Thailanda este o destinație exotică de vacanță, care întâmpină mii de turiști, anual, cu plaje cu nisip alb, cu palmieri și fructe exotice, cu temple budiste unice și localnici ospitalieri. Plajele și insulele thailandeze sunt incredibile, iar impactul cultural este unul deosebit, indiferent de locația din care provin turiștii care aleg Thailanda ca destinație pentru sejurul lor. Cetățenii români care aleg această destinație exotică, au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul acestei țări. Iată tot ce trebuie să știți despre formalitățile de eliberare a vizei și regimul de ședere în Thailanda!

Unde și cum se eliberează viza de intrare în Thailanda

Dacă perioada de ședere în această țară nu depășește 15 zile, puteți obține viza de intrare la frontieră, aceasta fiind eliberată direct de către autoritățile thailandeze. Pentru aceasta, la aeroport, după coborârea din avion, trebuie să vă deplasați la Oficiul Emigrări și Vize Speciale, Diplomați și Visa-on-Arrival.

Iată care sunt documentele pe care trebuie să le aveți pregătite pentru a obține viza pe loc:

  • Pașaportul cu durată de valabilitate de minimum 6 luni.
  • Formularul-tip completat (îl puteți completa și acolo).
  • O fotografie recentă, cu dimensiunile 4 x 6 cm.
  • Biletul de avion pentru retur – data acestuia trebuie să fie înainte de expirarea celor 15 zile de ședere pentru care solicitați viza.
  • Trebuie să aveți la voi suma de 10.000 Baht sau echivalentul acesteia în dolari (aproximativ $250) sau euro – aceasta este necesară pentru a dovedi capacitatea voastră de a vă susține pe teritoriul acestei țări pe perioada sejurului de vacanță.
  • Dacă mergeți în vacanță împreună cu soțul/soția și copiii, suma pe care trebuie să o aveți disponibilă cash, la frontieră, este de 20.000 Baht sau echivalentul acesteia în euro sau dolari.

După ce verificați disponibilitatea tuturor acestor documente, puteți solicita verificarea acestora de către reprezentanții frontierei thailandeze. Această procedură nu durează mult, 5-10 minute în condițiile în care toate documentele sunt valabile. Ulterior verificării, se va aplica viza necesară intrării în această țară pe paşaport.

Dacă intenționați să petreceți mai mult de 15 zile pe teritoriul Thailandei, veți avea nevoie de o viză obținută, în prealabil de la Ambasada Regatului Thailandei la București. Este foarte important să urmați acești pași, întrucât depășirea perioadei de ședere prevăzută în viza acordată se sancționează conform legislației în vigoare.

Iată ce trebuie să știți în acest caz:

  • Pentru depășirea perioadei de ședere cu o zi, nu sunt acordate sancțiuni și nu sunt percepute taxe suplimentare.
  • Pentru depășirea perioadei de ședere alocate prin viza acordată pentru mai mult de o zi, se aplică sancțiuni în valoare de 500 Baht pentru fiecare 24 ore petrecute suplimentar în această țară.
  • Valoarea maximă a sancțiunilor alocate este de 20.000 Baht. Acestea se achită la părăsirea țării, la punctul de frontieră. Nu se poate trece frontiera de ieșire din Thailanda, fără a se face dovada achitării acestor sancțiuni.
  • În situațiile extreme, în care este refuzată plata sancțiunilor, pot fi aplicate amenzi în valoare de 20.000 Baht și se poate dispune arestarea persoanelor în cauză până la efectuarea plății.

Viză non-immigrant în Thailanda

Cetățenii români care intenționează să petreacă un an de zile pe teritoriul Thailandei, pot solicita eliberarea unei vize non-immigrant. Aceasta poate fi eliberată de către reprezentanții diplomatici thailandezi, ca urmare a cererii înaintate către Biroul de Imigrări din Thailanda.

Viză de ședere permanentă în Thailanda

Dacă intenționați să rămâneți pe termen lung în această țară, puteți solicita viza de ședere permanentă. Doar străinii care au viza non-immigrant și o perioadă de minimum 3 ani de ședere în Thailanda pot solicita și obține viza permanentă. Important de precizat în cazul acesteia este faptul că, în situația în care veți decide ulterior să călătoriți înafara acestei țări, pentru o perioadă mai mare de un an, viza permanentă va fi automat suspendată.

Un alt aspect important de precizat în cazul acesteia se referă la necesitatea anunțării Biroului de Imigrări cu privire la adresa la care locuiți pe teritoriul acestei țări, procedură pe care va trebui să o repetați la trei luni.  Dacă ulterior suspendării vizei de ședere permanentă în această țară decideți să reveniți, trebuie să obțineți permisiunea de revenire ca și posesor al vizei de ședere în Thailanda, înaintea expirării acesteia.

Acum că ați descoperit care sunt documentele necesare obținerii vizei pentru intrarea în Thailanda și regimul de ședere în această țară, puteți urma pașii necesari în funcție de perioada pe care intenționați să o petreceți acolo. Dacă planificați o vacanță pe tărâm thailandez în perioada care urmează, puteți descoperi cele mai bune oferte aici.