*Sursa foto: SJ Travel Photo and Video / Shutterstock.com

Nu exista loc mai bun ca Istanbulul pentru a descoperi frumusetea orientala. Intesat de cladiri desprinse parca din povestile cu Aladin si lampa fermecata, Istanbulul este orasul orchestra care iti ofera atat placerea cumparaturilor occidentale, cat si o istorie bogata, un aer oriental total diferit de ceea ce cunosti acasa si servicii pe care le poti considera de vis.

Daca esti obisnuit cu orasele europene pe care le poti vizita intr-o zi fara sa ai niciun fel de problema, trebuie sa stii ca Istanbulul este un oras imens, obtinut prin contopirea unor orase ceva mai mici. Astfel, primul lucru pe care trebuie sa il faci inainte de a ajunge aici este o lista cu ceea ce iti doresti sa vezi si cu ceea ce iti doresti sa faci.

Daca tot ajungi in Istanbul, este recomandat sa gusti fiecare fel de mancare, sa te bucuri de fiecare moment in care poti prinde putin din cultura turceasca si sa descoperi fiecare monument in parte, acordandu-i cea mai mare atentie.

Istanbul, o alta lume

Nu este exagerat sa spunem ca acest oras parca provine dintr-o alta lume. Este o lume creata prin combinarea unui amalgam de culturi, venite din Europa si Asia. Inca din cele mai vechi timpuri, Istanbulul, cunoscut si sub denumirea de Byzantium sau Constantinopol, a fost un oras cosmopolitan la care au visat atat de multi oameni.

Monumentele vechi stau dovada pentru istoria sa impresionanta. Hagia Sofia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastra sau Biserica Mantuitorului sunt dovezi incontestabile ale bogatiei turcesti.

Hagia Sofia este o bazilica crestina care dateaza inca din secolul VI si care s-a transformat in anul 1453 intr-o moschee, dupa ce turcii au cucerit Constantinopolul. Mozaicurile impresionante si frumusetea arhitectonica a moscheei pot fi astazi admirate in voie, deoarece aceasta s-a transformat in muzeu inca din anul 1935.

Un exemplu de arhitectura luxurianta, unica in lume, este Palatul Topkapi. Acesta a fost sediul central al multor sultani otomani si are un stil oriental care denota opulenta. Imbogatit cu obiecte de aur si tot felul de podoabe pretioase, palatul este o splendoare musulmana. Desi este de ajuns ceea ce ofera, odata ce ai ajuns aici vei descoperi o priveliste superba asupra stramtorii Bosfor.

Nu trebuie sa te opresti aici, ci poti vizita multe alte monumente, printre care si Biserica Mantuitorului, veche de 1000 de ani, sau Moscheea Albastra. Cu siguranta, fiecare dintre acestea te va incanta si va adauga o mica piesa de puzzle care sa completeze vacanta perfecta.

Impresionante sunt si muzeele, fie ca vorbim despre Muzeul Mozaicurilor din Marele Palat sau de Muzeul de Arheologie. Alaturi de alte cateva zeci de astfel de obiective culturale, ofera un plus de cunoastere pe care ti-o poti insusi atunci cand pasesti pentru prima data in Istanbul.

La un moment dat, dupa ce ai vizitat fiecare muzeu, fiecare moschee si fiecare cladire importanta a Istanbulului, vei dori si altceva. Atunci vei incepe sa cunosti Orasul Nou cu mallurile moderne, magazinele de lux cu preturi foarte mici si cu zgarie norii cu fatade de sticla, dar si numeroasele modalitati in care te poti relaxa, te poti distra sau poti incerca o multime de gusturi pe care nu le-ai mai experimentat pana acum.

Ce mai poti face in Istanbul, in afara de a vizita monumente?

*Sursa foto: Daniel Leppens / Shutterstock.com

Poti sa incepi cu lucrurile reprezentative pentru turci, cum ar fi baia turceasca (hamam). Este o experienta care trebuie incercata atunci cand esti in Turcia si care te ajuta sa cunosti din ce in ce mai bine cultura acestui popor. Vei descoperi diverse hamamuri, unele noi si extravagante si altele vechi, cu farmec istoric. Desi primele iti iau ochii, cele istorice sunt mult mai interesante si au un farmec aparte. O baie turceasca te poate relaxa dupa ore intregi de vizite prin uriasul oras. Te vei simti excelent si vei avea forta sa continui cu vizitele.

Dupa relaxarea fizica, poti sa continui cu o relaxare mentala, mergand la cumparaturi. Nu este nimic mai placut decat sa faci cumparaturi in Bazar. Nu bunurile obtinute sunt importante, ci experienta pe care ajungi sa o ai. Exista doua bazaruri mari pe care le poti incerca, iar acestea sunt Marele Bazar, sau Bazarul vechi si Bazarul Egiptean.

Marele Bazar este un labirint cu alei pe care sunt insiruite mii de magazine, care mai de care mai interesante. Practic, este un adevarat oras realizat doar din pravalii. Nu exista nicio limita in ceea ce priveste produsele pe care le poti achizitiona de aici. Poti cumpara bijuterii, covoare, dulciuri, haine din piele sau matasuri, fiecare dintre aceste produse avandu-si propriul loc. Daca vrei sa intri foarte puternic in atmosfera turceasca, trebuie sa negociezi, indiferent ce ai cumpara, deoarece vanzatorii, oricat de insistenti ar fi, apreciaza arta negociatului si cu siguranta iti vor oferi un mic discount.

De cealalta parte, Bazarul Egiptean este mult mai mic si este destinat condimentelor si plantelor medicinale. Acesta este un paradis pentru cei care apreciaza aromele deosebite si leacurile.

Nu trebuie sa neglijam partea culinara a locului, deoarece, dupa atatea vizite, foamea ar putea sa puna stapanire pe tine. Istanbulul este locul in care te poti satura si in care poti incerca preparate inedite. Kebab-ul turcesc este mult mai delicios direct de la el de acasa, decat din Bucuresti iar covrigeii si castanele sunt gustari pe care le gasesti la aproape orice colt de strada. Este cert ca bucataria turceasca poate sa creeze dependenta si este greu de scris modul in care aceasta iti poate influenta papilele gustative. Singura posibilitate prin care iti poti da seama, este sa le gusti la fata locului.


Afla mai multe detalii despre ofertele Dertour pe site-ul nostru, www.dertour.ro