Nu-i perioada mai frumoasa ca cea a sarbatorilor de iarna si cu siguranta nu-i nici loc mai fain ca pamantul romanesc pentru a le petrece cum se cuvine. Alaturi de cei dragi, te invitam sa gusti din bucatele traditionale si sa te bucuri de traditiile si obiceiurile pastrate cu sfintenie in 3 locatii romanesti care-ti vor aminti de sarbatorile de odinioara si de adevaratul spirit al Craciunului.
Desi mai sunt cateva saptamani bune pana la Craciun, parca se simte deja mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor. Alaturi de ei, sarmalele, carnatii traditionali, friptura de porc, piftia, toba, ouale umplute si caltabosul abia asteapta sa iti rasfete papilele gustative si sa puna la incercare iscusinta si rabdarea gospodinelor.
Afara, in tinda, vor astepta colindatori. Nu unul, doi, ci cete, cu totii pregatiti sa aduca vesti bune, veselie si ganduri frumoase. Gazdele i-or invita in casa si vor povesti pe nerasuflate legendele locului. Dupa ce si-or depana toate amintirile si or avea stomacul plin, vor spune o ultima urare si vor pleca la casa urmatoare, caci la sat nu-i bucurie mai mare ca vizita colindatorilor. Si-or strabate asa, din casa-n casa tot locul pana vor termina de urat si-ndesat covrigii, merele si nucile primite-n dar pentru colinda lor. Cam asa arata Craciunul in destinatiile rurale din Romania. Dornic sa-l descoperi? Iata recomandarile noastre:
Petrece Craciunul la Gura Humorului
Daca iti doresti sa ai parte de un Craciun autentic, atunci este impedios necesar sa il petreci macar o data in inima Moldovei. Situat in judetul Suceava, Gura Humorului este unul dintre cele mai populare puncte de pornire ale expeditiilor din nordul Moldovei si ale pelernajelor ce vizeaza faimoasele manastiri.
*Sursa foto: Balate Dorin/Shutterstock.com
Descopera farmecul unic al taramului moldovenesc in preajma sarbatorilor de iarna. Rezerva-ti un loc pe bit.ly/2hdBD11 si pregateste-te de o experienta unica in stil romanesc.
Petrece Craciunul in Sovata
Ce merge cel mai bine dupa masa imbelsugata de Craciun? Un tratament binemeritat la SPA-urile din Sovata. Bucura-te de unele dintre cele mai frumoase zone ale tarii noastre si de resursele naturale extrem de pretioase pe care subteranul acesteia le pazeste. Admira peisajele superbe din jur in timp ce te bucuri de un tratament balnear complet.
*Sursa foto: Serghei Starus/Shutterstock.com
Rezerva-ti acum un loc pe bit.ly/2yf5rB4. Relaxarea completa te asteapta! (la fel si bucatele delicioase preparate in aceasta zona).
Petrecere Craciunul in Vatra Dornei
Pentru cei care vor sa se bucure de o partida de schi intre doua mese imbelsugate, recomandam cu drag statiunea Vatra Dornei. Ceva mai putin aglomerata decat statiunile de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei te va intampina cu partii numai bune pentru schiat si vin fiert excelent pentru incalzirea de dinainte. Pe langa traditiile si obiceiurile specifice zonei, Vatra Dornei se mandreste cu o serie de preparate delicioase care iti vor lasa gura apa.
*Sursa foto: FrimuFilms/Shutterstock.com
Descopera si tu nordul Romaniei cu ajutorul Dertour. Rezerva-ti acum un loc pe bit.ly/2m06Pps si petrece romaneste anul acesta de Craciun.
Consulta lista completa a destinatiilor pe dertour.ro/craciun/romania