Visa, foto Vinokurov KirillDe multe ori, alegerea unei calatorii depinde in mare masura de necesitatea obtinerii unei vize de intrare in tara respectiva. Daca formalitatile pentru obtinerea vizei sunt complicate, este foarte probabil ca excursia spre acea destinatie sa fie amanata, din comoditate, in favoarea uneia pentru care viza se poate obtine mult mai usor. Asa se face ca tari precum Statele Unite, Rusia si China ajung la “coada listei” de calatorii pe care merita sa le faci cel putin o data in viata.

Si nici macar nu-i atat de greu sa obtii viza de turist pentru aceste state! Trebuie doar sa urmezi “ad litteram” instructiunile, si…cam atat. Iata tot ce trebuie sa faci ca sa obtii viza turistica pentru o calatorie in SUA, China si Rusia.

Cum obtii viza turistica pentru SUA

In mare parte, obtinerea vizei pentru SUA se face online, aici. Dar pentru ca exista oarecum o ordine a pasilor pe care trebuie sa-i urmezi, iti spunem de la inceput ca primul lucru pe care trebuie sa-l faci este fotografia tip pasaport.

Pasul 1. Fa-ti fotografia tip pasaport la orice centru foto (5×5 cm), cu mentiunea ca de acolo va trebui sa pleci nu doar cu fotografia pe suport de hartie, ci si cu cea in format electronic. Vei avea nevoie de ea atunci cand vei completa formularul online.

Pasul 2. Plateste taxa de viza, in valoare de 160 de dolari (cea turistica). Desi este in dolari, vei plati contravaloarea in lei la cursul zilei, la orice sucursala BRD – Groupe Societe Generale, sau online, cu un cod de confirmare a platii. Este bine sa stii ca, in cazul in care – din varii motive nu vei obtine viza temporara pentru intrarea in SUA, taxa nu se returneaza.

Pasul 3. Afla cu exactitate adresa la care vei locui in Statele Unite, pentru ca vei avea nevoie de ea atunci cand vei completa formularul si chiar la interviu. Trebuie sa stii adresa exacta chiar daca stai la rude, la prieteni sau la hotel.

Pasul 4. Completeaza online formularul pentru obtinerea vizei temporare (DS-160), pe care il gasesti pe site-ul ambasadei. Tot atunci va trebui sa incarci online si fotografia tip pasaport in format electronic, de care vorbeam mai devreme. Atentie! Formularul trebuie completat in limba engleza. In timp ce vei completa formularul vei primi un numar de identificare (application ID) format din 10 caractere – este bine sa il notezi. In cazul in care se intrerupe conexiunea la internet in timp ce aplici pentru viza, doar in baza acestui numar de identificare vei putea relua procesul de unde ai ramas. La final, printeaza confirmarea, pentru ca va trebui sa te prezinti cu ea la interviu.

Pasul 5. Programeaza-te la interviu! O poti face tot online, aici, sau telefonic, si pentru asta vei avea nevoie de numarul pasaportului, numarul chitantei care dovedeste faptul ca ai achitat taxa de viza si codul de bare de pe confirmarea formularului DS-160 (cel format din 10 cifre). In general, programarea pentru interviu nu va fi mai tarziu de doua saptamani de la data inregistrarii.

Pasul 6. Prezinta-te la interviu mai devreme cu un sfert de ora fata de ora stabilita, obligatoriu cu urmatoarele acte: copia printata a scrisorii de programare, confirmarea DS-160, o fotografie tip pasaport facuta in ultimele sase luni, pasaportul actual si pasapoartele vechi. Daca iti va lipsi unul din aceste documente, cererea ta pentru obtinerea vizei nu va fi luata in considerare.

In plus, este bine sa te duci la interviu pregatit cu cateva acte care sa “dovedeasca” faptul ca ai suficiente proprietati (case sau conturi bancare) in tara incat nu iti doresti sa fugi in SUA.

Interviul se va tine in limba engleza, insa functionarii ambasadei vorbesc si ceva romana, asa ca nu-ti face griji daca nu vorbesti foarte bine engleza. La final, daca nu vei mai primi pasaportul inapoi, nu te intrista: inseamna ca ai obtinut viza!

Pasul 7. In cazul fericit in care ai obtinut viza, pasaportul iti va fi returnat acasa printr-un curier TNT (in schimbul unei taxe de 24 de lei) sau il vei putea ridica singur de la sediul TNT aflat la iesirea din Otopeni (cladirea Willbrook de pe soseaua Bucuresti-Ploiesti).

Cum obtii viza turistica pentru China

Daca vrei sa pleci in vacanta in China si sa stai mai mult de 72 de ore in aceasta tara, atunci ai nevoie obligatoriu de viza. Pentru o sedere de maxim 72 de ore nu este nevoie de viza, dar trebuie sa prezinti biletul de avion care face dovada continuarii calatoriei in cel mult 72 de ore de la intrarea in tara.

Procedura de obtinere nu este deloc complicata si dureaza maxim 7 zile lucratoare. Este important insa sa stii ca poti aplica pentru viza cu cel putin 6 saptamani inainte de data plecarii, dar nu cu mai mult de 3 luni inainte de data estimata a plecarii – pentru ca viza de intrare in China este valabila 3 luni. Pentru depunerea actelor nu ai nevoie de programare. Daca are mai putin de 16 ani si calatoreste in China trebuie prezentat si certificatul de nastere in original (chiar daca calatoreste impreuna cu ambii parinti). Daca calatoreste numai impreuna cu un parinte atunci este nevoie de imputernicire.

Pasul 1. Mergi la sediul Ambasadei Republicii China din Soseaua Nordului nr.2 din Bucuresti, cu urmatoarele acte:

  • formularul de pe site-ul ambasadei, descarcat de aici si completat corect
  • pasaportul valabil cel putin sase luni (copie si original)
  • poza tip pasaport
  • copie dupa biletele de avion dus-intors (sau rezervari) si copie dupa rezervarea la hotel (cate o copie pentru fiecare solicitant de viza); in cazul in care nu ai facut rezervare la hotel si nu dispui de o adresa valida (daca intentionezi sa locuiesti la rude sau prieteni din aceasta tara), trebuie sa ai un extras de cont semnat si stampilat de un functionar al bancii, cu o suma de minim 100 de euro pentru fiecare zi a calatoriei
  • dovada achitarii taxei de viza, in valoare de 240 de lei de persoana (pentru o viza turistica valabila 3 luni, cu o singura intrare). Taxa se poate plati la una din sucursalele Unicredit Bank enumerate aici. Nu se accepta plata prin transfer bancar.

Pasul 2. Mergi personal la Sectia Consulara pentru a-ti ridica viza, exact in ziua stabilita. Va trebui sa ai la tine obligatoriu chitanta emisa la depunerea cererii.

Cum obtii viza turistica pentru Rusia

Rusia este o tara fascinanta, insa nu poti intra in aceasta tara decat cu viza. Durata maxima a sederii pe baza vizei turistice este de pana la 30 de zile. Taxa de viza costa echivalentul in lei a 46 dolari americani (pentru perioada de analiza cuprinsa intre 4-20 zile lucratoare) sau 92 dolari americani (pentru perioada de analiza cuprinsa intre 1-3 zile lucratoare). Plata se face la sucursala bancii ING, pe adresa: Str Grigore Alexandrescu, nr 89-97, corp C, sector 1, Bucuresti.

Pentru a obtine viza turistica cu o intrare este necesar sa fie prezentate urmatoarele documente:

– confirmarea de primire a turistului de catre organizatia rusa care desfasoara activitati turistice (aceasta trebuie sa fie inregistrata in Registrul Federal Unic al operatorilor turistici)

– pasaportul cu minim doua pagini libere si o valabilitate mai mare de 6 luni de la data exprirarii termenuului de valabilitate al vizei.

– formularul pentru viza. Se poate completa aici.

– fotografie color 3,5×4,5

– polita de asigurare medicala cu suma minima de asigurare de 30.000 euro, valabila pe teritoriul Federatiei Ruse pe toata perioada calatoriei.

Dupa ce ai imprimat formularul si l-ai semnat trebuie sa il duci impreuna cu celelalte documente la Sectia Consulara a Federatiei Ruse (Bucuresti). Pana la ora 12:30 trebuie sa te intorci cu confirmarea ca ai platit taxa de viza.

Mai multe informatii despre vizele pentru Rusia poti afla aici.

*Sursa foto: Vinokurov Kirill / Shutterstock.com


Pentru a afla ofertele Dertour te invitam pe site-ul nostru, www.dertour.ro