Dacă plănuiești să ajungi anul acesta în Marea Britanie, trebuie să încerci să vizitezi Oxford. Poți lua un tren sau un autobuz din Londra și în doar câteva ore vei ajunge la destinație. De asemenea, este foarte ușor să ajungi în Oxford dacă pleci din Țara Galilor sau din Scoția. Există trenuri de noapte care fac legătura cu Glasgow și cu Edinburgh, precum și trenuri de zi care pleacă din Bristol sau din Birmingham pentru a ajunge în acest loc încântător, poreclit “Orașul viselor împlinite”.
Oxford este, fără îndoială, renumit în cea mai mare parte pentru universitatea sa, una dintre cele mai bune din Europa. Fondată în secolul al XIII-lea, este probabil cea mai prestigioasă universitate din întreaga lume, singurele comparabile cu ea fiind Cambridge, Sorbona, Bologna și universitățile din Liga Iederei, printre care se numără Harvard, Yale și Princeton. La Oxford au absolvit o mulțime de personalități, viitori prinți, împărați, regi, președinți și prim-miniștri, dar și foarte mulți scriitori și ingineri care au făcut istorie.
Orașul are atât de multe atracții și obiective turistice, încât și-ar putea ține vizitatorii ocupați timp de o săptămâna, o lună sau chiar pentru restul vieții. Cu toate acestea, suntem conștienți de faptul că cei mai mulți turiști care ajung în această zonă preferă să rămână doar o zi sau două (click aici pentru a găsi locuri de cazare).
Prin urmare, am alcătuit o listă cu cele mai bune locuri de vizitat atunci când te afli într-o scurtă vacanță în Oxford:
Magdelen College. Această școală nu numai că face parte din Universitatea Oxford, dar este, de asemenea, cel mai vechi colegiu din universitate. Școala a devenit însă foarte renumită abia în ultimii ani, datorită faptului ca J R R Tolkien, autorul cărții Stăpânul Inelelor, a fost profesor de limba engleză acolo. El a fost un membru foarte iubit al colegiului și o figură des întâlnită în pub-urile și restaurantele din jurul universității. Locul preferat al scriitorului a fost Eagle and Child Inn, care încă are multe poze cu el. Tolkien a organizat numeroase activități literare în întreaga universitate, iar colegul său, scriitorul C.S. Lewis (autorul operei Cronicile din Narnia) a fost, de asemenea, profesor acolo.
Primăria Oxford. Această clădire uimitoare a fost construită în secolul al XIX-lea, impresionând cu arhitectura sa victoriană cu multe caracteristici clasice. În prezent este, de asemenea, locație a Muzeului Oxford, care trebuie văzut.
Podul Suspinelor. Creat după faimosul pod din Veneția, Podul Suspinelor din Oxford face legătura între două dintre clădirile universității, fiind construit în anii 1900.
Radcliffe Camera. Radcliffe Camera este o clădire rotundă uimitor de frumoasă, construită în secolul al XVIII-lea, inițial ca bibliotecă. În ziua de azi, este considerată a fi principala sală de lectură a faimoasei Biblioteci Bodleian, care găzduiește o colecție impresionantă de peste 5 milioane de volume.
Turnul Tom. Construit în secolul al XVII-lea de către cunoscutul Sir Cristopher Wren, Tom Tower nu numai că are un aspect impozant, dar merită vizitat și datorită faptului că găzduiește cel mai mare clopot din întregul oraș.
Muzeul Ashmolean. Este unul dintre cele mai renumite muzee din lume care conțin artefacte din cele mai vechi timpuri, tratând, de asemenea, studiul fenomenelor moderne, științifice și nu numai. Aici vei găsi celebra masă alchimică a lui John Dee, vrăjitorul de la curtea reginei Elizabeth I. Totodată, la Muzeul Ashmolean vei putea vedea una dintre prelegerile lui Albert Einstein, care a fost păstrată pentru totdeauna pe o tablă.