O excursie pe Coasta Amalfitana merită toți banii. Este un loc plin de culoare, extrem de pitoresc, un amestec desăvârșit de minuni naturale și culturale inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Dar, din nou, o călătorie cu mașina pe Coasta Amalfitană, pe drumul nr. 163, merită totul, iar dacă te întrebi ce este de văzut, te sfătuim să îți fixezi centura de siguranță, să deschizi bine ochii și să te pregătești să fii uimit de unele dintre cele mai frumoase peisaje din întreaga Italie.
Este „drumul cu panglică albastră”, o limbă cenușie cu o singură bandă în fiecare direcție, care trece prin zeci de tuneluri și prin sute de curbe la un centimetru distanță de stâncile vertiginoase cu vedere la mare. Sfidând acest drum pitoresc, vei descoperi apa albastră a Golfului Salerno și coloratele sate Sorrento, Positano, Praiano, Amalfi, Atrani, Ravello, Cetara și Vietri sul Mare. De asemenea, nu ai cum să nu fi uimit de topografia deosebită a coastei peste care sunt presărate o sumedenie de podgorii, livezi și pășuni terasate cu vederi fermecătoare asupra apelor vibrante de jos.
Iată câteva caracteristici ale celor mai importante sate pe care le vei întâlni pe drum:
Sorrento. Considerată poarta de acces către Coasta Amalfi, Sorrento este atât de frumos și atât de rafinat, încât este un miracol faptul că a supraviețuit invaziei turistice din ultimii ani. Amplasat pe o culme înaltă peste Mediterană, este ca un balcon deasupra mării cu vederi ce se întind de la insula Procida până la Napoli și Muntele Vesuvius. Nu rata aici vizitarea centrului istoric, a plajei Tordigliano (una dintre cele mai extinse arii marine protejate din Punta Campanella) și a insuliței Gallo Lungo.
Positano. Cu franjuri de clădiri cubice în nuanțe roz, piersiciu și portocaliu, cam decolorate de soare și agățate incredibil de un zid stâncos, Positano reprezintă luxul extrem al coastei, unde restaurantele și buticurile scumpe defilează rapid pe treptele abrupte și pe străzile înguste ale satului. Dincolo de prețurile mari și de fațadele elegante ale clădirilor vei descoperi aici o viață simplă și localnici prietenoși. Rătăcește-te pe străduțele întortocheate ale localității, iar dacă nu ai probleme cu genunchii, coboară puțin pe plaja Grande pentru o mică bălăceală în apele albastre ale mării.
Praiano. Spre deosebire de extravagantul Positano, Praiano este mai discret și mai silențios, practic o stațiune liniștită de vacanță, cu case albe în spatele cărora se ivește creasta verde a muntelui Sant’Angelo. La fel ca celelalte sate de pe Coasta Amalfitană, Praiano este dezvoltat pe trepte, așa că pregătește-te să înfrunți sute și sute de scări pentru a-l explora. De pildă, sunt în jur de 300 de scări ce coboară de la biserica San Gennaro până la plaja Gavitelli printr-un pasaj foarte pitoresc ce merită, cu certitudine, tot efortul. Totodată, trebuie să înfrunți câteva trepte pentru a vizita Calea Zeilor, de unde vei avea parte de o priveliște spectaculoasă a întregii văi. În cele din urmă, trebuie să vizitezi și micul și fermecătorul port Marina di Praia, situat între Praiano și Conca dei Marini.
Amalfi. Parcurgând drumul 163 nu ai cum să nu oprești și în Amalfi, minusculul oraș cu trecut maritim glorios care a dat denumirea întregii coaste. Cu o istorie dureroasă marcată de cutremurul din 1343 ce a determinat ca o mare parte din orașul antic să alunece în mare, Amalfi are astăzi doar 5000 de locuitori, însă în perioada verii devine cea mai aglomerată stațiune a regiunii. Iar dorința tot mai mare a călătorilor de a vedea această mică stațiune nu este deloc surprinzătoare. Blocat între munți și mare și mărginit de terase cu lămâi, Amalfi este cuceritor! De vizitat aici piazza del Duomo cu impozanta Catedrală a Sfântului Andrei, strada comercială Lorenzo d’Amalfi și fermecătorul sat Atrani situat în apropiere.
Deoarece este atât de frumoasă, Coasta Amalfitană poate fi destul de aglomerată. Dar atracția sa este irezistibilă! Plajele spectaculoase, vremea plăcută, stâncile falnice, satele idilice, grădinile luxuriante și priveliștile magnifice sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să faci o vacanță în această zonă situată în sudul Italiei.