Sursa foto: Guitar photographer/Shutterstock.com

În deceniile anterioare, călătoriile în Laos erau doar pentru cei cu adevărat aventuroși sau dornici să exploreze culturi foarte diferite de cea europeană. Astăzi, țara este mult mai accesibilă și prietenoasă cu vizitatorii. Cu o junglă densă și bogată, localnici amabili și ospitalieri și o grămadă de lucruri interesante de făcut și de văzut – mai ales pentru cei care vor să vadă locuri mai puțin populare – Laos este o opțiune excelentă pentru orice călător.

Astăzi, mulți dintre cei care aleg să viziteze această țară din sud-estul Asiei sunt backpackeri. Drumurile mai puțin bătătorite, munții, jungla și câmpiile primitoare par a fi proiectate special pentru backpackeri. Mulți dintre ei provin din China sau din Vietnam, deoarece ajung destul de ușor în Laos, fiind nevoiți să treacă doar de o frontieră. Însă de ceva timp încoace, Laosul a devenit din ce în ce mai căutat și de călătorii europeni, chiar și de către români, care aleg să viziteze țara atât pe cont propriu, cât și prin agențiile de turism. Una dintre aceste agenții este Dertour, ea organizând în luna octombrie a acestui an un circuit în Laos, Vietnam și Cambodgia. Vezi mai multe detalii aici.

Ce pot vizita turiștii odată ajunși pe meleagurile Laosului?

Orașul Luang Prabang. Cândva capitala a țării, în Luang Prabang se află încă unele dintre cele mai importante situri din Laos. Orașul este traversat prin centru de Mekong, un fluviu mărginit de dealuri împădurite. De pe dealuri, privind în jos, vei surprinde o imagine pitorească, creionată de acoperișuri roșii, temple aurite și străzi vibrante. 

Cu toate că este unul dintre cele mai moderne orașe din Laos, Luang Prabang reușește să-și mențină autenticitatea și în prezent. Este un loc minunat pentru oricine este nou în țară, nu numai pentru că are o mulțime de activități și atracțtii de oferit, dar și pentru că este o foarte bună introducere în cultura și arhitectura din Laos.

Fiind o bună parte din istoria sa un oraș regal, al nobilimii și al călugărilor budiști, dar mai presus de toate un oraș sub influența colonială franceză, Luang Prabang este astăzi un fusion încântător între Laos și Franța, cu vile impozante, restaurante și magazine de bun gust și, desigur, cu temple și palate. Printre cele mai importante obiective turistice de aici se numără Complexul Regal, unde vei putea vizita Palatul Regal (Haw Kham) și templul budist regal, Phou Si (un deal în mijlocul orașului ce oferă o panoramă minunată a întregului oraș și a zonei înconjurătoare), Wat Xieng Toung (unul dintre cele mai vechi temple budiste din țară și unul dintre cele mai frumoase din lume) și Piața de Noapte. 

Jungla laosiană. Când te gândești la o plimbare prin junglă, ai putea crede că ai nevoie de o macetă și de faptul că vei fi nevoit să treci prin râuri sălbatice și să lupți cu tigrii. Deși nu vei fi nevoit să îți croiești drum prin junglă folosind maceta sau să te lupți cu fiarele, vei avea totuși parte de o experiență incredibilă în jungla densă și bogată a Laosului. Iar Laos îți oferă posibilitatea de a face trekking timp de mai multe zile prin pădurea sa tropicală. Și, deși uneori vei da de sate și de localnici, vei avea totuși ocazia de a sta singur cu natura, bucurându-te de toată măreția ei!

Abundența junglei din această țară este uimitoare, mai ales pentru vizitatorii care provin din țări foarte modernizate. Dacă ai de gând să pornești într-o astfel de călătorie, este foarte important să iei o hartă sau să închiriezi un ghid. Jungla este densă, iar pentru cineva care nu este familiarizat cu ea, poate fi copleșitoare. A te pierde într-un oraș poate fi stresant, dar a te pierde în pădure poate fi periculos. Deși există trasee clar definite și frecventate, ar fi bine totuși să păstrezi harta cu tine, astfel încât să știi unde te afli și cum să ajungi la unul dintre orașele importante. 

Si Phan Don. Si Phan Don este un arhipelag fluvial dezvoltat în jurul râului Mekong, compus din 4000 de insule. Acesta este străbătut de o cascadă impresionantă, pe ale cărei trepte s-au dezvoltat o sumedenie de copaci și arbuști, în ciuda apei curgătoare din jurul lor. Deși zona este o adevărată splendoare a naturii, majoritatea turiștilor vin aici pentru că, în comparație cu orașele mari, arhipelagul oferă o varietate de spații de cazare foarte ieftine, iar dacă închiriezi un scuter, poți explora întreaga zonă insulară foarte repede.

Vat Phou. Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2002, Vat Phou sau Wat Phu este considerat unul dintre cele mai vechi situri arheologice din Laos, fiind un complex templu ruinat hindus ce întruchipează cultura Khmer în jurul secolului al V-lea. Adesea privit ca o versiune mai mică a lui Angkor Wat, Vat Phou este învăluit de o atmosferă misterioasă extrem de distinctivă.

Cascadele Kuang Si. Considerate a fi unele dintre cele mai impresionante cascade din întreaga lume, cascadele Kuang Si din provincia Luang Prabang sunt de o frumusețe naturală remarcabilă! Se găsesc la 29 de kilometri de oraș și sunt, de fapt, o cascadă pe trei nivele, ale cărei ape se scurg peste niște bazine de calcar. Depozitele de calcit ce au modelat, de-a lungul timpului, aceste trepte oferă apei o nuanță atrăgătoare, de un albastru lăptos. Cascada poate fi admirată cel mai bine la nivelul cel mai de jos, unde este amenajat un parc frumos cu mai multe scaune și mese de picnic, aranjate în așa fel încât cascada și jungla din jurul său să fie văzute cât mai bine.