de cele mai multe reduceri?

1. Tunisia

Monastir, Tunisia

Monastir, Tunisia

Agențiile de turism oferă pachete cu costuri reduse substanțial. Poți găsi oferte chiar și cu 40% mai ieftine pentru hotelurile din Tunisia, iar motivele pentru a le cumpăra sunt numeroase:

  • Peisaje nisipoase în care poți avea parte de nisip saharian, ruine antice și orașe exotice;
  • O istorie foarte bogată. Tunisia a fost pentru multă vreme grânarul Romei, iar romanii au lăsat în urmă o bogăție culturală extraordinară;
  • Resorturi cu servicii excelente și plaje care te uimesc prin apele curate și nisipul fin. 

2. Antalya

Antalya

Antalya, foto Tatiana Popova

Este una dintre cele mai atractive destinații pentru cei care doresc o vacanță All Inclusive.  În Antalya există sute de resorturi în care poți duce relaxarea la un alt nivel și te poți bucura de absolut tot ceea ce visezi: băi de soare, piscină, mare, nisip, peisaje luxuriante și mâncare multă și bună.

Agențiile de turism oferă pachete cu până la 40% reducere la hotelurile din această parte a Turciei și merită din plin să profiți de oferte.

3. Hurghada

Hurghada, Egipt

Hurghada, Egipt

Este una dintre bijuteriile turistice ale momentului. De-a lungul ultimilor zece ani, Hurghanda s-a transformat dintr-o mare de nisip într-o destinație turistică luxuriantă cu peste 200 de hoteluri de 4 și 5 stele, o viață de noapte vibrantă și un peisaj deosebit.

Dacă îți dorești o vacanță plină de activități interesante ( windsurfing, scufundări, plimbări cu cămila, plimbări cu bărci cu fundul de sticlă, etc), este destinația perfectă. Nu este la fel de ieftină precum Antalya, însă dacă achiziționezi pachete turistice în Ianuarie poți plăti cu până la 30% mai puțin.

Există o mulțime de alte destinații care îți pot oferi servicii excelente și în care poți achiziționa pachete turistice cu reduceri substanțiale.

Analizează, așadar, ofertele companiilor aeriene și ale agențiilor de turism și achiziționează vacanța pe care o meriți!