*Sursa foto: Olena Tur / Shutterstock.com

Tenerife este cea mai mare si cea mai cunoscuta insula a Arhipelagului Canare din Oceanul Atlantic, foarte aproape de coasta vestica a Africii. Apartine Spaniei si este perceputa ca fiind o destinatie de lux, dar cu toate acestea se pot gasi alternative pentru toate categoriile de turisti.

Poate fi numita cu siguranta bijuteria turismului spaniol, chiar daca are o concurenta foarte mare ce vine din partea statiunilor mediteraneene, insa Tenerife are ceva cu adevarat unic: carnavalul. Diversitatea este cuvantul cheie cand vine vorba de acest teritoriu edenic. Aici veti gasi plaje intinse cu nisip auriu pe care puteti practica diverse sporturi, puteti petrece alaturi de familie sau va puteti racori stand in numeroasele terase amenajate la tarm.

Daca vreti sa explorati insula in amanunt, veti intalni numeroase specii de plante ce nu se gasesc decat aici, iar legile de protejare a lor sunt foarte aspre. Foarte multe dintre ele pot fi admirate in Parcul National Teide, unde veti intalni si animale, precum muflonul sau ariciul algerian, insa nu sunt la fel de multe ca in Loro Parque, unde veti descoperi, printre altele, peste 4000 de papagali din aproximativ 350 de specii diferite.

Un alt obiectiv important din acest parc este acvariul care depoziteaza aproximativ 1.200.000 de litri de apa. Veti mai intalni delfini, pinguini, tigri, jaguari si numeroase alte animale de care probabil nu a auzit multa lume.

Exista si arene in care delfinii sau papagalii fac spectacol, dar si numeroase restaurante in care va puteti „refugia” daca va simtiti extenuati. Alte parcuri interesante sunt Jungle Park si Siam Park. Primul recreaza viata salbatica din jungla iar al doilea e gandit pentru cei care vor sa se distreze alaturi de familie sau prieteni. Veti gasi piscine, locuri in care sa va testati limitele si sa va redescoperiti spiritul ludic. In principiu, e locul de joaca perfect, atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.

Dar nu e singurul. Ceva similar veti intalni si in Aqualand-ul de pe Costa Adeje unde in afara lui, dar foarte aproape, puteti face plaja, la tarmul oceanului. Cele mai apreciate plaje de pe insula, sunt Las Americas, Los Cristianos si Los Gigantes. Alte plaje apreciate din Tenerife sunt San Marcos, Puerto de la Cruz si Playa de Jardin.

Playa de la Arena se diferentiaza prin faptul ca are nisipuri negre, provenite probabil de la vulcani, insa este foarte linistita, in comparatie cu celelalte. Trebuie sa luati in calcul ca nisipul negru se incalzeste mai repede decat cel obisnuit.

Turism cultural

Insula nu este doar o destinatie pentru cei care vor sa se bucure de soare si de culoarea albastra a oceanului. Pe ea se gasesc obiective si pentru cei care prefera turismul cultural. O parte dintre cladiri respecta conceptul arhitectural de pe continent insa predomina culorile deschise, existand astfel o adaptare la conditiile climatice de aici.

Meson El Monasterio din Los Realejos este un vechi conac al calugarilor, destinat in prezent turismului. Intr-o alta localitate vecina, La Lacuna, veti gasi Museo de Historia de Tenerife, aflat intr-o cladire ce dateaza din secolul XVI. In zona, dar in La Orotava, in 1788 a fost construita Iglesia de Nuestra Senora de la Conception. Tot aici veti gasi Casa de los Balcones cu unele dintre cele mai vechi balcoane de pe insula.

In capitala Santa Cruz gasim Castillo de San Juan, Palacio de Carta, Muzeul Militar Regional, Museo de la Naturaleza y el Hombre, Muzeul Municipal de Arte Frumoase sau Auditorio de Tenerife, care impresioneaza prin stilul arhitectural chiar daca nu e o cladire giganta.

Castelul San Juan este una dintre cele mai frumoase cladiri de pe insula. A fost construit in 1641, iar langa el se afla Parcul Maritim Cesar Marinque. In Arquayo puteti vizita Centru Alfarero si Muzeul Etnografic Cha Domitila.

Sporturi extreme

In Tenerife gasim cel mai inalt varf muntos detinut de Spania. El Teide are o inaltime de peste 3700 de metri si in anumite perioade din an e acoperit de zapada, pe mici portiuni. Acesta face parte din parcul cu acelasi nume, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Relieful montan, combinat cu iesirea la ocean, faciliteaza practicarea unei game variate de sporturi si activitati extreme.

Puteti face drumetii cu grade diferite de dificultate, puteti practica alpinismul, dar majoritatea turistilor prefera sporturile nautice care primesc o atentie suplimentara si din partea celor care organizeaza astfel de activitati.

Pentru mai multe detalii, va asteptam pe site-ul Dertour sau in agentiile noastre.