Sursa foto: Delbars/Shutterstock.com

Tanzania gazduieste unele dintre cele mai faimoase parcuri nationale din Africa, inclusiv Serengeti si falnicul Munte Kilimanjaro. Dar es Salaam, cel mai mare oras al acestei tari, este locul in care poposesc cei mai multi vizitatori. Acestia vin cu gandul de a merge intr-un safari pentru a cunoaste indeaproape viata salbatica a Africii, dar si de a se relaxa pe frumoasele plaje din Zanzibar. Insulele Pemba si Mafia sunt alte puncte de interes in Tanzania, acestea fiind unele dintre cele mai apreciate locuri de scufundari si snorkeling din intreaga lume, unde pasionatii vin sa admire gradinile de corali, pestii colorati si apele incredibil de limpezi.

Vrei sa ai parte de cele mai bune aventuri in calatoria ta in Tanzania, aceasta fascinanta tara din estul Africii? Iata ce trebuie sa faci!

Exploreaza Parcul National Kilimanjaro!

Unul dintre cele mai frecventate obiective turistice din Tanzania, Parcul National Kilimanjaro este adapostul celui mai inalt varf montan din Africa. Spre deosebire de celelalte parcuri din nordul Tanzaniei, acesta nu este vizitat doar pentru fauna salbatica, ci si pentru sansa de a face drumetii montane strabatand trasee inzapezite spectaculoase, pe alocuri inspaimantatoare. Muntele Kilimanjaro poate fi escaladat oricand, cu toate acestea, expertii recomanda evitarea acestuia in timpul sezonului umed, pentru a nu avea parte de dificultati sau, mai rau, de accidente. Asadar, cea mai buna perioada de a face drumetii montane pe Kilimanjaro este cuprinsa intre iunie si octombrie.

Falnicul munte, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, s-a format acum 1 milion de ani in urma unei miscari vulcanice de-a lungul Vaii Rift. Acesta este acoperit la baza de terenuri agricole si paduri tropicale, iar la altitudini mai mari de pajisti alpine. Pe versantii padurilor tropicale se gasesc bivoli, leoparzi, maimute, elefanti si antilope eland. Zona alpina este locul unde vizitatorii pot observa o sumedenie de pasari de prada, inclusiv vulturul african cu spinarea alba.

Admira animalele salbatice din Parcul National Serengeti!

Intins pe o campie vasta, fara copaci, acest parc national adaposteste mii, daca nu milioane, de animale mereu in cautarea celor mai proaspete pajisti. Fiind cel mai mare parc national din Tanzania, Serengeti atrage mii de turisti in fiecare an, cele mai bune luni pentru vizionarea faunei salbatice fiind intre decembrie si iunie. Sezonul umed are loc din martie pana in mai, iar cea mai rece perioada este cuprinsa intre iunie si octombrie. Migratia anuala a zebrelor si antilopelor gnu se petrece la inceputul lunii iunie si reprezinta una dintre cele mai impresionante evenimente naturale la care poti lua parte pe acest incantator taram.

In Parcul National Serengeti vei observa turme interminabile de antilope, lei, leoparzi, gheparzi, hiene, sacali, vulpi cu urechi de liliac si caini de vanatoare. Totodata, in zonele mlastinoase vei putea admira sute de specii de pasari uimitoare, in special vulturi, flamingo si berze.

Relaxeaza-te cateva zile in paradisul exotic al plajelor din Zanzibar!

Arhipelagul Zanzibar este format din insulele Zanzibar si Pemba. Insula Zanzibar, numita si Unguja, este o destinatie grozava de vacanta pentru cei care sunt in cautarea plajelor perfecte, cu chef de surfing, scuba diving si snorkeling. Vizitatorii vor gasi aici nisip alb si moale, apa turcoaz extrem de limpede si barci traditionale. Un alt punct de interes in zona este Stone Town, un oras medieval Swahili ce impresioneaza cu casele sale vechi arabesti, alei inguste si cu portul sau pitoresc.

Descopera viata salbatica din Parcul National Lacul Manyara!

Acest parc national este format din paduri, pasuni si mlastini. Doua treimi din suprafata totala este acoperita de Lacul Manyara, care gazduieste mii de pasari flamingo in anumite perioade ale anului, precum si alte specii de pasari uimitoare. Atractia principala a parcului este insa oferita de marea populatie de elefanti, de leii de copaci si de hipopotamii ce pot fi observati la o distanta mult mai mica decat in celelalte parcuri din Tanzania. Parcul National Lacul Manyara gazduieste, de asemenea, cea mai mare populatie de babuini din intreaga lume. 


Te invitam pe https://www.dertour.ro/ sau in agentiile noastre: http://agentii.dertour.ro/ sa alegi vacanta mult visata!