Suntem la un click distanță de un bilet de avion și de o nouă destinație… dar ce ați zice dacă această destinație este una care abia acum începe să-și facă loc pe lista de călătorii a turiștilor români? Nu de puține ori atunci când alegem destinația de vacanță, tindem să ne îndreptăm spre locurile deja consacrate, uitând că vacanța perfectă aparține celor care stabilesc toate detaliile în funcție de propriile nevoi și uneori tot ce avem nevoie este o sticlă mică, dar cu o esență tare.
O esență care vine la pachet cu plajă, munți, mangrove, deșert, aventură, resort-uri child friendly, vreme caldă tot timpul anului, relaxare și autenticitate, un mix complet care ne poartă pe drumurile celui mai nordic emirat dintre cele 7 care formează Emiratele Arabe Unite, Ras Al Khaimah.
Despre Ras Al Khaimah
Cunoscut pentru fauna impresionantă și datorită localizării care îi da un aer exotic, dar și o notă aventuroasă, istoria emiratului Ras Al Khaimah a început în Epoca Bronzului și găzduiește astăzi numeroase situri și ruine, unele dintre acestea făcând parte și din Patrimoniul UNESCO. Ras Al Khaimah este localizat în partea de nord-vest a Emiratelor Arabe Unite și oferă turiștilor o paleta largă de activități, printre care plaje cu nisip fin, safari în deșert, shopping sau excursii opționale la muntele Jebel Hafeet.
Cum ajungi în Ras Al Khaimah?
Zborul direct din România durează aproximativ 5 ore și aterizarea se face pe aeroportul din Dubai, situat la aproximativ 45 de minute de Ras Al Khaimah și dacă alegi să îți petreci sejurul apelând la o agenție de turism, aceasta se va ocupă de transferul aeroport-hotel-aeroport și va împacheta dorințele și nevoile tale într-o vacanță perfectă pentru ține!
Ce sa nu ratezi în acest emirat?
Activitatea principală în acest emirat este fară îndoială relaxarea la plaja, cu tălpile în nisipul auriu și privirea îndreptată spre priveliștea spectaculoasa pe care hotelurile de lux o oferă. Cei dornici de adrenalina nu sunt însă neglijați în Ras Al Khaimah și pot opta pentru o excursie opțională în munții Hajar, cunoscuți pentru traseele de aventura și excursiile în desert, fiind chiar un loc unde poți campa pe cont propriu, pentru a te bucura de panoramă din zori și până în noapte. Cel mai înalt vârf din emirat este Jebel Jais, care măsoară aproximativ 1900m și unde vei găsi cea mai mai lungă tiroliană din lume! Aceasta este situată la o înălțime de 1600m, are o lungime de 2,83 kilometri, care poate fi parcursă în 3 minute și poți atinge până la 150km/ora. Tot în Jebel Jais gășiți și Bear Grylls Explores Camp unde, pe lângă activitățile de strategie și supraviețuire, te poți bucură și de plimbări, alpinism sau ciclism montan.
Dincolo de sporturile acvatice, experiența locală oferită de beduini sau priveliștea din cel mai înalt punct din Emiratele Arabe Unite, tot aici poți încerca și senzația unei nopți petrecute într-un cort de tip dom în The Dunes Camping & Safari sau chiar o vizită la ferma de perle de la Suwaidi Pearl Farm.
Dacă te-am convins să vizitezi Ras Al Khaimah, îți propunem să alegi unul dintre hotelurile de lux din zonă, cum ar fi Hilton, Rixos sau Waldorf Astoria și te lăsăm să arunci o privire peste ofertele noastre și să-ți pregătești bagajul!