Kemer (1)Kemer din Turcia este o statiune de vacanta frumoasa si plina de viata, in care turistii pot gasi o multime de activitati distractive si sporturi de mare pline de adrenalina, care le pot face sejurul de neuitat. Exista numeroase lucruri de facut in Kemer, pe care turistii le pot experimenta pe durata sezonului cald. In plus, frumusetile naturale din Kemer sunt niste atractii unice, pe care orice turist care vine in Turcia ar trebui sa le exploreze.

Kemer ofera o multime de lucruri de facut pentru turistii care vin in numar din ce in ce mai mare in acest loc frumos al Turciei. Pe langa plaje superbe cu nisip de aur, frumuseti naturale uimitoare si munti impaduriti cu pini, in Kemer ai ocazia de a te relaxa in diferite baruri, saloane, cluburi, cafenele si restaurante, ce ofera o diversitate de bauturi si preparate culinare, atat traditionale cat si din bucataria internationala.

Apele cristaline si mediul verde impadurit fac din Kemer o statiune minunata in care sa iti petreci timpul liber in Antalya, Turcia. Evident, relaxarea pe plajele exotice este principala activitate pe care o prefera turistii care vin aici. Plajele din Kemer pornesc din statiunea Beldibi la est si se sfarsesc in statiunea Tekirova la vest. Aici, turistii carora le place adrenalina au ocazia de a lua parte la o sumedenie de activitati sportive de apa, cum ar fi parasailing, jet-ski, plimbari cu barca banana, snorkeling, scufundari si multe altele. Exista, de asemenea, o multime de excursii cu barca pe care le poti face pornind din Kemer.

Daca iti doresti sa explorezi lumea subacvatica, ei bine, in Kemer ai posibilitatea de a-ti indeplini dorinta, aici existand mai multe locuri cu oameni specializati care iti ofera echipament necesar si un specialist care sa te acompanieze in mica ta aventura. Locurile de scufundare sunt nenumarate in aceasta parte a Turciei, Kemer Bay si golfurile din jur fiind cele mai populare. Exista un mediu subacvatic remarcabil intins pe 46 de kilometri, unde ai ocazia de a vedea indeaproape fauna si flora de o frumusete indescriptibila. Scuba diving este, in mod sigur, una dintre principalele atractii ale acestui loc.

Ce alte lucruri putem face in Kemer?

Intoarce-te in trecut vizitand Phaselis!

Phaselis a fost fondat in urma cu mai mult de 2400 de ani si se gaseste la numai 11 kilometri departare de Kemer. Aici, cei care sunt interesati de istorie, dar si cei care doresc o zi linistita pe o plaja mai putin populata, au ocazia de a gasi ceea ce isi doresc. Plaja Phaselis nu este una foarte exploatata de catre promotorii turismului exotic, insa este ideala pentru familiile cu copii. In plus, accesul in acest loc este destul de facil, existand autobuze care pleaca din Kemer si care opresc aici. Autobuzul in care trebuie sa urci este marcat de Express Camyuva – Phaselis – Tekirova.

Urca pe Muntele Tahtali cu gondola!

Muntele Tahtali, situat in Antalya – Kemer, cu o inaltime de 2365 de metri, este cel mai apropiat munte de mare de pe coasta de sud a Turciei. Acesta este unul dintre principalele atractii pentru turistii care vin in Kemer, existand posibilitatea de a urca pana in varf cu ajutorul gondolei amplasate aici destul de recent. Vederea pe care o vei obtine in timp ce urci cu gondola, dar si din varful muntelui Tahtali merita toata atentia vizitatorilor, fiind realmente spectaculoasa.

Fa o plimbare cu yachtul!

O excursie cu yachtul este un mod relaxant si usor de a calatori in orasul antic Phaselis. Pe langa faptul ca astfel poti vizita istoricul Phaselis, calatorind cu yachtul vei putea ajunge la Pestera Piratilor si la Paradise Bay.

Bucura-te de zilele insorite si petrece-ti timpul liber pe un yacht care pleaca din portul Kemer Marina. In timpul excursiei tale, vei opri de mai multe ori pentru o baie calda in apele cristaline ale Marii Mediterane, vei avea parte de un ospat pe cinste si, de asemenea, vei putea admira de pe mare minunatele golfuri si plaje de pe coasta de sud a Turciei.

Fa cumparaturi in pietele din Kemer!

Pietele din Kemer ar trebui sa fie vizitate de toti turistii care vin in aceasta parte a Turciei. Localnicii de aici obisnuiesc sa isi faca cumparaturile in aceste spatii comerciale cel putin o data pe saptamana. Pietele pun la dispozitia localnicilor si turistilor fructe si legume proaspete, haine, incaltaminte si alte lucruri necesare vietii de zi cu zi, toate la un pret extrem de mic!

Mai mult decat atat, aici vei putea gasi produse din piele naturala la un pret convenabil, dar si suveniruri pe care sa le oferi celor dragi de acasa.

Mergi intr-un safari cu Jeep-ul!

Cu Jeep-ul in safari vei putea descoperi stilul de viata al oamenilor care traiesc in satele din imprejurimi, vei putea explora spectaculoasele vai, frumusetile muntelui Taurus, in timp ce vei admira indeaproape animale salbatice in habitatul lor natural.

De asemenea, vei face o oprire la restaurantul unei cabane, unde vei savura un pranz delicios. Apoi, iti vei continua traseul, urmand sa te intorci la hotel la ora 17:00 – 18:00.

Pentru mai multe detalii, va asteptam pe site-ul Dertour sau in agentiile noastre.