*Sursa foto: TTstudio / Shutterstock.com

Bruges este visul oricarui turist. Cel mai bine conservat oras medieval din Belgia atrage anual mai mult de doua milioane de vizitatori. Cu bogatia sa de cladiri vechi interesante si canale strabatute de barci, Bruges pastreaza un aer medieval distinct.

Oricine face o plimbare pe strazile inguste cade imediat sub vraja sa, fermecat de atmosfera a ceea ce reprezinta pentru multi cel mai incantator oras din Flandra.

Noi ti-am pregatit 5 locuri pe care nu le poti omite in calatoria ta:

Grote Markt

Bruges este un oras plin de locuri fotogenice, iar printre ele se afla fascinanta piata centrala, Grote Markt, care este si atractia principala a orasului. In timpul vizitei tale in Bruges, vei trece de mai multe ori pe aici, iar de fiecare data vei putea aprecia cladirile colorate din fiecare colt. Aici se gasesc  Muzeul de Istorie si Turnul Belfry, care domina privelistea.

*Sursa foto: MarinaDa / Shutterstock.com

Turnul Belfry

Daca esti un fan al privelistilor uimitoare trebuie neaparat sa urci in Turnul Belfry. De sus poti admira vederi spectaculoase de 360 de grade ale intregului oras medieval. Totusi, ca sa ajungi acolo, trebuie sa urci 366 de scari inguste. Noi spunem, insa, ca vederea compenseaza cu siguranta efortul.

*Sursa foto: Neirfy / Shutterstock.com

Podul St. Bonifacius

Bruges este un oras plin de locuri romantice, insa probabil cel mai placut si intim loc este podul St. Bonifacius. Acest pod din piatra, inconjurat de casele flamande tipice, este ascuns in spatele Bisercii Maicii  Domnului. Cu greu iti poti imagina un loc mai romantic decat acesta, asadar nu ne ia prin surprindere faptul ca oamenii se refera la el ca la “Podul Indragostitilor”.

*Sursa foto: Felix Lipov / Shutterstock.com

Muzeul Groeninge

Muzeul-vedeta al orasului gazduieste una dintre cele mai frumoase colectii ale artei din secolele XV-XVI. Hans Memling, maestrul nascut in Germania, cu un muzeu dedicat lui, este prezent in Groeninge, la fel ca Gerard David si Hieronymous Bosch. Totusi, nimic nu pune in umbra lucrarile somptuoase si dramatice ale lui Jan van Eyck, ale carui picturi surprind natura cosmopolita a orasului Bruges in perioada gloriei sale medievale.

*Sursa foto: Sara Armas / Shutterstock.com

Basilica Sangelui Sfant (Basiliek van het Heilig Bloed)

Basilica Sangelui Sfant este o capela din secolul al XII-lea, care gazduieste un flacon venerat ce contine o panza patata cu sangele lui Hristos. Sau asa se crede… In timp ce capela in sine este un loc splendid, sangele si povestea ce insoteste flaconul atrag numerosi vizitatori, de la cei devotati, pana la scepticii profunzi, care doar vor sa afle povestea si sa examineze flaconul cu ochii lor.

*Sursa foto: Ioan Florin Cnejevici / Shutterstock.com


Descopera ofertele Dertour pe: http://www.dertour.ro sau in agentiile Dertour:  http://agentii.dertour.ro/