Daca iubesti muzica si asculti orice, de la jazz la rock'n'roll, de la blues la ritmurile de cabaret germane, atunci noi iti oferim o calatorie muzicala in jurul lumii, care iti va oferi o vacanta de neuitat, ritmuri inegalabile si distractie pe cinste. Vara au loc si cele mai grozave concerte din lume, iar oamenii se simt liberi, nonconformisti si pregatiti sa petreaca pana in zori. Haideti sa vedem care sunt cele mai interesante calatorii muzicale pe care le poti face in jurul lumii…


5 Calatorii interesante pentru iubitorii muzicii

1. Memphis, USA

Daca nu vei da atentie costumelor extravagante si supra-dimensionate din anii '70, o vacanta in Graceland, casa lui Elvis Presley – Memphis, Tennessee – va fi o adevarata experienta. Aici muzica este un stil de viata si nu doar Regele face legea in Memphis, ci si marele Johhny Cash, cu hiturile anilor '60. In zona are loc si Festivalul Juke Joint, unde lumea se distreaza pe cinste, iar in Mississipi Delta vei da si peste barul lui Morgan Freeman Ground Zero Club.

2. Havana, Cuba

Muzica din Havana nu este influentata de starea sociala sau politica si inseamna mult mai mult decat prea mediatizata Buena Vista Social Club. In Havana vei asculta muzica peste tot, insa cel mai potrivit loc sa te distrezi este cartierul Vedado. Poate stralucirea lui pre-revolutionara a palit, insa este in continuare sufletul muzicii cubaneze. Mergeti si la El Huron Azul, unde jazzul si ritmurile afro-cubaneze fac legea, iar show-urile de rumba sunt senzationale. Copa Room este un cabaret din anii '50, iar aici atmosfera este unica, iar muzica senzationala.

3. Liverpool, Anglia

Orasul Liverpool isi cunoaste punctele forte si vei fi intampinat inca de pe aeroport cu ritmuri din anii '60, The Mersey beat si mai ales, Beatles, un adevarat barometru al muzicii pop. Mergi in Cavern Club, un local kitsch, insa cu muzica divina. Fa un tur al caselor celor de la Beatles, apoi mergi in Rubber Soul Oyster Bar, pentru a le asculta hiturile. Este o calatorie pe care trebuie sa o faci macar o data in viata!

4. Berlin, Germania

Mai intunecat si mai pervers decat varianta sa pariziana, cabaretul anilor '20 din Berlin este o intruchipare de muzica, dans si satira, politica si BDSM, distractii pana in zori si incaperi dark & sexy. Mergi in Admiralspalast, un local renovat, cu parfum de epoca, in care au loc multe concerte, Chamaleon Varieté este mai intim si mai putin conventional, iar Kit Kat Club este impresionant. O excursie muzicala in Berlin te va fascina cu siguranta!

5. Yakutsk, Rusia

Yakutsk este unul dintre cele mai originale orase din lume. Acesta este undeva pierdut in Siberia, este construit pe gheata si nu exista drum care sa ajunga in oras. Insa, in fiecare vara, aici are loc un festival senzational – Ysyakh, unde muzica buna, concursurile si traditiile se impletesc intr-o petrecere de neuitat. Vei manca chiftelute de cal, vei bea votca si vei asculta muzica sub soarele de la miezul noptii.