Portugalia

Plaja Portugalia – Sursa foto: Slavko Sereda/Shutterstock.com

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face ca turist in Portugalia, cea mai vestica tara din Europa continentala, este sa-i vizitezi uimitoarele plaje.

Binecuvantata cu 948 de kilometri de coasta delimitata de Oceanul Atlantic, Tara lui Vasco da Gama se mandreste cu unele dintre cele mai frumoase intinderi de nisip din Europa.

Cele mai cautate statiuni din aceasta tara se gasesc in provincia Algarve din sudul Portugaliei, unde plajele au nisipul foarte fin si sunt inconjurate de stanci gigantice ruginii, iar apa este foarte clara si calma, numai buna pentru inot si snorkeling.

Plaje incredibile vei gasi si in apropiere de Lisabona, pe coasta de vest a tarii, acestea fiind insa mai potrivite pentru surferi si turistii solitari, avand valuri mai mari si mai agitate si o concentratie de turisti mult mai mica decat in regiunea sudica a tarii.

Iata care sunt cele mai frumoase 5 plaje din Portugalia, conform opiniei populare:

1. Praia do Camilo

Praia do Camilo, Portugalia

Praia do Camilo, Portugalia

Situata in sudul tarii, in apropiere de vibrantul Lagos, in vestul regiunii Algarve, Praia do Camilo este, cu siguranta, una dintre cele mai incantatoare plaje din Portugalia.

Imprejmuita de formatiuni de stanca cu forme bizare, aceasta intindere de nisip alb, mangaiata de apa lina si turcoaz a Atlanticului, poate fi accesata coborand o scara lunga de lemn ce se serpuieste in jos deasupra unui covor din stejar de carmaz cu frunze vestejite de soarele puternice ale soarelui.

Favorita pentru snorkeling, aceasta plaja emana un aer de liniste, in ciuda faptului ca este extrem de aproape de unele dintre cele mai aglomerate statiuni din regiune.

2. Praia do Guincho

Praia do Guincho, Portugalia

Praia do Guincho, Portugalia

Una dintre cele mai cautate destinatii de windsurfing si kitesurfing din Europa, plaja Guincho se bucura de o locatie spectaculoasa pe coasta Lisabonei, la doar sase kilometri de veselul orasel Cascais.

Aproape si de incredibilul Parc Natural Sintra-Cascais, Praia do Guincho se intalneste cu un ocean atletic, cu valuri dinamice ce isi asteapta surferii sa ii impresioneze.

Nu are foarte multe facilitati pentru turisti si nu este chiar potrivita pentru cei care doresc sa se relaxeze pe nisip, sub razele soarelui, insa este grozava pentru practicantii de sporturi de apa si, datorita peisajului spectaculos, pentru pasionatii de fotografie.

3. Praia do Rocha

Praia do Rocha, Portugalia

Praia do Rocha, Portugalia

Situata langa Portimão, al doilea oras ca marime din regiunea Algarve, Praia do Rocha este una dintre cele mai cunoscute plaje din Portugalia.

Cu o intindere vasta de nisip fin si auriu, punctata din loc in loc de cate o roca de gresie falnica si rosiatica, aceasta statiune strabatuta de un bulevard generos in hoteluri, cafenele, restaurante si alte facilitati de agrement, este ideala pentru vacantele cu familia.

In zona poti explora portul vecin Portimão si vechea fortareata Fortaleza de Santa Catarina.

4. Praia de Carcavelos

Praia de Carcavelos

Praia de Carcavelos

La doar 20 de minute de mers cu trenul din centrul Lisabonei, plaja Carcavelos este o destinatie extrem de populara pentru localnicii acestui oras, in special in weekenduri.

Avand o coasta de aproape doi kilometri de nisip impecabil, plaja este recunoscuta pentru excelentele sale oportunitati de distractie si aventura, cum ar fi volei pe nisip si surfing prin valurile puternice ale Atlanticului.

In capatul estic al plajei se iveste istoricul Forte de São Julião da Barra, o fortareata militara din secolul al XVI-lea, care ofera un farmec aparte intregii privelisti.

Plaja Carcavelos a fost, de asemenea, locatia in care s-a filmat videoclipul melodiei “Amazing” al artistei Inna.

5. Praia da Falésia

Praia da Falésia

Praia da Falésia

Minunata si pitoreasca, plaja Falésia isi incanta vizitatorii cu cei aproape sase kilometri de nisip auriu, fiind una dintre cele mai populare zone turistice din Algavre.

Situata la est de Albufeira si flancata de o serie de stanci uimitoare pictate in nuante pamantii intense – ocru ars, rosu ruginiu si portocaliu coral, Praia da Falésia este inconjurata de paduri de pini aromatici ce o pazesc de zgomotul aglomeratiei din oraselele din imprejurimi.