Sursa foto: Kite_rin/Shutterstock.com

Sevilla este, fără îndoială, inima regiunii Andaluzia din Spania. Nicio vizită în sudul Spaniei nu ar fi completă fără a petrece câteva zile explorând acest superb oraș, unde experiențele culturale și culinare sunt diferite de tot ceea ce găsești in orice altă parte a lumii. De la dansul Flamenco și degustările de tapas până la o serie impresionantă de situri listate în Patrimoniul Mondial UNESCO, Sevilla are, cu siguranță, o mulțime de lucruri interesante de descoperit.

Capitala Andaluziei este, de asemenea, un punct excelent din care să pornești în explorarea altor zone uimitoare din sudul Spaniei, cum ar fi Cordoba și fascinantele sate albe. Iar pentru că sistemul de transport feroviar este excelent în această parte a țării, îți va fi extrem de ușor să te deplasezi de la un obiectiv turistic la altul.

Ce anume trebuie să vezi, mai exact, în Sevilla?

Catedrala Sfânta Maria. Impresionantă din toate punctele de vedere, Catedrala Sfânta Maria din Sevilla este cea mai mare biserică gotică din lume și a treia cea mai mare biserică din lume. Este atât de mare încât cu greu vei putea obține o singură fotografie care să captureze întreaga construcție. La fel de grandioasă în interior ca în exterior, catedrala a fost ridicată tocmai cu acest scop, de a arăta bogăția Sevillei.

Construită pe locul unei foste moschei, clădirea bisericii încă păstrează unele dintre elementele arhitecturale musulmane, inclusiv curtea cu portocali și minaretul, care a fost transformat în clopotniță. Inaugurată în 1507, după mai bine de 100 de ani de construcție, catedrala adăpostește locul de veci al lui Cristofor Columb, al cărui mormânt este susținut de patru cavaleri ce reprezintă cele patru regiuni ale Spaniei din timpul vieții lui Columb.

Parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, Catedrala Sfânta Maria de la Sevilla nu trebuie ratată. Aceasta este situată în centrul orașului, în Avenida de la Constitucion, iar biletul de acces este de 9 Euro pentru adulți și de 4 Euro pentru elevi și pensionari.

Palatul Alcazar. Alcazar este palatul regal din Sevilla, construit pentru regele Petru al Castiliei și este folosit chiar și în ziua de azi ca reședință oficiala a familiei regale spaniole. Construit ca un fort maur în anul 913 și modificat de mai multe ori de-a lungul secolelor, impresionantul palat prezintă un amestec minunat de arhitectură creștină și artă mudejar. Poate părea familiar fanilor seriei TV Game of Thrones, fiind locul unde s-a filmat o mare parte din sezonul V. În plus, este împrejmuit de niște grădini fascinante, ce încoronează frumusețea deja de necontestat a acestei construcții. Parte a Patrimoniului Mondial UNESCO încă din 1987, palatul Alcazar este un obiectiv turistic ce nu trebuie să lipsească din itinerariul unui călător ce ajunge în sudul Spaniei. Taxa de intrare în palat este de 9,5 Euro, iar programul de vizită este zilnic, între orele 9:30 și 19:00.

Plaza de España. Plaza de España din Sevilla a fost construită în 1929 pentru Expo 29 și este considerată unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură spaniolă. Imensa clădire semi-circulară are câte un turn la fiecare capăt și un canal lung de 500 de metri care urmează curba pieței. Canalul este traversat de patru poduri încântătoare ce permit accesul în cladire. Dacă ajungi aici, urcă scările până la etajul al doilea și admiră superba priveliște a pieței de la balcon. În prezent, clădirea este folosită în diverse scopuri guvernamentale, însă este, de asemenea, unul dintre locurile preferate de relaxare ale localnicilor și turiștilor, deopotrivă.

Plaza de España a fost folosită și ca locație pentru filmarea mai multor producții cinematografice importante, cum ar fi Star Wars (Episodul II, Atacul Clonelor) și Lawrence of Arabia.

Parcul Maria Luisa. Cel mai mare spațiu verde din Sevilla, Parcul Maria Luisa este un loc minunat pentru a te relaxa în timp ce admiri frumusețile florale. Cu un décor fascinant, conturat de fântâni maure, pavilioane frumoase, iazuri ornamentale și grădini botanice deosebite, parcul este o ușurare binevenită de la agitația orașului. În plus, este un loc în care ai ocazia de a vedea papagali verzi zburând liberi în jurul copacilor.

Multe alte locuri sunt de descoperit în capitala Andaluziei. Acest oraș frumos este cu adevărat o comoară a culturii, istoriei și arhitecturii spaniole. Dacă te interesează o ofertă de vacanță în Sevilla, intră pe acest link!