Sărbătorile de iarnă vin, aproape pentru toată lumea, cu o nestăvilită poftă de vacanță. Pentru majoritatea românilor, această poftă este satisfăcută prin cozonaci, vin fiert, sarmale și un număr cât mai mare de prieteni și de membri ai familiei. Pentru alții însă, satisfacția vine doar după sesiuni lungi de ski sau după vizitarea unor locuri inedite.

Dacă ești în categoria celor care doresc să vadă un loc inedit și să se bucure de legende și de o prezență incredibilă a spiritului Crăciunului, îți recomandăm să mergi în Rovaniemi. Probabil că Rovaniemi nu îți spune mare lucru, însă dacă îți spunem de Satul lui Moș Crăciun, lucrurile se schimbă destul de mult.

Rovaniemi este cel mai nordic punct din Finlanda și este unul dintre cele mai frumos impodobite locuri din lume în perioada sărbătorilor de iarnă. Toate străduțele și toate construcțiile se transformă într-un adevărat spectacol de lumini iar brazii plini de zăpadă, săniile trase de reni și oamenii fericiți conturează atmosfera de basm.

De ce să alegi Rovaniemi pentru sărbătorile de iarnă?

Există o mulțime de motive, Moș Crăciun fiind cel mai puternic dintre ele. Se spune că aici stă Moș Crăciun în toată perioada anului și tot aici există Oficiul Poștal unde primește scrisori de la copii din lumea întreagă.

Dacă spiritul Crăciunului te-a cuprins, în acest oraș poți să îl cunoști pe Moșul, îi poți scrie scrisori și poți descoperi locul unde își petrece timpul liber și unde produce jucării și daruri pentru toată lumea.

Nu doar Moș Crăciun te poate încânta într-o vizită în Roviniami

Orașul te poate încânta cu o mulțime de alte obiective, care mai de care mai interesante:

  • Muzeul de știință Arktikul. Este un muzeu în care poți descoperi istoria Laponiei și istoria întregii zone Arctice. Nu este un simplu muzeu și s-ar putea să te țină întreaga zi de-a dreptul fascinat. Dacă nu reușești să vezi Aurora Boreală, în acest muzeu poți să te bucuri de un video care îți oferă aproape aceeași experiență.
  • Parcul Angry Birds. Îți place să te joci Angry Birds? În Roviniami există un parc destinat exclusiv jocului în care poți să dezlănțui copilul din tine.
  • Mâncare și băutură. În Rovaniemi există câteva dintre cele mai interesante și unice restaurante din întreaga lume, pe care merită să le încerci;
  • Grădina Zoologică. Nu este ca orice altă grădină zoologică, fiind focusată exclusiv pe viața sălbatică din Finlanda. Este un loc în care îți vei petrece, de asemenea, câteva ore bune. Libertatea oferită animalelor de aici este mai mare decât în orice alt loc, ceea ce este încântător.
  • Aurora Boreală. Dacă ai norocul să ajungi în Finlanda în perioada Aurorei Boreale, nu trebuie să ratezi acest fenomen natural de-a dreptul extraordinar. Nu ai nicio garanție că vei vedea luminile Aurorei în Roviniami, motiv pentru care este bine să nu pleci cu așteptări foarte mari.

Sunt multe alte locuri de făcut. Hotelurile de aici îți oferă numeroase spații de relaxare iar activitățile din jurul lui Moș Crăciun nu te lasă să te plictisești. Este adevărat că o vacanță în cel mai nordic oraș al Europei poate să fie destul de costisitoare, însă pe Dertour.ro poți găsi numeroase oferte foarte atractive aici.