Ti-ai dorit dintotdeauna sa traiesti visul american si sa te plimbi pe bulevardele largi din Los Angeles, sa vezi Marele Canion, sa joci la ruleta in Las Vegas, sa te relaxezi pe o plaja in Miami, sa vezi Statuia Libertatii, Cascada Niagara si Casa Alba, iar apoi sa faci o plimbare in paradisul din Caraibe? Acum este foarte simplu sa-ti indeplinesti visele. Dertour iti propune un circuit prin America – o vacanta spectaculoasa, unica, care iti va ramane in amintiri pentru totdeauna. Iata mai jos in ce consta acest circuit…
America si Caraibe – o vacanta spectaculoasa!
Ziua 1. BUCURESTI – LOS ANGELES
Intalnire cu ghidul in aeroportul Henry Coanda ora 6.30, imbarcare si zbor spre Londra, ora 8.30. Dupa escala, ne imbarcam la bordul cursei transatlantice cu destinatia Los Angeles. Sosire la L.A. ora 15.05.
Bine ati venit in California! Dupa formalitatile de frontiera, transfer la hotel in Los Angeles si timp liber la dispozitie. Cazare.
Ziua 2. LOS ANGELES – “The Land of Dreams”
Mic dejun. Vizitam Los Angeles, orasul viselor, al modei, al Hollywood-ului, cu infinite atractii si tentatii, orasul care imbratiseaza si absoarbe ca intr-un creuzet quintesenta culturala a Americii, orasul al carui spirit a devenit o filosofie de viata: viseaza orice, totul este posibil!
Turul ne poarta prin Beverly Hills, unde vom admira vilele somptuase ale vedetelor de cinema, Rodeo Drive si Melrose Avenue, artere comerciale faimoase cu celebre marci si brand-uri; Sunset Strip – notorie datorita uriaselor reclame colorate care acopera cladirile, loc in care se regasesc cluburi exclusiviste frecventate de staruri; Downtown cu ametitorii zgarie nori, West Hollywood, The Walk of Fame, vestitul bulevard in care stralucesc ‘stelele’ tuturor vedetelor care s-au remarcat de-a lungul timpului in filmografia de la Hollywood; Olvera Street – cea mai veche parte din Downtown Los Angeles; Disney Hall – cladire ultramoderna, monumentala, cu o arhitectura avangardista, gazduind astazi, printre altele, orchestra filarmonicii din L.A. Cazare Los Angeles.
Ziua 3. LOS ANGELES – “Universal Studios”
Mic dejun. Astazi, optional, vom face o excursie inedita la ‘Universal Studios’, prilej de a urmari in diverse reprezentatii animatronice uimitoarele efecte speciale si trucaje folosite in cele mai celebre filme americane. Cazare Los Angeles.
Ziua 4. PRIN DESERTUL MOJAVE
Mic dejun. Parasim Los Angeles si plecam spre Nevada, strabatand Desertul Mojave. Sosire in Las Vegas, orasul luminilor si al culorilor, sanctuar al jocurilor de noroc si al mega distractiei, orasul divertismentului, rasarind in desert ca un miraj naucitor precum o fata morgana. Las Vegas-ul seduce prin forme si straluciri uluitoare, aici intalnindu-se replici monumentale ale unor edificii precum Turnul Eiffel din Paris, palate romane sau Piramidele din Egipt. Cazare Las Vegas.
Ziua 5. MARELE CANION
Mic dejun. O mare atractie a voiajului nostru pe continentul nord-american o constituie excursia optionala la Grand Canyon, una din cele mai mari minuni geologice ale planetei, cu spectaculoasele stanci colorate ce strajuiesc vaile abrupte si platouri ametitoare. Strabatut de fluviul Colorado, care a ‘muncit’ 2 milioane de ani sculptand platoul imens pentru a da forma care exista astazi, Marele Canion este recunoscut pentru privelistile fantastice pe care le ofera, un tablou al naturii fara egal. Turul include zborul cu avioneta pana la Grand Canyon, coborarea cu elicopterul pana la baza canionului la 1200 m adancime unde vom face o scurta plimbare cu barca pe raul Colorado. La intoarcere pe creasta de vest (West Rim ), vom admira peisajele dramatice dintr-un bus special, urmat de un pranz barbecue si timp liber. Dupa-amiaza intoarcere cu avioneta in Las vegas. Cazare.
Ziua 6. DEATH VALLEY
Mic dejun. Astazi vom avea ocazia sa vizitam, intr-o excursie optionala, Death Valley, cea mai joasa, mai uscata si mai fierbinte vale din lume, spectaculoasa datorita peisajelor mirifice, cu dune de nisip ‘inghetate’ in timp si impresionante formatiuni geologice. Cazare Las Vegas.
Ziua 7. LAS VEGAS
Mic dejun. Timp liber in fascinantul Las Vegas. Puteti alege sa va relaxati la piscina, sa va delectati cu o plimbare de-a lungul celebrului Strip Boulevard, sa experimentati un veritabil ‘Vegas Show’ sau sa va incercati norocul intr-unul din luxoasele cazinouri. Seara transfer la aeroportul din LAX pentru zborul spre Miami. Noapte la bord.
Ziua 8. WELCOME ONBOARD!
Mic dejun. Timp liber. Dupa-miaza transfer la terminal, unde vom face formalitatile de imbarcare pe vaporul Carnival Liberty, pe care ne vom petrece urmatoarele 7 nopti, intr-o croaziera de vis pe apele mirifice ale Caraibelor. Vom acosta in patru din cele mai frumoase frumoase, unde vom putea sa exploram nenumarate locuri mirifice, sa ne bucuram de soare si sa incercam unele din cele mai renumite delicatese culinare locale. Vom petrece la superlativ si in zilele in care vasul navigheaza pe mare, savurand un cocktail ‘caribbean style’ intr-unul din barurile de pe punte, relaxandu-ne la piscina sau la sauna, alergand pe pistele de jogging sau participand la spectacolele de varietati si divertisment. Vom descoperi un adevarat univers culinar in restaurantele bufet si a-la-carte in care vom servi cele 3 mese pe zi. Ora 16.00 vasul paraseste portul Miami si ne indreptam spre Insula Cozumel din Mexic. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 9. PE MARE
Astazi va fi una din cele doua zile in care vasul navigheaza fara oprire, prilej de relaxare si bucurie, admirand peisajul electrizant al oceanului nesfarsit intr-un tablou magnific de nuante in albastru si plin de intelesuri. Vom fi invitati sa participam la nenumarate activitati si jocuri care au loc la piscina pe puntea superioara iar parte din zi, negresit, o vom petrece explorand secretele acestui mic oras plutitor, incercand sa descoperim si sa ne familiarizam cu numeroasele sale facilitati. Seara crupierii aranjeaza mesele de joc, in saloanele elegante se asculata muzica iar pe ringurile discotecilor se danseaza pana la epuizare. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 10. COZUMEL, MEXIC
Ora 7.00 vasul acosteaza in Cozumel, cea mai mare insula a Mexicului si una din cele mai pitoresti din Caraibe, situata la cativa km in largul Peninsulei Yukatan. Ne vom bucura de renumitele plaje cu nisip alp si fin si vom petrece alte ore explorand orasul frematand de vitalitate intr-un autentic spirit mexican. In oferta excursiilor se regasesc optiuni pentru toate gusturile: jungle safari, snorkeling, pescuit la mare adancime, turul insulei etc. Plecam la ora 17.00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 11. BELIZE CITY
Sosim la ora 8.00 in Belize City, oras fermecator, dominat de aspectul colonial al cladirilor vechi. Bariera de corali, intinsa de-a lungul tarmului belizean, cuprinde cel mai bogat ecosistem marin de pe planeta. Printre excursii se numara o incursiune arheologica in lumea mayasa, o aventura de exceptie in inima junglei acompaniati de ghizi experimentati, prilej de a admira peisaje fascinante cu vegetatie luxurianta, snorkeling la Barrier Reef etc. Vasul paraseste portul la ora 17.00. Nu cumva sa ratati ‘Seara Capitanului’, prilej de a ciocni un pahar de sampanie cu capitanul si de a-i cunoaste pe toti cei care s-au straduit ca voiajul nostru pe mare sa fie cat mai placut. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 12. INSULA ROATAN, HONDURAS
Sosim la ora 07.00 in micuta insula Roatan din Honduras, situata la 50 km de coasta. Cei pasionati de aventura, pot alege un curs de scufundari sau o excursie la Parcul Marin, unde vor avea sansa sa inoate alaturi de delfini, altfel, un tur exotic prin frumusetile salbatice ale isulei. Plecare ora 15.00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 13. GRAND CAYMAN. EXPLORE THE PARADISE!
Ora 10.00 vasul acosteaza in insula Grand Cayman, un veritabil paradis ecologic datorita apelor de clestar si a plajelor imaculate. Vom putea sa optam pentru plaja pe Seven Mile Beach, snorkeling, o escapada intr-un safari de neuitat cu barca pe mare sau o imersiune cu submarinul Atlantis, navigand la ’10 leghe sub mari’ printre fascinante recifuri de corali, in timp ce scafandrii ne saluta de pe partea cealalta a hublourilor. Grand Cayman este renumit si pentru magazinele sale cu bijuterii de lux, in special diamante, care pot fi cumparate la preturi foarte bune. Vasul pleaca la ora 18.00. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 14. DIN NOU PE MARE
Ultima zi din acest itinerariu minunat o vom petrece tot la bordul vasului, navigand inapoi la Miami. Vom profita sa ne mai rasfatam putin in luxul si eleganta ‘in care plutim’, deja nostalgici, rasfoind poate in memoria aparatului digital dupa cea mai reusita fotografie. Seara ne asteapta o mega-petrecere, cina festiva de bun ramas, o alta ocazie pentru doamne si domnisoare de a-si etala toaletele sofisticate. Noapte la bord / pensiune completa.
Ziua 15. MIAMI BEACH – SUN & FUN
Dupa micul dejun debarcare in portul Miami. Transfer la hotel si timp liber pentru vizite individuale, plaja, cumparaturi. Va asteapta inepuizabile optiuni de petrecere a timpului. Nu ratati o plimbare pe Ocean Ave sau o vizita in renumitul Art Deco District. Cazare Miami.
Ziua 16. MIAMI BEACH – KEY WEST
Mic dejun. Timp liber in Miami. Excursie optionala in Key West, marea atractie a Floridei, insula tropicala situata in extremitatea sudica, unde vom ajunge strabatand peisajele incantatoare peste zeci de insulite, viaducte si poduri. Cazare Miami.
Ziua 17. NEW YORK, NEW YORK!
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Miami pentru zborul spre New York. Sosim la New York City, una din cele mai aglomerate metropole din lume, orasul global, cosmopolit, uluitor, centrul financiar international, orasul contrastelor si al simbiozei culturilor mondiale. Vom vizita Centrul Rockefeller, Fifth Avenue, Broadway, Soho, Greenwich Village, Chinatown, Tribeca, Wall Street, Bursa din New York, Zona Zero ( locul unde au fost Turnurile Gemene ). Cazare in Manhattan.
Ziua 18. CASCADELE NIAGARA
Mic dejun. Plecare intr-o excursie optionala de 2 zile spre Niagara, strabatand peisajele deosebite din regiunea Fingerlakes, o mare zona viticola a Statelor Unite. Sosire la Niagara si transfer la hotel in Buffalo. Dupa apusul soarelui vom putea admira spectaculoasele cascade iluminate in toata splendoarea lor. Turistii care nu participa la excursie – timp liber in New York. Cazare.
Ziua 19. NIAGARA – NEW YORK
Mic dejun. Dimineata libera la dispozitie la Cascadele Niagara. Vom face o plimbare cu vaporasul ‘Maid of the Mist’ pana la baza cataractelor, ocazie de a admira spectacolul grandios al cascadelor si de a ne apropia, pentru o vedere panoramica de exceptie, si de partea canadiana a acestora. Intoarcere in New York via Binghamton. Cazare.
Ziua 20. WASHINGTON D.C.
Mic dejun. Timp liber pentru continuarea explorarii orasului pe cont propriu. Recomandam un zbor de agrement cu elicopterul, prilej de a admira panorama extraordinara care se deschide deasupra Manhattan-ului. Optional, excursie full day in Washington D.C., capitala Americii, unde vom vizita Cimitirul National Arlington, Memorialul Lincoln, Pennsylvania Avenue, Casa Alba (exterior), Mall-ul Smithsonian, Memorialul Washington, Capitoliul, Senatul, F.B.I. Building etc. Intoarcere seara in New York si cazare.
Ziua 21. GOOD BYE AMERICA!
Mic dejun. Timp liber in New York City pentru vizite individuale, cumparaturi etc. Aprox ora 17.00 transfer la aeroportul JFK si imbarcare in zborul transatlantic cu destinatia Londra ( plecare ora 21.35 ). Noapte in avion.
Ziua 22. BUCURESTI
Sosire in Londra ora 09.50 si zbor in conexiune spre tara. Sosire in Bucuresti ora 16.15.
Tarife
Oferta include: transport avion Bucuresti – Los Angeles, Las Vegas – Miami, Miami – New York, New York – Bucuresti, autocar / minibus modern, licentiat pe durata traseului si a transferurilor, cazare 12 nopti cu mic dejun in hoteluri de 3*: 3 nopti Los Angeles, 3 nopti Las Vegas, 2 nopti Miami, 3 nopti New York, 7 nopti in croaziera cu pensiune completa in Caraibe pe vasul Carnival Liberty 4* sup, in cabine duble interioare, participarea la toate activitatile de divertisment si accesul la toate facilitatile vasului pe durata croazierei (piscina, spectacole, cabaret, discoteca, sala de fitness etc), vizitele comform programului cu ghid roman si ghizi locali pe durata circuitului (in Los Angeles, Miami, New York).
Tarif: de la 2870 euro/persoana/sejur.
Durata: 21 zile
Perioada valabilitate: 13/03/2012 – 18/08/2012
Nu sunt incluse:
– asigurarea medicala;
– taxele de aeroport si securitate 395 €;
– taxa de viza SUA 130 USD, taxa de programare interviu 11 USD, (se achita la Banca Transilvania);
– taxele portuare 195 €;
– excursiile optionale;
– bacsisurile de pe durata circuitului 35 € si de pe durata croazierei (acestea se achita la sfarsitul croazierei la casieria vasului);
– bauturile pe vapor, masajul, salonul de cosmetica, alte servicii nementionate;
– supliment optional cabina exterioara pe vapor 180 € (fara balcon), 330 € (cu balcon);
– alte servicii decat cele mentionate.
Alte detalii aici!