Cand spun Lisabona, ma gandesc la un oraș pentru oricine vrea sa viziteze ceva cu adevarat nou, sa cunoasca o alta cultura si oameni noi, pentru toti cei care vor pur si simplu sa simta ca traiesc si vor sa iasa din rutina zilnica. Lisabona este un oras incarcat de istorie, de monumente, si biserici, un oras cu locuri spectaculoase ce ofera o panorama excelenta si unde se pot face poze minunate (“Miradouro” – in special Miradouro Sophia de Mello Breyner/Graça, Miradouro Santa Luiza sau Miradouro de Sao Pedro de Alcantara), un oras ce te intampina cu restaurante cu muzica fado, si magazine pentru shopping. Lisabona este orasul care inca iși pastreaza o parte din arhitectura de alta data. Placile sale de ceramica pictate pe fatadele cladirilor sau stucatura originala confera orasului un aer aparte.

Dupa ce aterizati in Lisabona, de la aeroport puteti lua un taxi contra sumei ce poate varia intre 7 si 15 euro. Daca nu aveți bagaje multe sau un deal de urcat pana la destinatie, puteți lua Aerobus (3,50 euro/24 h) pana in centrul orasului. Biletul de Aerobus este valabil pe parcursul unei zile intregi si il puteți folosi pe toate mijloacele de transport, mai puțin metrou. Un aspect important ar fi sa aveți bani schimbati, cu cat mai marunt cu atat mai bine. Rețeaua de transport este una foarte bine pusa la punct cu exceptia zilelor in care este vreun eveniment sau festival. Ce mai trebuie sa stiti este faptul ca trebuie sa le faceți semn soferilor sa opreasca atunci cand sunteti in statie iar in tramvai este indicat sa apasati butonul rosu cand acesta se apropie de stația la care vreți sa coborati, altfel riscati sa mai mergeți o statie.

Daca doriti sa faceti plaja puteți lua trenul din statia/gara Cais do Sodre si in aproximativ 30 min ajungeti la plaja in Carcavelos, Estoril sau Cascais (un bilet dus-intors pana la ultima statie – Cascais este 4,10 euro – puteti cobora la orice statie pana in Cascais, prețul biletului ramanand acelasi indiferent de stația la care vreți sa coborati). Trenul circula pana la 1:30 dimineața. Plaja din Carcavelos este in general recomandata surferilor datorita valurilor spectaculoase si puternice. Plaja din Estoril se intinde de-a lungul coastei, relativ ingusta si aglomerata, cu piscine construite pe malul apei iar In Cascais unde sunt 3 plaje mi-a placut, in special, plaja da Rainha (nu doar datorita cocktail-urilor bune sau a barmanilor serviabili) ci pentru ca este o plaja micuta, nu foarte aglomerata si fara ambarcatiuni in jur. Plajele sunt in apropierea portului care merita vizitat.

Orașul este plin de restaurante cu mancare variata dar pestele si fructele de mare proaspete sunt cele care mi-au placut foarte mult aici. La majoritatea localurilor veti fi serviti cu “tapas”, mici antreuri care se pun pe masa: masline, pasta de ton, unt cu usturoi, crochete si painici proaspete! Nu sunt din partea casei ci costa între 2 si 5 euro portia. Sunt foarte bune dar daca nu aveți chef, le refuzati politicos si apoi verificati nota preventiv! La tot pasul in Lisabona puteti gasi bistro-uri, taverne, marisqueria (restaurante cu peste si fructe de mare) sau churrasqueira (carne si gratare). Nu ratati cofetariile lor si mai mult incercati varietatea de produse existente acolo. De asemenea sunt o gramada de mini magazine cu fructe proaspete delicioase pe care le veti gasi cu siguranta dupa miros.

Ce am baut cu placere in Lisabona este Vihno Verde, un vin racoritor usor acidulat ori ginjinha, un fel de lichior de visine si bineinteles Morangoska, votka, gheata pisata, capsuni proaspete si menta. Intotdeauna luați la voi un pulover sau ceva cu maneca lunga. Dimineața poate fi racoare, dupa ora 12 este foarte cald si dupa ora 5 cauza rafalelor de vant exista senzatia de racoare. Pentru doamne si domnisoare incaltarile cu toc nu sunt indicate. Pe jos nu este asfalt ci sunt niste pietre cubice maricele, foarte netede ce sunt foarte alunecoase in cazul in care sunt umede. Asadar, incaltarile trebuie sa fie comode pentru a va putea deplasa lejer si in siguranta spre atractiile turistice ale orasului. Pentru suveniruri sau cadouri sugestia mea este sa consultati bine oferta astfel incat sa nu cheltuiti mai mult de 2 euro pentru un magnet.

Acum inapoi la aeroportul din Lisabona unde Internetul nu este gratuit! Este 5,95 euro/ora, deci faceti-va check-in-ul din timp, din oras, si rezolvati ce aveti de rezolvat cu internetul pana in aeroport. Daca aveti iphone, puteti folosi aplicatia Tap Airlines care merge foarte bine. Am facut check in-ul cu mai bine de 24 h ore inainte de zbor, mi-a descarcat un bilet electronic cu un cod de bare pe care l-am aratat direct din telefon si am primit biletul rapid si civilizat. Orașul asta mi-a demonstrat, din nou, faptul ca oamenii pot fi buni, relaxati si civilizati deși nu au o viata foarte ușoara, nu sunt nici foarte bogați dar le place sa traiasca, sa se simta bine, sa se respecte unii pe ceilalti si asta se vede la majoritatea portughezilor.

Boa sorte!

http://www.dertour.ro/