*Sursa foto: Calin Stan / Shutterstock.com
Marocul in sine, Marrakech-ul in special, pe langa arhitectura si peisajele creionate in timp de natura, iti ofera posibilitatea de a lua contact cu o cultura diametral opusa celei europene, diferentiata de modul de trai, de traditii si religie.
Situat in centrul tarii, dar la 150 de kilometri de Oceanul Atlantic, Marrakech-ul este cunoscut ca Orasul Rosu. Este una dintre putinele zone de pe Terra in care, cu putin efort, va puteti bate cu zapada pe varfurile muntelui Atlas, va puteti plimba cu camila prin desert si puteti face plaja langa ocean. Totul intr-o singura zi.
Seara este de preferat sa o petreceti in inima orasului pentru a surprinde apusurile de soare care amplifica culoarea rosiatica a locului.
Obiective turistice Marrakech
Pornind din centrul orasului, puteti vizita Gradina Majorelle, cunoscuta si ca gradina designerului Yves Saint-Laurient. Aici a fost imprastiata cenusa acestuia, dupa moartea sa din 2008. A fost proiectata in perioada interbelica insa publicul a avut acces in ea din 1947.
Alte gradini interesante sunt Menara, in care veti surprinde cele mai bune imagini cu putin inainte de terminarea programului de vizitare, si Agdal.
Cel mai indicat loc pentru a cumpara suveniruri este Djemaa El-Fna, cea mai vizitata piata din oras, atat de turisti, cat si de localnici. Langa ea puteti vizita Moscheea Koutoubia care are sase camere situate una deasupra altei. Este, de asemenea, un punct de reper pentru turistii rataciti.
Mormintele Saadiene sunt si ele unul dintre reperele turistice din Marrakech. Au fost construite cu aproximativ cinci secole in urma pentru membrii dinastiei Saadiene si tinute ascunse pana in 1917, atunci cand publicul a avut acces la ele.
Pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenii musulmani, medresa este un institut de invatamant superior. Cea mai apreciata este cea a lui Ali ben Youssef, asezata langa moscheea cu acelasi nume si la fel de cunoscuta. Medresa este ornamentata cu mozaic si marmura de Carrara.
Alte obiective turistice: Palatul La Bahia, Palatul El Badi, Muzeul Marrakech, Poarta lui Gnaoua, Mellah, Muzeul Tiskiwin, Mausoleul lui Lalla Zohra.
Informatii suplimentare
In Maroc, turistii romani pot intra fara viza in cazul in care perioada de sedere nu depaseste 90 de zile. Suma maxima care poate fi scoasa de pe card este 3000 de euro. Daca doriti sa scoateti mai multi bani veti plati impozit.
Daca nu aveti cu cine sa va lasati animalul de companie in Romania, trebuie sa stiti ca in cazul in care il luati cu voi trebuie sa poata fi identificat printr-un microcip si sa aveti documente care sa ateste ca e vaccinat si sanatos.
Este recomandat sa va faceti asigurare medicala, de calatorie si de viata. Moneda oficiala este dirhamul marocan.
Sfaturi pentru a evita lucrurile neplacute
Stim cu totii cat de conservatoare sunt tarile islamice. Marocul nu este o exceptie. Incercati sa nu pareti ostentativi prin imbracaminte prea sumara, consum de alcool in public sau alte gesturi care pentru europeni par minore, insa pentru ei tin de incalcarea demnitatii.
Nu ar trebui sa va enerveze nici traficul aglomerat si nici copii care vor incerca sa faca orice pentru a va scoate bani din portofel.
Evitati zilele calduroase de vara pentru ca sunt de-a dreptul sufocante. In timpul iernii, cand la noi e frig, e ideal sa mergeti in Marrakech pentru ca temperaturile oscileaza in jurul a 20 de grade.
Afla mai multe detalii despre ofertele Dertour pentru Marrakech pe urmatorul link: http://bit.ly/2waxUX5