Brandul nostru de țară e condimentat și cu un strop de sare, presărată cu măsură prin istorie, cultură, economie și turism.

Geologic vorbind, România stă foarte bine la acest capitol. Peste 300 de zăcăminte de sare sunt risipite prin zonele subcarpatice sau în dealurile transilvane.

Și ce zăcăminte! Numai unul dintre ele, de exemplu cel de la Slănic Prahova, ar putea asigura consumul alimentar al întregii lumi pe 500 de ani.

Sarea s-a format pe fundul mărilor miocene ce înconjurau Carpații în urmă cu câteva milioane de ani. Forțele tectonice au adunat-o și au împins-o, făcând-o să străpungă rocile de deasupra sub forma unor imense domuri cu aspect de coloane sau ciuperci, denumite cute diapire (în grecește „dia“ înseamnă prin, iar peyros, apăsare). Această denumire, precum și mecanismul de formare a zăcămintelor de sare a fost folosită, respectiv descris pentru prima dată de un geolog român.

 

Sarea a pus în mișcare legiunile romane

Știm cu toții că romanii au venit în Dacia atrași de aurul de la Roșia Montană, (pe care, în lipsa unei opoziții ecologiste, l-au și exploatat). Dar mai puțini știu că, pe lângă aur, și sarea a pus legiunile în mișcare. și nu e de mirare, căci erau timpuri când sarea era valută forte, de vreme ce un muncitor putea fi plătit în bani, sau în echivalentul în sare. De la „sale“ ne-a rămas cuvântul „salariu“, unul dintre cele mai plăcute urechilor noastre. Dar vremurile s-au schimbat, azi nu ați accepta ca în locul chenzinei să primiți un sac de sare.

În Evul Mediu, numărul exploatărilor s-a înmulțit, motiv pentru care toponimia localităților noastre este plină de Ocne, Ocnițe, Sărate. Munca la ocne era uneori atât de grea, încât a fost lăsată în seama celor condamnați pe viață pentru crime și hoții. Unii nu mai apucau să vadă niciodată lumina zilei, orbeau acolo asemenea cailor care acționau scripeții rudimentarelor elevatoare.

Din păcate, după ce secole de-a rândul sarea a adus venituri însemnate, importanța sa economică a decăzut. În perioada industrializării socialiste, sarea a cunoscut un nou reviriment, ca materie primă pentru combinatele chimice, mai ales pentru cele care fabricau produse clorosodice. Totuși, sarea noastră a fost până recent un produs de export rentabil, care aducea României cam 40 de milioane de dolari. Apoi, distrugerea fostului combinatului iugoslav Pancevo, în timpul conflicte armate, ne-a păgubit de un client important. și sarea ucraineană a dat exportului nostru o lovitură, din cauză că transportul ei era parțial subvenționat.

 

O resursă turistică încă ignorată

Cu ceva timp în urmă am vizitat mina de sare de la Turda și am văzut că sarea continuă să ne facă servicii și să producă bani, dar cu totul altfel. Salina Turda e bine amenajată, proiectoarele luminează bolțile înalte de peste 60 de metri, din care atârnă stalactite subțiri de sare.

O privire în hăul de dedesubt produce multă emoție. Vizitatorii nu se plictisesc, pot vedea o expoziție de cărți poștale ilustrate cu vechile ocne, pot juca tenis de masă, pot face plimbări terapeutice. În Sala Ecoului, sunetul se întoarece la sursă de 16 ori. În alt loc se pot vedea cristale de sare expuse într-o fantomatică lumină fluorescentă. O extraordinară experiență o reprezintă și vizitarea minei Unirea de la Slănic Prahova. Odată intrați în lift, ne „prăbușim“ 200 de metri, adică vreo 70 de etaje. Când se deschide ușa cabinei, uimire: suntem într-un uriaș palat, cu săli ce se desfășoară pe mai multe sute de metri, având înălțimi de 60 de metri.

Straturile contorsionate ale sării dau pereților un aspect de furnir. Aici se află alte atracții, un fel de salon de sculpturi în sare, un stabiliment pentru speoterapie (pentru că se spune că aerul salinei vindecă astmul), un brad de Crăciun împodobit care, în microclimatul salin, rămâne veșnic verde.

Toate acestea reprezintă însă foarte puțin în raport cu potențialul pe care zonele de acest fel îl au din punct de vedere turistic. Ocnașii și cei ce au exploatat mai târziu sarea au scobit în măruntaiele dealurilor caverne uriașe. Cu timpul, ele au fost abandonate. Unele s-au prăbușit și în locul lor s-au născut cele mai adânci și mai sărate lacuri din România. Altele sunt încă întregi și ne pot oferi un peisaj subteran remarcabil. Din păcate, punerea lor în valoare este încă rudimentară. Cu puțin „piper“, adică prin mai multe investiții și printr-o imaginație mai bogată și mai nonconformistă, salinele ar putea deveni o resursă turistică extrem de atractivă.

Cristian LASCU

Editor-at-Large, National Geographic România

 

 

Link articol Revista BeTUI: https://issuu.com/eurolines/docs/betui_26_web