mexic-foto-blueorange-studioLimba spaniola, America de Nord si cultura traditionala mexicana se combina pentru a face din aceasta tara una dintre cele mai colorate si vibrante destinatii de calatorie. De la ruinele mayase si junglele pline de papagali, la cluburile de noapte pline de viata din Cancun si la fermecatoarea Tijuana, Mexic are multe de oferit calatorilor. In plus, cele 26 de sit-uri parte a Patrimoniului Mondial UNESCO te vor impresiona profund.

Iata care sunt costurile necesare unei calatorii in Mexic:

1 MXN = 0,21 Lei

Mancarea: Mancarea mexicana este foarte accesibila ca pret. Pentru achizitionarea de produse alimentare de la vanzatorii stradali sau din pietele locale, asteapta-te sa cheltuiesti in jur de 240 MXN pe zi sau chiar mai putin. Daca, insa, alegi sa mananci la unele dintre restaurantele din zonele turistice, costurile vor fi mai mari; vei fi nevoit sa scoti din buzunar aproximativ 400 MXN pe zi numai pe mancare daca vrei sa iei masa doar in restaurante. Si pentru ca in Mexic mancarea aluneca mai bine in stomac atunci cand bei putina tequila, ei bine, afla ca o sticla de tequila de o calitate buna costa in jur de 240 MXN.

Transportul: Reteaua de transport in comun este destul de bine pusa la punct in Mexic, autobuzele fiind principalele mijloace de transport. O calatorie cu autobuzul din Puerto Vallarta pana in Guadalajara (5,5 ore) costa in jur de 480 MXN. Taxiul incepe de la 16 MXN/km in majoritatea oraselor.

Activitatile si obiectivele turistice: Cu cat sunt mai populare activitatile si obiectivele turistice in Mexic, cu atat sunt mai scumpe. Cei mai multi turisti care vin pe plajele din aceasta tara isi doresc sa faca scufundari pentru a explora fascinanta viata subacvatica. Ei bine, o astfel de experienta costa in jur de 2400 MXN. Vizitarea piramidelor si sit-urilor mayase, unele dintre cele mai populare obiective turistice din Mexic, costa in jur de 160 MXN.

Cum sa iti petreci timpul intr-o vacanta in Mexic?

Viziteaza pietele. Pietele din Mexic sunt cele mai bune locuri in care sa experimentezi mancarea traditionala, sa cumperi fel si fel de lucrusoare interesante la preturi negociabile si, desigur, sa iei suveniruri pentru cei dragi de acasa. Nu rata piata Ciutadela din Ciudad de Mexico sau Oaxaca pentru arta populara.

Plimba-te prin Parcul Chapultepec. Chapultepec este unul dintre cele mai mari parcuri urbane din lume, cuprinzand gradina zoologica din Ciudad de Mexico, Atlantis (un parc al vietii marine), parcul de distractii La Feria si Muzeul de Antropologie. Acest parc este un must-see daca alegi sa vizitezi capitala Mexicului.

Mergi la Chichen Itza. Chichen Itza este un mare sit arheologic mayas, situat in partea de nord a Peninsulei Yucatan. Sit-ul a fost declarat una dintre cele sapte minuni noi ale lumii si este considerat a fi cel mai bun taram mayas din Mexic. Cea mai impresionanta structura din acest loc este Templul lui Kukulkan, denumit local “Castillo”, o piramida in trepte ce masoara o inaltime de 24 de metri. Sit-ul are, de asemenea, sculpturi elaborate pe ziduri, o curte pentru jocul cu mingea si o padure cu coloane sculptate.

Exploreaza Zocalo (Plaza de la Constitucion). Zocalo se afla in centrul capitalei Mexicului (Ciudad de Mexico) si cuprinde Templo Mayor si Palacio Nacional. In apropiere de Zocalo se gaseste La Catedral Metropolitana, o catedrala magnifica fortificata cu aur – un superb exemplu de arhitectura coloniala spaniola.

Practica trekking in jurul Tulumului. Multi turisti exploreaza acest oras combinand vizitarea obiectivelor turistice cu relaxarea pe plaja. Este bine de stiut, insa, ca Tulum se gaseste chiar langa Rezervatia Biosferei Sian Ka’an, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO – un teren de trekking pentru cei care doresc sa experimenteze jungla cu fauna salbatica si ruine mayase in mijlocul padurilor tropicale. Aici vei descoperi un decor uimitor, iar plaja din jurul ruinelor mayase te va lasa fara cuvinte.

Viziteaza un vulcan. Mexic are peste 30 de vulcani activi. Cei mai multi dintre ei se gasesc in parcurile nationale, oferind unele dintre cele mai bune trasee de drumetii si ciclism montan din tara. Popocatepetl se afla pe lista primilor 10 vulcani ai lumii must-see, insa acesta este inchis pentru drumetii deoarece este foarte activ. Prin urmare, vulcanii favoriti ai turistilor raman Paricutin si Orizaba.

Fa scufundari. Apele din jurul Mexicului sunt unele dintre cele mai bune locuri de scufundari din intreaga lume, avand o viata marina diversa, cu recifuri de corali fascinanti (inclusiv al doilea cel mai mare sistem de recif din lume, Marea Bariera de Corali Maya) si vizibilitate excelenta. In afara de scufundari, apele sunt populare pentru snorkeleri si pescari sportivi.

Petrece in Cancun. Cancun are de oferit distractie nebuna, plaje pitoresti, piete cu alimente delicioase, restaurante linistite si ascunse si spa-uri de vis. In plus, in apropiere, ruinele mayase, micile sate traditionale si sit-urile arheologice asteapta sa fie explorate.

Fii activ. Chiar daca iti doresti sa stai pe plaja la soare toata ziua, ar fi pacat sa ratezi activitatile pe care le poti practica aici. Ia in considerare practicarea de surfing, snorkeling, scufundari, caiac pe mare, vizitarea pesterilor si multe altele. Mexicul este o tara grozava pentru dependentii de adrenalina.

Rataceste-te in Guadalajara. Aceasta intindere urbana are un centru important si o multime de parti culturale interesante pe care sa le exploatezi. Exista mai multe muzee ce merita sa fie vizitate, dar si cluburi de dans si strazi coloniale deosebite.

Relaxeaza-te pe coasta Pacificului. Desi plajele nu sunt la fel de frumoase ca cele din coasta de est, partea de Pacific a Mexicului are la fel de multe statiuni si oportunitati de distractie si surfing. Puerto Vallarta, Los Cabos, Huatulco si Sayulita sunt cele mai populare locuri de vacanta din aceasta parte a Mexicului.

Indulceste-ti sejurul cu tequila si mariachis. Provincia Jalisco este cel mai bun loc in care sa gusti tequila de calitate si tortas ahogadas (un produs alimentar traditional) pe muzica mariachilor. Combina toate aceste trei elemente si obtii reteta perfecta pentru o noapte de neuitat in Mexic.

*Sursa foto: BlueOrange Studio / Shutterstock.com