foto Iryna Rasko

Frica de zbor este una dintre cele mai comune fobii. Unul din 6 americani are frica de a zbura cu avionul si evita in permanenta acest mijloc de transport in comun din cauza fricii si anxietatii. In Romania, lucrurile nu sunt cu mult diferite fata de SUA. Totusi, aceasta fobie este o problema usor de tratat. Daca doresti sa zbori confortabil, poti!

Iata care sunt aspectele cheie pe care sa le intelegi si sa le rezolvi in scopul de a depasi frica de a zbura cu avionul:

De ce te temi?

Multi oameni presupun ca fobia de zbor inseamna teama de prabusire. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor care prezinta aceasta fobie nu sunt preocupati de un accident. Ei sunt ingrijorati ca ar putea avea un atac de panica, ca ar putea experimenta un moment infiorator de claustrofobie in avion si ca si-ar putea pierde controlul asupra propriului corp.

Dintre cei care se tem de un accident, doar unora dintre ei le este, de fapt, frica de moarte. Multi sunt mai obsedati de ganduri si de imagini cu ei terorizati de moartea iminenta.

Asadar, ar fi de ajutor sa realizezi de ce anume iti este teama atunci cand zbori cu avionul, in scopul de a sti cum sa iti ghidezi munca pe care trebuie sa o faci pentru a elimina aviofobia.

Cum raspund oamenii la aceasta frica?

Multi oameni raspund la aceasta fobie prin evitarea avioanelor si prin alegerea altor mijloace de transport in comun. Cu toate acestea, foarte multi oameni care sufera de frica de avion doresc sa treaca peste si sa poata folosi si ei acest mijloc de transport rapid si eficient. Ei observa ca, prin evitarea avioanelor, pierd mult in viata si, de aceea, tot cauta modalitati de a invinge aceasta frica.

Calatorii speriati care continua sa zboare in ciuda fricii lor incearca din rasputeri sa nu simta frica. Ei spera ca, opunandu-se cu puterea mintii asupra fricii, ei o vor invinge. Din pacate, de multe ori, acest lucru nu functioneaza.

Iata ce pasi trebuie sa urmezi pentru a invinge frica de zbor:

1. Alege-ti cu intelepciune calatoria!

Deoarece traim in era internetului, putem sa ne controlam cu usurinta traseul, compania aeriana si chiar si tipul de aeronava dorit. Spre deosebire de zilele din trecut (de dinainte de 1990), cand trebuia sa apelezi la un agent pentru a solicita un zbor pentru o anumita data si o anumita destinatie, astazi poti chiar tu sa faci aceste lucruri. Fie ca este vorba de site-ul web al companiei aeriene sau de site-urile de turism, poti sa stabilesti personal si cu usurinta data zborului si chiar si locul din avion.

Recomandat ar fi sa alegi mereu o cale cat mai directa, daca este disponibila si sa alegi una dintre cele mai mari companii aeriene, deoarece acestea au avioane mai confortabile, mai spatioase si personal mai bine pregatit.

2. Soseste la aeroport mai repede si observa!

Fii atent la fiecare avion care aterizeaza si care pleaca, pentru a vedea care este procesul de rutina. Urmareste avionul pana cand acesta dispare in aer si devine un mic punct pe cer, moment in care iti poti indrepta atentia spre urmatoarea decolare. Observa cat de lin decoleaza avioanele si cat de obisnuit este acest lucru, fapt ce devine aproape plictisitor sa il tot vizionezi.

In aviatie, personalul este extrem de bine pregatit, securitatea este la cote inalte, iar avioanele sunt foarte bine controlate inainte de fiecare zbor. Este o realitate faptul ca, zborul cu avionul este cea mai sigura modalitate de a calatori.

3. Alege un loc confortabil in avion.

Daca zbori la clasa 1, scaunul va fi, in mod cert, confortabil pentru orice calator. Daca, insa, alegi o companie low-cost, cel mai bine ar fi sa alegi unul dintre locurile din mijlocul avionului, acolo unde exista usile de evacuare in caz de urgenta, deoarece la aceste scaune ai mai mult loc pentru picioare.

4. Dormi mai putin inainte de a urca in avion.

Unii oameni ar putea sugera ca este mai bine sa te urci odihnit in avion. Daca faci acest lucru, insa, vei sta, cel mai probabil, treaz pe toata durata zborului. Daca iti este frica de zbor, incearca sa dormi mai putin inainte de a urca in avion, pentru a putea dormi in timpul calatoriei. Dormind, nu te vei mai gandi la aceasta fobie, iar calatoria va parea mai rapida si mai scurta.

5. Observa echipajul de zbor.

Inainte de decolare, uita-te la echipajul de cabina. Observa cat de zambitori si relaxati sunt cu totii. Ei, fiind obisnuiti sa zboare aproape zilnic, stiu ca nimic rau nu se poate intampla in timpul unei calatorii cu avionul.

6. Zboara des!

Zburand cat mai des aceasta fobie va disparea complet. Zboara cu avionul de fiecare data cand ai timp si iti permiti – poate fi greu la inceput, dar cu cat mai mult o faci, cu atat mai repede va disparea frica. In plus, vei avea ocazia de a vedea locuri noi si de a te bucura de viata din plin!

*Sursa foto: Iryna Rasko / Shutterstock.com