Dan C. Mihăilescu … aduce cartea!
Noica mi-a spus: “Cine te oprește să înveți germană, greacă, latină?
Ce treabă ai Dumneata cu ce este în jurul dumitale? Dumneata îți slujești vocația!”.
Unde nu ați fost deloc, niciodată și nici nu vă pare rău?
Nu știu sigur de ce, dar nu mă înghesui să zbor la Barcelona. În schimb, la Athos m-aș întoarce mâine.
Care este destinația care v-a plăcut cel mai mult?
Siena, Oxford, Delft, Florența, Salamanca, Obidus, Amsterdam.
Unde reveniți cel mai des?
La Stroiești-Vâlcea, cu Hurezii ca bonus. (și la Sinaia, de-o viață, dacă-mi permiteți).
Unde nu veți merge niciodată?
În SUA, Asia, Africa și Rusia.
Care sunt cele mai captivante 5 cărți de călătorie?
Oooo, Doamne ! Cum să alegi cinci titluri fie și numai dintre zecile de mii care s-au scris după pelerinaje la Ierusalim, Athos, Fatima, Mecca, în Tibet, Egipt, Grecia, India, pe Everest, în pustiuri, la Poli, marii vulcani, în jungle, ori în marile delte ale lumii? Cum să-i asociezi pe Gide cu Dinicu Golescu, ori pe Nansen cu Nicolae Milescu și Raluca Feher?
Mai bine vă spun care este modelul meu de portret geografic: Bucureștiul lui Paul Morand (ca și Londra lui). Așa o carte aș scrie despre Praga.
Cum credeți că va arăta turismul peste 10 ani?
Văzând obsesia internautică a copiilor de azi, teamă mi-e că se va practica exclusiv turismul pe smartphone și din fața computerului. Ne vom atrofia până la sleire și vom „călători” doar mental.
Sunteți de acord că România este atât de frumoasă, dar pe noi nu ne interesează să o descoperim?
Îndeobște, noi refuzăm cu sinucigașă inconștiență să descoperim România. Doar o dezmățăm, o defrișăm bestial, o depopulăm frenetic, o desfigurăm, o secătuim, îi distrugem patrimoniul, îi poluăm aerul și apele, ne otrăvim teroir-ul ș.a.m.d. – totul într-o adevărată „euforie a dezastrului”, cum i-a spus Andrei Pleșu.
Călătoriți des prin București?
Zilnic. Numai pe jos, ori cu metroul. La rigoare, taxiul. (Nu am avut niciodată permis auto). Locuri de suflet? Bellu, Stavropoleos, Antim, plus perimetrul Armenească-Mântuleasa, Spătarului & Co.
Ce nu vă lipsește din bagaje?
Banal: cărțile. Mi s-a întîmplat să-mi uit acasă medicamentele, dar cărțile niciodată.
Ce înseamnă în 2017 „călătorului îi șade bine cu drumul”?
Bine ar fi să ne respectăm Drumurile ca pe părinți, bunici sau frați. Să nu le umplem de gunoaie, să nu le lăsăm de izbeliște, să nu le transformăm în fose septice. A-ți potrivi ființa cu legile drumului e totuna cu a fi găsit Calea către bucurie, nădejde și seninătate.
Într-o epocă tehnologizată, cum vedeți dezvoltarea științelor socio-umane, a filozofiei?
Normal, la vârsta mea ar trebui să fiu pesimist. Dar nu sunt. Sunt un resemnat cititor de filozofie stoică. E foarte simplu acum să probozești prezentul, să vezi viitorul negru și trecutul idealizat. Eu cred în viitorul enciclopedismului, al limbii latine, al umanismului în general.
Este exact prezentul pe care îl au astăzi mașinile de colecție. Facem ce facem și avem nevoie de lucruri vechi. Un vin cu cât este mai vechi, cu atât este mai bun. Până și cartea pe suport de hârtie va rezista, chiar
și grație modei vintage.
Ați fost un ajutor important pentru orice tânăr iubitor de cultură. Cum îi veți mai ajuta de acum înainte?
După 17 ani de prezentat la televizor carte zi de zi, am început să fiu abordat pe stradă de nepoții bunicilor care, în anul 2000, se uitau la emisiunile mele și am avut surpriza să văd că ei m-au descoperit ca scriitor, ca autor de cărți. Pentru că toată lumea mă știa de „entertainer” pur și simplu.
Ori, cele 25/30 de cărți pe care le-am scris până acum și, dacă Dumnezeu îmi mai dă zile să scriu, cred că vor fi un bun ajutor pentru ei. Baza există, „semințele au fost aruncate pe sol”, la cine s-a prins, bine, la cine nu, nu. Eu sunt pentru elitism, antiegalitarism la modul feroce. Cultura este dresorul care îmblânzește fiara din noi.
Dacă tinerii de astăzi vor să rămână fiare, animale, calibani, treaba lor. Cum zice Mitic-al lui Caragiale – lasă-i să moară proști!
Cum vedeți viitorul presei, al publishing-ului?
Presă nu există. Există doar presă de partid și presă de investigație de tip „Tolontan”. Nu sunt deloc optimist. Nenorocirea este că noi am debutat în democrație, în 1990, cu sloganul „moarte intelectualilor!” și „noi muncim, noi nu gândim!”
De 30 de ani este această deliberată desconsiderare, șubrezire, hărțuire, hărtănire a tot ceea ce înseamnă inteligență, cultură, este o nouă fobie, o oroare de gândire, de inteligență și în toate partidele există sloganul: să terminăm cu cultismul din partid!
Pentru clasa noastră politică însăși inteligența, cultura au ajuns nu doar niște luxuri cum erau în perioada lui Lenin, ci niște pericole care trebuie amendate, amputate sau, dacă nu, lăsate în suc propriu. Iliescu măcar spunea: îi lăsăm să spună ce vor. Era, totuși, o îngăduință de magnat față de niște „viermi” care se agită într-o coregrafie de o inutilitate fosforescentă, dar acum chiar este o luptă pe față, pe viață și pe moarte. Cred că, în măsura în care omul de cultură va redeveni soldatul de gherilă din anii lui Ceaușescu, își va lua el armele și zalele și va încerca să facă el însuși administrație și politică.
În Ceaușism ne refugiaserăm în primatul estetic. Pentru noi valoarea era un turn de fildeș pe care ni-l apăram. Cred că acum turnul de fildeș e bine să rămână precum culele de la Măldărești și noi să ne luăm săgețile și arcul și să începem să lucrăm cu ele cum se cade.
Mulțumindu-vă pentru interviul acordat revistei noastre, vă întreb dacă credeți în viitorul online al cărții?
„Teenager”-ii care acum stau branșați pe gadget-uri, peste 10-15 ani vor reveni tot la cartea de hârtie cu care stai în hamac. Pentru mine, scopul scuză mijloacele. Dacă tinerii de astăzi se informează masiv exclusiv de pe internet, tot e bine.
Și dacă teenager-ii de astăzi fac dragoste pe blog și pe facebook, nu le doresc decât să ajungă și în pat față în față!
