Sursa foto: Madrugada Verde/Shutterstock.com

Legendara Marbella, Balconul Europei (Nerja) si Malaga sunt doar cateva dintre motivele pentru care Costa del Sol este o destinatie grozava pentru vacantele de vara. Costa del Sol este una dintre zonele cele mai pline de viata si cosmopolite din intreaga lume, laudandu-se cu atractii ce variaza de la sporturi de apa, plaje exotice si porturi pitoresti.

Cea mai mare parte din Costa del Sol (care inseamna “Coasta Soarelui”) se afla in provincia Malaga, care se intinde de la est de Gibraltar pana in provincia Granada. Datorita dezvoltarii excesive si unei promovari intense, superba coasta din sudul Spaniei este destul de aglomerata, mai ales ca se bucura de soare timp de aproape 300 de zile pe an. Cu toate acestea, inca poti gasi aici cateva plaje si golfuri ferite de multimile de oameni, in special in sectiunea cuprinsa intre Gibraltar si San Pedro.

Iata ce locuri merita sa vizitezi intr-o vacanta de vara in Costa del Sol:

Nerja, pentru picturile sale uimitoare de pe peretii pesterii Cueva de Nerja

Nerja marcheaza capatul estic al Costei del Sol, denumit si “Balconul Europei”. Atunci cand privesti  incantatoarea Mediterana de pe faleza orasului, te simti de parca ai fi pe balconul continentului. Nerja este cautata, in primul rand, pentru Cueva de Nerja, o grota cavernoasa situata la 4 kilometri de oras. Picturile de pe peretii grotei si descoperirile arheologice indica faptul ca aceasta pestera incrustata in stalactita – care gazduieste cea mai lunga stalactita din lume (59 de metri) – a fost locuita inca de pe vremea oamenilor de Cro-Magnon (din Preistorie).

Malaga, locul in care s-a nascut Picasso

Malaga este poarta de acces international spre Costa del Sol, avand un aeroport pe care il tranziteaza anual milioane de vizitatori. De asemenea, orasul este considerat important pentru portul sau aglomerat, cu vedere la Alcazaba, construit de mauri, ce in prezent gazduieste un mic muzeu arheologic. In partea de sus a dealului, ruinele fortaretei Gibralfaro ofera privelisti spectaculoase spre mare si spre munti. La o scurta distanta de grandioasa, dar sumbra catedrala din Malaga, situata in cel mai important centru comercial al orasului, se gaseste Muzeul Picasso. Gazduit de Palatul Buenavista, care a fost construit in secolul al XVI-lea, muzeul expune circa 200 de picturi, desene, sculpturi si obiecte de ceramica realizate de marele artist. Picasso s-a nascut in apropiere, in Plaza de la Merced nr. 15, unde se gaseste in prezent Museo Casa Natal de Fundación Picasso.

Marbella, cu portul sau elegant

Considerata a fi aristocrata statiunilor din Costa del Sol, Marbella este frecventata de zeci de ani de celebritati din intreaga lume, inclusiv de la Hollywood. Ca o consecinta, preturile sunt mai mari aici decat oriunde altundeva de-a lungul coastei, dar standardele de cazare si restaurantele sunt si ele superioare. Pe plaja, care este lunga de 28 de kilometri, sunt construite o multime de complexe hoteliere scumpe. Dar ceea ce atrage cel mai mult privirile in Marbella este portul sau spatios si elegant, pe care poposesc o sumedenie de ambarcatiuni de lux. Cel mai bun loc de shopping, plimbare si de luat masa la restaurant este Orasul Vechi, unde te vei simti fermecat de stradutele sale pitoresti.

Estepona, cu ale sale terenuri de golf si ruine maure

Aceasta este ultima statiune de pe flancul de vest al Costei del Sol. Desi destul de mica in dimensiuni, Estepona ofera toate elementele esentiale de care ai nevoie intr-o vacanta de vara perfecta: hoteluri de lux, plaje exotice, terenuri de golf si un port de agrement. De origine romana, Estepona pastreaza ramasitele fortificatiilor si strazilor construite in trecut de mauri.


Te invitam pe https://www.dertour.ro/ sau in agentiile noastre: http://agentii.dertour.ro/ sa alegi vacanta mult visata!