*Sursa foto: Rawf8

Pentru iubitorii de bauturi traditionale, preparate din ingrediente locale sau dupa retete conservate de generatii, am realizat un top al destinatiilor europene unde iti poti imbogati experienta de vacanta:

  1. Irlanda

Una dintre cele mai populare beri din lume, Guinness Draught, si-a negociat pozitia, la origini, cu bauturi renumite, precum ginul sau whiskeyul. Ce o diferentiaza de celelalte beri este faptul ca orzul este prajit, conferindu-i culoarea inchisa si gustul caracteristic. Asadar, incearc-o intr-unul dintre faimoasele pub-uri irlandeze, iar, daca vrei ceva mai tare, poti alege whiskey-ul irlandez, caci “dintre toate vinurile cel mai bun este distilatul irlandez”.

In cadrul complexului Guiness din Dublin, o fabrica neconventionala de bere, ai ocazia sa descoperi atat de multe informatii si trucuri, incat, la plecare, iti poti deschide singur propria berarie. De asemenea, tot in Dublin, te poti aventura in legendele whiskey-ului, la vechea distilerie Jameson.

*Sursa foto: VanderWolf Images/Shutterstock.com

  1. Danemarca

Originara din insula Fano, Danemarca, Kaffepunch este una dintre cele mai interesante bauturi ale lumii, gratie modului inedit de preparare. Se pune o moneda intr-o cana, apoi se toarna cafea pana cand moneda nu mai este vizibila. Ulterior, se adauga snaps, pana cand moneda redevine vizibila si… asta-i tot! Pasionatii de cafea trebuie neaparat sa o incerce!

*Sursa foto: Petar Bonev/Shutterstock.com

  1. Sardinia, Italia

Mirto, lichiorul traditional din Sardinia este considerat a avea proprietati curative si este obtinut din flori de mirt, fructe de padure, miere sau sirop. Degusta licoarea alaturi de o portie de fructe de mare, proaspat pescuite din Palau!

*Sursa foto: Oxana Denezhkina/Shutterstock.com

  1. Portugalia

Vinul de Porto, unic datorita lichiorului Aguardiente, precum si vinul de Madeira sunt cele mai relevante pentru cultura portugheza a vinului. Serveste-le alaturi de diverse delicii gastronomice pentru a simti mai intens gustul vinului, precum diferite soiuri de peste asezonat cu ghimbir, piper negru si ardei iute.

*Sursa foto: Seligaa/Shutterstock.com

  1. Paris

Francezii iubesc anasonul, iar, din acest motiv, au creat Pastis, un lichior foarte concentrat, obtinut din aceasta planta. Tot din seria lichiorurilor frantuzesti, poti experimenta lichiorul de zmeura neagra si lichiorul de portocale. Iar, spre seara, inainte de a surprinde vibe-ul orasului, incearca un shot de Absinthe sau un pahar de “Champagne”.

*Sursa foto: IVASHstudiu/Shutterstock.com

  1. Grecia

Spiritul poporului elen intr-un pahar sau Ouzo, bautura din anason, struguri si stafide. Grecii te vor intampina bucurosi, in orice taverna sau restaurant, cu un pahar de Ouzo, servit cu boabe crude de cafea. Bautura merge perfect asezonata cu o portie de branza halloumi si cu o salata greceasca, stropita cu ulei de masline. Yamas!

*Sursa foto: Dinosmichail /Shutterstock.com