Întinzându-se pe 9.985 milioane km patrati, Canada este a doua țară că mărime din lume și una dintre cele mai ofertante din punct de vedere turistic. Fie că iubiți aventura, sunteți pasionat de cultură, vă doriți să încercați preparatele bucătăriei locale sau toate acestea la un loc, în Canada veți găsi o multitudine de atracții și lucruri de făcut. Mândrindu-se cu o diversitate uimitoare de peisaje atât naturale, cât și urbane, această țară oferă cadrul ideal pentru o vacanță memorabilă.
Dacă v-ați făcut planuri să vizitați Canada în acest an, este important să știți că românii nu mai au nevoie de viză pentru călătorii mai scurte de șase luni. Singura condiție impusă celor care ajung în Canada cu avionul este de a obține o autorizație specială de călătorie (eTA) de la autoritățile canadiene. Iată care sunt condițiile și pașii necesari obținerii autorizației de călătorie (eTA) pentru Canada.
Ce este autorizația electronică de călătorie (eTA)?
Autorizația electronică de călătorie (eTA) este o cerință obligatorie pentru cetățenii români care călătoresc în Canada pe calea aerului. Această autorizație este conectată electronic la pașaportul dumneavoastră. eTA este valabilă până la cinci ani sau, după caz, până când pașaportul dumneavoastră expiră. Atunci când vă reînnoiți pașaportul, trebuie să obțineți o nouă autorizație electronică de călătorie.
Potrivit informațiilor oferite de MAE (Ministerul Afacerilor Externe), obținerea eTA este necesară pentru a vă putea îmbarca spre Canada. Românii pot vizita statul canadian în scop turistic doar în baza pașaportului simplu electronic și a acestei autorizații electronice de călătorie.
Dacă aveți o eTA valabilă, puteți vizita Canada ori de câte ori doriți, pentru sejururi scurte, de până la șase luni consecutive.

Atenție! eTA nu garantează intrarea în Canada. La intrarea în țară, un ofițer de frontieră va solicita să verifice pașaportul dumneavoastră împreună cu alte documente, precum un formular pe care îl veți primi în avion și pe care va trebui să-l completați

Cum se obține autorizația electronică de călătorie (eTA)?
Autorizația eTA costă șapte dolari canadieni și se obține doar online, prin accesarea acestei pagini. Tot procesul durează câteva minute.
Atenție! Este recomandat să obțineți eTA înainte de a vă rezerva biletul de avion.
Documente necesare
Până să începeți completarea cererii pentru obținerea autorizației electronice de călătorie (eTA), asigurați-va că dețineți:
- Un pașaport simplu electronic valabil (cu date biometrice);
- Un card bancar de debit sau de credit: Visa, Visa Debit, Mastercard, Debit Mastercard, American Express, UnionPay, JCB Card, Interac, inclusiv carduri pre-paid (preplătite);
- O adresă valabilă de e-mail.
Prin urmare, pașapoartele simple temporare și cele simple fără date biometrice nu sunt acceptate în vederea eliberării autorizațiilor eTA.
Pași de urmat
Aplicarea pentru autorizația eTA este un proces online, extrem de simplu. Pașii pe care va trebui să-i urmați sunt:
- Pregătiți pașaportul și cardul bancar.
- Aplicați folosind formularul online. Acest formular nu poate fi salvat, așadar pregătiți-vă informațiile.
- Plătiți suma de $7 CAD pentru autorizația eTA după ce ați completat formularul.
- Veți primi un e-mail referitor la aplicația dumneavoastră eTA. În unele cazuri este posibil să vi se ceară și alte documente înainte ca cererea dumneavoastră să fie aprobată. În această situație, veți primi un e-mail cu instrucțiuni în 72 de ore.
Cererea pentru eTA se depune doar pe această pagină a guvernului Canadei. Majoritatea solicitanților obțin autorizația electronică de călătorie (eTA) prin intermediul unui e-mail de confirmare, în doar câteva minute. Există, însă, cazuri când se pot solicita documente justificative suplimentare, iar procesarea unor cereri de eTA poate dura și câteva zile.
Fiecare cerere eTA trebuie depusă și plătită individual. Asta înseamnă că, de exemplu, pentru o familie cu mai multe persoane, cererea pentru autorizația eTA trebuie să fie făcută pentru fiecare membru în parte, iar părinții vor depune cererile pentru copii.
Autorizația electronică de călătorie (eTA): Informații utile de știut
- Nu este necesar să imprimați autorizația eTA, deoarece, așa cum am menționat deja, aceasta este legată electronic de pașaportul dumneavoastră.
- Datele din pașaport trebuie introduse corect atunci când cereți autorizația. În caz contrar, pot exista probleme la îmbarcarea în avion sau la intrarea în statul canadian.
- Dacă aveți deja o viza valabilă de intrare în Canada, nu este nevoie de autorizația electronică de călătorie (eTA). Puteți folosi viza până când aceasta expiră.
- eTA este necesară numai celor care ajung în Canada cu avionul. Dacă intrați pe teritoriul statului canadian cu trenul, autobuzul, mașina sau la bordul unei ambarcațiuni, aveți nevoie doar de un pașaport valabil.
- Este extrem de important să respectați regimul de ședere în Canada. În cazul în care modificați scopul declarat al călătoriei, eTA ar putea fi anulată. Dacă apar motive neprevăzute care fac necesară o ședere mai îndelungată decât cea pe care ați planificat-o inițial, luați imediat legătură cu autoritățile canadiene și cereți informații cu privire la posibilitatea prelungirii perioadei de ședere, cât încă statutul dumneavoastră în Canada este legal.
Acum că știți cum puteți obține autorizația electronică de călătorie (eTA) pentru a vizita Canada, puteți începe să va planificați vacanța mult visată.