Descris de marii scriitori ca un taram de poveste, infatisat de pictori in culori pale, transparente, Balcicul este un oras vechi, nostalgic, primitor. Nu am considerat niciodata Balcicul ca pe o destinatie de vacanta, ci ca pe un loc unde iti poti trai in liniste povestea de dragoste, in care poti medita si te poti refugia de agitatia tipica statiunilor de la Marea Neagra.
Desi vei gasi aici confortul unor hoteluri de lux, Balcicul este atipic. Este o oaza de verdeata, cu o plaja mica, simpla, cu un castel stravechi ridicat deasupra marii si inconjurat de gradini romantice, din alte vremuri. Nu exista multe obiective turistice in Balcic, insa aici ai parte de liniste adevarata, de terase elegante si de vile cochete cu vedere la mare.
Intr-un sfarsit de aprilie am trecut de Vama Veche, am parcurs cei 60 de km pana in oras cu inima stransa de emotie, iar Balcicul mi s-a infatisat de sus, miraculos, organic, invaluit in soarele bland al primaverii. Eram la inceputul unei mari iubiri.
Am ales un hotel nou, din sticla, aflat pe malul marii, iar din camera am privit timp de 10 zile barcile de pescari neobosite, valurile inspumate, am respirat cu nesat parfumul marii, am ascultat ploaia de aprilie batand ritmic in piatra terasei, iar noptile mi le-am petrecut privind luna luminand apa si dand o stralucire stranie albastrului intunecat al departarilor.
Orasul se intinde pe terase etajate pe dealurile din jur, este mic si oarecum sarac, extrem de simplu, cu oameni calzi, discreti. De foarte mult timp locuitorii sunt obisnuiti cu povestile de dragoste traite aici de cupluri fugare sau pur si simplu, abandonate iubirii lor.
Pe malul Marii Negre se intind restaurante de lux, hoteluri elegante, terase din lemn cu pergole albe, iar in departare poti ghici Capul Caliacra, stancile singuratice de deasupra marii, in jurul carora se avanta delfinii. Plaja micuta si pietruita a Balcicului are cateva sezlonguri si umbrele cu dungi rosii, ca intr-un film vechi, faleze acoperite de alge si de zboruri albe de pescarusi si un ponton de piatra. Aici m-am asezat si am privit marea ore intregi, aflandu-ma intre stanca fierbinte si adierea rece a vantului de aprilie, cu valurile spargandu-se la picioarele mele cu un zgomot infernal, unic, melodios, parfumat.
In spatele plajei se ridica cetatea Reginei Maria, un castel micut, alb, ridicat pe o stanca si aflat in mijlocul Gradinii Botanice. In extra-sezon aici gasesi linistea de care ai nevoie pentru a strabate potecile de vis ale parcului, pentru a asculta cascada si pentru a admira gradina de cactusi uriasi (a doua de acest gen din Europa, dupa cea din Monaco).
Rezerva-ti o zi intreaga pentru minunata gradina din Balcic, pentru vizitarea capelei, a restaurantului si pentru o plimbare romantica pe sub pergolele de piatra, napadite de iedera, printre care stralucesc ochiuri de apa, cresc smochini si se avanta pasari rosii, exotice.
La iesirea din Gradina Botanica vei fi intampinat de un targ de mestesugari care te vor imbia cu vaporase, scoici, picturi de Balcic si alte lucrari artistice, ca sa iti amintesti pentru totdeauna de aceste locuri.
Noi am petrecut Pastele in oras, la o biserica aflata pe varf de deal, pe un intuneric dens, in care se auzea doar marea si se vedeau lumanarile tremuratoare ale celor cativa locuitori prezenti la slujba in limba romana de la miezul noptii. Erau putine restaurante deschise, batea vantul, iar muzica se auzea suav din casele cu lumini galbene, calme, aflate pe coasta.
Zilele de Paste au fost intunecate, cu o ploaie rece care transforma marea la fiecare ceas, dandu-i nuante inselatoare, de albastru sters, de verde smarald si apoi de gri metalizat. Luna se ridica uluitoare peste valuri, aducand lumina pe pamantul maturat de ploaie, de dor. Am trait nopti de poveste, cu cine romantice intr-un restaurant pe malul marii, cu sarutari fierbinti care pacaleau frigul de afara, cu alergari prin apa stransa pe strazi, cu muzica live si cu Mastika.
Pe 1 mai a iesit soarele, s-a inaltat din mare cu o putere incredibila si a luminat Balcicul. Copacii de un verde crud au inflorit, terasele s-au redeschis, au inceput sa apara turistii, cuplurile de indragostiti, orasul a prins viata.
Am vizitat si statiunile din apropierea Balcicului, insa nu am fost prea incantata. M-am intors repede in orasul in care povestea mea de iubire a prins aripi, a invatat sa zboare, sa se bucure de libertate, de parfumul imbatatator al marii.
Pe treptele de piatra ale Balcicului, visand la o poveste cu final fericit, am inceput sa pun pe foaie cuvinte de iubire, sa soptesc chemari de dor, sa ascult marea, sa simt pe piele muscatura vantului, sa citesc zborul pescarusilor si sa ma transform intr-un fir de nisip stralucitor, limpede, purtat in zare de adierile brizantilor.
Text: Ioana Budeanu
