Anul acesta ți-ai propus să organizezi o vacanță estivală, marcată de farmecul aparte al Mării Caraibelor? Îți dorești să petreci câteva zile de neuitat alături de familie sau de prieteni într-o locație unică, cu cartiere colorate și localnici veseli, care întregesc tabloul paradisului de pe plajă?
Atunci trebuie să afli de ce Havana, Cuba, este destinația ideală pentru o vacanță petrecută în stilul anilor ’ 50 și cum să organizezi un sejur reușit în această locație!
Cum să ajungi în Havana, Cuba
Cea mai bună variantă prin care poți ajunge din România în Havana, Cuba, este cu avionul. De regulă nu există curse directe din București către această destinație de vacanță, însă poți opta pentru un zbor cu escală la Londra sau Madrid, de unde vei putea zbura către Havana, Cuba.
Pentru a intra pe teritoriul cubanez ai nevoie de viză turistică. Aceasta poate fi obținută cu ușurință de la agenția de turism de la care achiziționezi pachetul de vacanță, de la compania aeriană care se ocupă de transportul tău sau direct de la Ambasada Cubei din București. Trebuie să prezinți biletele de avion achiziționate și pașaportul pentru a obține viza turistică. Taxa aferentă eliberării acesteia este de aproximativ 40 euro de persoană.
Unde să te cazezi în Havana, Cuba
Dat fiind faptul că, cel mai probabil, ți-ai propus să te bucuri de condițiile excelente de vacanță din zonele cu plaje cubaneze, cea mai bună variantă de cazare în această locație este cea reprezentată de un resort. Poți opta pentru un hotel care oferă servicii all-inclusive sau pentru facilități de cazare particulare, în locații turistice populare, precum Varadero sau Cayo Santa Maria.
Cum este mâncarea în Havana, Cuba
Dacă ești un turist interesat să descopere cele mai inedite feluri de mâncare pregătite de localnicii din zonele în care călătorești, să știi că Havana nu te va dezamăgi. Felurile de mâncare pregătite după rețete autohtone reprezintă un mix reușit între gastronomia africană și cea spaniolă, motiv pentru care vei avea șansa de a descoperi preparate diverse, servite în porții generoase, la tarabele de pe străzi și în localurile specializate.
Cele mai populare feluri de mâncare cubaneze au la bază preparate din carne de pui și porc, fructe de mare și pește, servite cu garnituri de orez, fasole sau cartofi dulci, asezonate cu diverse ingrediente specifice gastronomiei locale.
În Havana nu vei simți nici lipsa preparatelor internaționale pe care le preferi, precum pastele sau pizza. Diversitatea gastronomică este cuvântul cheie pe care localnicii și bucătarii experimentați îl adoptă în această locație turistică.
În plus, nu ai cum să nu fii impresionat de varietatea de fructe exotice pe care le vei avea la dispoziție precum papaya, ananasul sau guava, care sunt disponibile pe tot parcursul anului în Cuba.
Vremea în Cuba
Turiștii care preferă destinațiile turistice cu vreme prielnică tot timpul anului pot include Havana pe lista locațiilor pe care trebuie să le viziteze.
În perioada mai-octombrie există previziuni cu posibile precipitații, însă acestea nu sunt periculoase, motiv pentru care poți alege această destinație de vacanță în orice perioadă din an.
Cu toate acestea, dacă vrei să fii sigur că te vei bucura de temperaturi crescute, pentru o vacanță petrecută la mare, alege perioada octombrie – mai pentru sejurul pe care îl planifici.
Stilul de viață al cubanezilor
Pe lângă atracțiile turistice pe care Havana le oferă turiștilor săi, stilul de viață al cubanezilor este factorul cheie care atrage mii de turiști în această locație, în fiecare an.
Starea de bună dispoziție a localnicilor primitori și deschiderea acestora pentru organizarea celor mai reușite petreceri transformă Havana în locația ideală pentru o vacanță organizată în stilul anilor’ 50.
Muzica de inspirație spaniolă specifică acestor locuri și numeroasele petreceri organizate, la care dansurile latino sunt nelipsite, reprezintă motive în plus pentru care merită să petreci timp în această locație.
Principalele atracții turistice din Havana
Pe lângă veselia molipsitoare a cubanezilor, trebuie să știi că există și numeroase atracții turistice care te vor impresiona în Havana. Iată câteva dintre acestea:
- El Capitolio – Această clădire impresionantă din centrul orașului reprezintă punctul de start al aventurii voastre din capitala cubaneză. În cadrul acesteia își desfășoară activitatea Ministerul Științei și Tehnologiei, împreună cu Academia de Științe din Havana.
- Piața Revoluției – Cea mai utilă lecție de istorie în Cuba poate fi învățată în Piața Revoluției din Havana, un loc cu însemnătate aparte pentru cubanezi. Aceasta reprezintă un simbol al Revoluției Cubaneze, fiind dominată central de statuia lui Jose Marti. În zonele laterale ale pieței, vei putea descoperi statuile lui Camilo Cienfuegos și Che Chevara, figuri impozante ale istoriei cubaneze.
- Hava Vieja – Pentru a lăsa în urmă agitația centrului modern al Havanei, trebuie să te abați pentru câteva ore în centrul vechi al orașului. Acolo vei descoperi muzica autentică, localnici dornici să asculte poveștile turiștilor care îi vizitează pe străduțele lăturalnice din cadrul locului numit Hava Vieja. Tot acolo vei avea șansa de a admira diferite forme de artă stradală și vei descoperi cele mai inedite suveniruri pentru cei de acasă.
- Maleconul – Nu poți vizita Havana fără a face o plimbare pe promenada de la malul oceanului. Seara, apele depășesc parapeții Maleconului, oferind turiștilor șansa de a descoperi cel mai pitoresc loc din Havana.
Prin urmare, Havana este o locație de vacanță ideală pentru turiștii care vor să petreacă câteva zile inedite, marcate de pofta de viață a cubanezilor cu origini latine. Nu uita să admiri apusul de soare și să uiți, timp de câteva momente, de stresul cotidian, ascultând formațiile locale care cântă și dansează sub privirile curioase ale turiștilor.
Descoperă cele mai noi oferte de vacanță în Cuba în 2019 pe Dertour.