Sankt Petersburg, cel de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, este fără îndoială capitala culturală a acestei țări.
Fondat acum 300 de ani, Sankt Petersburg este încă un oraș tânăr conform standardelor europene. În ciuda acestui fapt, multe evenimente istorice importante au avut loc acolo. Amintește-ți doar că aici a început Revoluția Rusă care a avut loc la începutul secolului XX.
Acestea fiind spuse, „sovietic” este un cuvânt pe care puțini oameni ar îndrăzni să-l folosească pentru a descrie orașul. Întrucât a fost capitala Imperiului Rus timp de 200 de ani, orașul este punctat de clădiri și palate grandioase, ceea ce îl face unul dintre cele mai maiestuoase orașe europene.
Cu toate acestea, Rusia nu este foarte populară în rândul turiștilor români sau occidentali. Prejudecățile vechi și noi sunt probabil motivul. Însă rușii sunt unii dintre cei mai prietenoși oameni pe care îi poți întâlni. În plus, Rusia are o rată foarte mică de infracțiuni.
Așadar, îți recomandăm să uiți de ideile preconcepute și să vizitezi această țară, deoarece ai ce vedea!
Cele mai importante atracții turistice din cel mai frumos oraș al Rusiei, Sankt Petersburg:
Biserica Mântuitorului Însângerat
Este cea mai cunoscută atracție turistică din oraș, fiind ridicată pe locul în care a fost asasinat Țarul Alexandru al II-lea în data de 13 martie 1881. Cele mai populare imagini ale orașului includ, cu siguranță, această biserică impozantă și elegantă, realizată în cel mai pur stil rusesc, cu ornamente somptuoase și cu o sumedenie de plăci ce comemorează faptele acestui conducător de țară.
Alexandru al III-lea a început construcția bisericii ca memorial al regretatului său tată. Ca multe alte biserici din Rusia, Biserica Mântuitorului Însângerat este în prezent un muzeu, având nu numai o imagine exterioară spectaculoasă, ci și un interior grandios, cu mozaicuri colorate incredibil de frumoase.
1. Muzeul Ermitaj
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg nu este doar unul dintre cele mai vechi (dacă nu chiar cel mai vechi) muzee din lume, ci este și unul dintre cele mai mari.
Este amplasat în interiorul Palatului de Iarnă al Împărătesei Ecaterina cea Mare și se întinde pe mai mult de 1500 de camere. Leonardo da Vinci, Monet, Van Gogh, Rembrandt, Rubens, Picasso și Paul Gauguin sunt doar câteva dintre numele sonore pe care le vei găsi semnate pe marile opere ale muzeului.
În total, muzeul are expuse peste 60 000 de opere de artă, având în rezervă păstrate circa 3 milioane de piese.
Îți recomandăm cu toată încrederea să vizitezi Muzeul Ermitaj, mai ales că acesta este inclus în lista celor mai vizitate și apreciate 20 de muzee de artă din întreaga lume.
2. Palatul Peterhof
Poreclit „Versailles-ul Rusesc”, acest complex de palate și grădini situate în Peterhof, Sankt Petersburg, a fost construit la cererea lui Petru cel Mare ca răspuns direct la celebrul Palat de la Versailles de lângă Paris, realizat de către Louis al XIV-lea al Franței. Cu o vedere impresionantă asupra Golfului Finlandei, Palatul Peterhof obișnuia să fie reședința principală de vară a țarilor ruși. Interioarele sunt grandioase, având mobilă clasică și decorațiuni bogate.
Dar vizitatorii sunt atrași, mai cu seamă, de exteriorul palatului. Cu o mulțime de cupole aurite și cu zeci de fântâni, Peterhof este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Sankt Petersburg.
3. Catedrala Sfântul Isaac
Considerată a fi o adevărată minunăție arhitectonică, Catedrala Sf. Isaac este cea mai mare bazilică ortodoxă din lume și a patra catedrală ca mărime din lume. Practic, nu mai este chiar o biserică, ci mai mult un muzeu, asemenea Bisericii Mântuitorului Însângerat.
Catedrala mai găzduiește slujbe doar în timpul celor mai importante sărbători și doar o mică parte din ea este dedicată activităților de cult obișnuite.
Îți sugerăm să urci până în vârful catedralei, deoarece acolo vei gasi, de departe, cea mai bună vedere a orașului!
4. Teatrul Mariinsky
Opera și baletul rusesc sunt printre cele mai bune din lume. Asta o știm cu toții. Dar nu mulți știu că, dintre toate marile case de operă din Rusia, Teatrul Mariinsky este cel mai bun. Deschis în anul 1860, acesta a găzduit multe dintre premierele capodoperelor lui Ceaikovski, Rimsky-Korsakov și Mussorgsky.
Cu interioare opulente de o frumusețe indescriptibilă, teatrul poate fi vizitat în cadrul tururilor turistice. Noi îți recomandăm, însă, să te bucuri de toată splendoarea sa asistând la un spectacol ce are loc acolo. Doar asigură-te că vei cumpăra biletele cu câteva săptămâni înainte de spectacol, deoarece acestea se vând ca pâinea caldă.
Cele cinci atracții turistice menționate în rândurile de mai sus sunt doar câteva dintre frumusețile pe care le are Sankt Petersburgul. Orașul abundă în obiective istorice și culturale ce merită atenția turiștilor săi.
Rezervă-ți hotelul preferat în Sankt Petersburg și bucură-te de o vacanță de neuitat!