camino-de-santiago-foto-nacho-suchCamino de Santiago nu este doar un drum de pelerinaj, ci si o destinatie inedita, un drum care traverseaza Spania de la est la vest si are ca destinatie orasul Santiago de Compostela. Poate fi un drum de autocunoastere, de comuniune cu natura – o provocare fizica si psihica, pana la urma. Pe parcurs vei intalni cateva atractii turistice considerate adevarate capodopere si vei avea ocazia sa te rasfeti cu preparate delicioase din gastronomia spaniola. Palatul episcopal din Astorga si Catedrala din Leon sunt doar doua dintre frumusetile pe care le vei intalni pe traseu.

Camino  de   Santiago   este unul  dintre   visurile tale? Iata cum trebuie sa te pregatesti pentru acest drum inclus in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO:

Cum ajungi la Camino de Santiago

  • De la Biarritz (Franta)

Aventura in necunoscut poate incepe cu o cursa aeriana spre Biarritz (Franta), acesta fiind cel mai apropiat aeroport de St. Jean Pied de Port, de unde incepe pelerinajul spre Camino de Santiago. Odata ajuns la Biarritz, ia autobuzul de la aeroport catre Bayonne, iar de acolo, un tren catre St. Jean Pied de Port. Poti sa vezi care este programul trenurilor, dar si tarifele pe site-ul TER (http://www.sncf.com ). Calatoria cu trenul va dura aproape o ora, dar este foarte frumoasa, pentru ca traversezi Pirineii in zona de nord si ai ocazia sa-i vezi pantele inverzite si culmile acoperite de zapada. Spectacolul naturii este fascinant!

  • De la Madrid sau Barcelona (Spania)

Ca sa ajungi la Camino de Santiago, poti sa alegi varianta unei curse directe de avion spre Madrid sau Barcelona, iar de acolo sa continui drumul spre St. Jean Pied de Port cu trenul sau cu autobuzul. In primul rand, din ambele directii poti sa iei trenul pana la Pamplona – cel mai simplu este sa verifici orarul, rutele si tarifele pe site-ul RENFE, compania nationala de transport feroviar din Spania (www.renfe.com ). Drumul de la Madrid pana la Pamplona dureaza aproape trei ore cu trenul, dar este foarte confortabil. Daca faci rezervare online cu cel putin 15 zile inainte de plecare, obtii o reducere de 60%, iar daca rezervi cu 24 de ore inainte, reducerea este de 50%.

Daca optezi pentru o calatorie cu autobuzul pe ruta Madrid – Pamplona, drumul va dura aproape 5 ore, dar biletul va fi mai ieftin.

Daca pana aici totul ti s-a parut foarte simplu, lucrurile se schimba de la Pamplona spre St. Jean Pied de Port (punctul de plecare in pelerinaj spre Camino de Santiago), pentru ca nu exista nicio linie feroviara directa. De obicei, turistii aleg sa mearga cu autobuzul de la Pamplona pana la micul sat Roncesvalles, iar de acolo pana la St. Jean Pied de Port cu un taxi – nu este foarte scump si te poti „cupla” cu alti pelerini care doresc sa ajunga la aceasta destinatie.

Cum trebuie sa te pregatesti pentru drum?

De la inceput iti spunem ca pentru excursia vietii tale, la Camino de Santiago, nici macar nu ai nevoie de prea mult bagaj. Vointa este cea mai importanta. Nu poti parcurge cei aproape 900 de kilometri pe Drumul lui Iacob (drumul pe care se presupune ca ar fi mers odinioara Apostolul Iacob atunci cand a incercat sa ajunga la capatul lumii) fara sa fii determinat. Indiferent daca parcurgi acest drum pe jos, calare sau cu bicicleta.

Nu trebuie sa te sperie ideea de a face aceasta calatorie de unul singur; pe drum iti vei face multi prieteni dintre cei care aleg, la fel ca tine, aceasta destinatie. Camino de Santiago este un drum foarte popular printre oameni de toate religiile si culturile, asa ca poti sa ai surpriza sa iei cina intr-un sat de pe traseu alaturi de oameni din 10-20 de tari.

Stabileste un buget pentru fiecare zi de calatorie. Durata calatoriei variaza in functie de modul de transport pe care il alegi: cei care au strabatut acest drum pe jos spun ca este nevoie de 5 saptamani, altfel, Drumul lui Iacob poate fi parcurs intr-un weekend. La sfarsitul fiecarei zile poti alege „meniul Pelerinului”, care costa aproximativ 10 euro si pe care il gasesti in cele mai multe dintre satele din Camino de Santiago. Meniul consta in doua feluri de mancare, desert si vin local, pe care vi le recomandam cu placere. Vei avea ocazia sa gusti vinul de Rioja, tarta cu migdale din Santiago, ciocolata din Astorga sau caracatita de Melide.

In restul zilei puteti cumpara de la magazinele din sat sau din pietele locale alimente de 6-8 euro. In total, bugetul zilnic (cu cazare si mese) poate ajunge la 25-40 de euro.

Pregateste-ti cu atentie rucsacul. Asta pentru ca el iti va fi cel mai bun prieten in cursul calatoriei spre Camino de Santiago. Nu trebuie sa fie mai greu de 10kg (chiar daca vei sta 5 zile sau 5 saptamani) si trebuie sa contina doar ceea ce este necesar: un sac de dormit (chiar daca este vara, serile pot fi foarte racoroase), o folie din polistiren care sa te protejeze de umezeala, 2-3 tricouri de bumbac, un pantalon lung si unul scurt daca este vara, un jumper pentru noapte, perechi de sosete, lenjerie de corp, cizme sau bocanci cu talpa groasa, slapi, sampon, articole de toaleta, ac si ata de cusut, produse de prim-ajutor, briceag, pelerina de ploaie si, de ce nu, niste tablete de magneziu pentru articulatii si oase. Poti sa adaugi, daca vrei, o carte sau un ghid de calatorie, dar trebuie sa stii ca drumul este foarte bine marcat, cu indicatoare peste tot.

Cumpara pasaportul de pelerin. Este bine sa stii ca pelerinii beneficiaza de multe facilitati si reduceri pe parcursul acestui traseu, dar ca sa demonstrezi ca esti pelerin, ai nevoie de un pasaport special. „Pasaportul de pelerin” se cumpara din bisericile de pe drum sau de la oficiile turistice pentru pelerini (le gasesti de-a lungul traseului).

Scoate „scoica” la vedere. Nu este o gluma, „scallop” (scoica alba oceanica) este simbolul pelerinilor Camino de Santiago, pe care acestia obisnuiesc sa il poarte la vedere. Poti sa agati si tu o scoica de acest gen pe rucsac sau sa o porti chiar la gat, la vedere. Cei din jur te vor identifica astfel mult mai usor.

*Sursa foto: Nacho Such / Shutterstock.com