Sursa foto: Wolf Avni/Shutterstock.com

Africa de Sud este un loc uluitor, care inspiră, întinerește și pulsează cu un amestec de culturi și naționalități. Supranumită „Națiunea curcubeu”, Africa de Sud are 11 limbi oficiale, trăindu-și cu adevărat reputația, o lume într-o singură țară, unde oameni de toate culorile conviețuiesc în pace. 

Cu mai multe peisaje și forme de relief decât orice altă țară de pe Pământ, Africa de sud preia conducerea când vine vorba de diversitate naturală. Viața salbatică este, cu siguranță, principalul motiv pentru care călătorii aleg să exploreze această parte a lumii, însă Națiunea Curcubeu se mândrește cu multe alte atracții. 

Pentru a te asigura că prima ta vizită în Africa de Sud este plină de satisfacții, îți recomandăm să adaugi în itinerariul de călătorie următoarele obiective turistice:

Parcul Național Kruger. Este cea mai mare rezervație naturală de pe continent și una dintre cele mai mari din întreaga lume, adăpostind mai multe specii de mamifere decât orice alt parc național din Africa. În plus, spre deosebire de majoritatea celorlalte parcuri de safari, Kruger este o destinație self-drive, cu o infrastructură excelentă și cu multe locuri de cazare, de la tabere excelente până la cabane de lux. Întins pe o suprafață de circa 19 000 de metri pătrați, parcul găzduiește zebre, girafe, antilope, gazele, struți, hipopotami, crocodili, mai multe specii rare de păsări (precum jabiru africani, berze din specia Anastomus, etc.) și, desigur, celebrii „Big Five” (elefanți, lei, rinoceri, bivoli și leoparzi).

The Amphitheatre, Drakensberg. Drakensberg este cel mai înalt lanț muntos din Africa de Sud, ridicându-se la 3482 metri înălțime. Numele este derivat din olandeză și înseamnă „Muntele Dragonului”. Amfiteatrul este una dintre caracteristicile geografice ale Drakensbergului de Nord, munte ale cărei fațade de stâncă sunt considerate a fi unele dintre cele mai impresionante de pe Pământ.

Cape Town și Peninsula Cape. Cape Town este cel mai vizitat oraș din Africa de Sud, din motive deloc surprinzătoare. Cu Muntele Masă pe fundal, cea mai veche așezare europeană din această țară (anul 1652) este un mix interesant de culturi africane și europene. Dacă Africa de Sud este o lume într-o țară, Cape Town este o lume într-un oraș. În niciun caz nu trebuie ratat dacă ajungi în această parte a lumii! Printre locurile cele mai populare din oraș se numără Capul Bunei Speranțe, Clădirea Parlamentului, Grădina Botanică, Monumentul Rhodes, Catedrala St. George, Clădirea De Tuynhuis, Plaja Boulders Beach, Piața Nobel și Muzeul Nelson Mandela. 

Canionul Râului Blyde (Blyde River Canyon). Cel mai „verde” canion al planetei se găsește în provincia Mpumalanga, în partea de nord a munților Drakensberg. Măsoară 25 de kilometri în lungime și 750 de metri în adâncime, fiind astfel al doilea cel mai mare canion de pe Continentul Negru, primul fiind Canionul Râul Peștilor (Fish River) din Namibia. Adună însă mult mai mulți vizitatori decât canionul din Namibia datorită peisajului său spectaculos creionat de păduri subtropicale luxuriante. Vizitatorii au ocazia să întâlnească aici toate speciile de maimuțe din Africa de Sud, precum și hipopotami, crocodili și antilope.

Plajele din Durban. Faimoase pentru farmecul lor individual și pentru nisipul lor auriu, curatele plaje din Durban se întind de-a lungul coastei orașului, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. De multe ori, sunt comparate cu plaja din Miami, deoarece oferă o atmosferă vibrantă ce pulsează cu energie în orice moment al zilei. Cu ape calde pe tot parcursul anului, plajele din Durban sunt ideale atât pentru înot, cât și pentru scufundări, windsurfing și relaxare. 

Atracțiile menționate mai sus sunt doar vârful aisbergului. Africa de Sud găzduiește multe alte locuri de poveste care să te emoționeze și să îți întinerească spiritul. Click aici pentru a găsi cele mai bune oferte de călătorie în această țară minunată!