carnavalul de la venetiaCarnavalul de la Venetia reprezinta cea mai ampla manifestare culturala din Italia si un magnet pentru turistii dornici de distractie. Anul acesta, petrecerile vor avea loc intre 11 si 28 februarie si vor umple strazile Venetiei de muzica si voie buna.

Carnavalul isi are originile in doua traditii antice – festivalul roman “Saturnalia” si Cultul lui Dionisis. Ambele erau festivaluri religioase care aduceau impreuna italienii din toate colturile tarii. Festivalul “Saturnalia” era un prilej de bucurie pentru toti sclavii si oamenii liberi din imperiu. Se strangeau pe strazile Romei antice si petreceau nestingheriti pana la apus, dansand in picioarele goale. In cadrul festivalului dedicat lui Dionisis lucrurile erau putin diferite. Participantii erau incurajati sa se apropie de arta si puteau sa asiste toti la piesele de teatru jucate in aer liber. Carnavalul din Venetia reprezinta un mix intre cele doua traditii antice, in cadrul caruia se organizeaza atat evenimente culturale, cat si petreceri mascate si concursuri.

Purtarea mastilor a fost interzisa timp de doua secole

De-a lungul anilor, carnavalul a fost contestat de unii lideri din pricina faptului ca se pierduse controlul asupra participantilor si in cadrul manifestatiilor aveau loc acte de talharie, furt si infidelitati. Astfel, timp de doua secole, carnavalul mascat si purtarea mastilor in orice fel de imprejurare au fost interzise.

In anul 1967 s-au reluat paradele de costume si masti venetiene, iar carnavalul a inceput sa isi recapete din faima de odinioara. De atunci, carnavalul este organizat in fiecare an inainte de inceperea postului Pastelui si reuneste in Venetia toti amatorii de distractii si cultura.

Tipuri de masti

Elementul care se afla in centrul atentiei in cadrul carnavalului il reprezinta mastile minutios lucrate, confectionate din portelan, catifea sau piele. Cele mai renumite locuri din Venetia in care se afla cei mai buni mesteri ai mastilor sunt Laboratoriu Artigiano Maschere si atelierul Ca del Sol. Aici, gama variata de modele si posibilitatile infinite de personalizare ale mastilor satisfac pana si clientii cu cele mai pretentioase cereri.

Printre mastile clasice, care se regasesc in diferite forme-modificate de fiecare participant in parte, amintim Zanni, Arlecchino, Pantalone, Volto, Medico della Peste si Colombina. Pentru a intelege si distinge cat mai usor tipurile de masti, mai jos veti gasi lista cu elementele distinctive ale fiecarui tip si poze reprezentative.

Zanni – reprezinta o masca partiala care acopera partea de sus a fetei. Se remarca prin nasul foarte lung, sprancenele proeminente si fruntea extrem de ingusta.

masca zanni

*Sursa foto: Roman Sigaev/Shutterstock.com

Arlecchino –  Arlecchino aminteste de un bufon de la casele regale cu nasul mic, sprancene arcuite si decoratiuni care se inalta deasupra capului. Fiind o masca ce acopera toata fata, inclusiv partea de sus a capului, participantii care se ascund in spatele acestei masti sunt imposibil de recunoscut.

arlecchino

*Sursa foto: Gabriel Georgescu/Shutterstock.com

Pantalone – aceasta masca este asemanatoare cu Zanni deoarece amandoua au un nas proeminent si acopera doar partea de sus a fetei. Diferenta majora o reprezinta forma nasului, Pantalone avand un nas coroiat care aminteste de ciocul unei pasari.

pantalone

*Sursa foto:smashgold/Shutterstock.com

Volto – O masca completa, simpla si de cele mai multe ori alba, acopera intreaga fata si prezinta anumite decoratiuni pretioase la nivelul ochilor.

volto

*Sursa foto: AlessandroZocc/Shutterstock.com

Medico della Peste – o masca simpla, asemanatoare cu Zanni, se remarca prin forma ochilor perfect rotunda si ciocul gol foarte lung.

masca venetia

*Sursa foto: Radu Razvan/Shutterstock.com

Colombina – Colombina este o masca ce acopera numai partea de sus a fetei si purtata in deosebi de doamne. Bogata in ornamente si viu colorata, Colombina este alegerea ideala pentru petrecerile date in timpul carnavalului.

masca venetiana colombina

*Sursa foto: Nattika/Shutterstock

**Sursa foto principala: Deborah Kolb/Shutterstock