Cand te gandesti la Italia, spui Venetia, Milano, Roma sau Napoli. Aceste mari si frumoase orase le-am vizitat si le-am admirat de nenumarate ori. Insa Italia nu inseamna doar atat… Imagineaza-ti sate de pescari agatate de stanci, orasele pitoresti pe malul marii, ascunse in golfuri albastre, taverne cu preparate delicioase, piete pustii si stradute pietruite care adapostesc bolti de verdeata si biserici medievale. Italia este o tara incredibil de frumoasa, iar un traseu offroad, mai putin strabatut de turisti, te va incanta cu siguranta. Iata ce iti propun…
Trend Alert (4): Italia Off Road!
1. Rezerva-ti bilete de avion la o cursa spre Venetia, insa nu zabovi in oras. Ia un autobuz sau o vaporas care te va duce in Porto Tolle (94 km), o delta incredibil de pitoreasca a Italiei. Acolo, pe malul raului Po, vei putea savura preparate din peste si vei cunoaste viata pescarilor italieni de la inceputul secolului si pana in prezent.
2. Din Porto Tolle, un tren de viteza te va purta spre Ravenna (78 km), un oras maret care a fost Capitala Imperiului Roman intre anii 402 si 476. Aici vei vedea influentele romanilor, ale bizantinilor si grecilor, exprimate intr-o arhitectura unica si o eleganta desavarsita a pietelor si cladirilor. Revenna este legata de Marea Adriatica prin Canalul Candiano si este inclusa in UNESCO World Heritage.
3. Din Ravenna strabate coasta de est a Italiei, cu peisaje spectaculoase, si opreste-te in Rimini, un oras mic, dar cu o plaja cu nisip auriu lunga de 15 km, cu peste 1.000 de hoteluri si sute de baruri, restaurante si cluburi. Arta, cultura si arhitectura de exceptie sunt prezente la fiecare pas, castelele si bisericile rasar din paduri de pini, iar plaja este vintage, desprinsa dintr-un film din alte vremuri.
4. Din Rimini, un autobuz te va purta catre Pesaro, un orasel medieval al Italiei, unde pescuitul, industria mobilei si turismul sunt foarte dezvoltate. Aici poti vizita Palatul Ducal, construit de Sforza in secolul al 15-lea, Sanctuarul Baroc Beata Vergine del Carmelo, Biserica St. Augustine, cu un splendid portal gotic si Villa Imperiale construita pentru ducesa Eleanora. Opreste-te in Piazza del Popolo la un espresso sau un pahar de vin si o portie de paste cu fructe de mare.
5. Din Pesaro, intra in inima Italiei, la 130 de km, pana dai de Capitala Regiunii Umbria, asezata pe fluviul Tibru – Perugia. Acest oras este un mare centru artistic al tarii, iar simbolul sau este grifonul – un monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap si gheare de vultur si cu urechi de cal – foarte bine reprezentat in toate pietele si pe toate cladirile din Perugia. Orasul medieval ne aminteste putin de Sibiu, iar aici poti participa la Festivalul de Jazz, la Sarbatoarea Ciocolatei din octombrie si alte petreceri faimoase.
6. Dupa ce te-ai incarcat de emotie si frumusete, te invitam sa te relaxezi la shopping. Din Perugia, ia trenul de mare viteza si mergi in Pescara, aflata la doar 250 de km, spre estul Italiei. Port important la Marea Adriatica, Pescara este celebra si pentru buticurile de suveniruri si casele de moda elegante. Din Piazza della Republica te indrepti catre mare, pana in Piazza Primo Maggio, unde vei gasi principala strada comericala, Corso Umberto I. Iti poti continua calatoria pana in Corso Vittorio Emanuele II si Via Nicola Fabrizi, unde sunt localizate cele mai bune magazine si cafenele.
7. La doar 50 de km de Pescara se afla Riserva Statale Monte Rotondo, o rezervatie naturala imensa, cu munti, pasuni, rauri repezi, animale salbatice, biserici medievale si turnuri de aparare. Apusurile sunt dramatice, iar fauna si flora deosebite.
8. Dupa aceasta incursiune relxanta in natura, ia un tren spre San Severo, aflat la 190 de km de parcul national. San Severo este un oras mic, aflat la poalele Muntilor Gargano si a fost numit “The Cathedral City”, inca din anul 1580. Se spune ca patronul orasului, Sfantul San Severino, este facator de minuni, iar daca ajungi aici si iti pui o dorinta, aceasta se va implini.
9. La doar 34 de km de San Severo se afla “granarul Italiei”, Foggia. In acest oras, in acre au trait de-a lungul timpului conti, regi si scriitori celebri, este locul cel mai potrivit pentru a cunoaste viata adevarata din Italia. Poti vizita Catedrala Santa Maria de Fovea, Palazzo Dogana, Chiesa delle Croci si parcul arheologic din zona. Bucura-te de viata tihnita a unui orasel de provincie si gusta cele mai bune paste cu ciuperci din lume (troccoli).
10. Din Foggia, un autobuz sau un tren te va purta pret de 135 de km, pe coasta Marii Adriatice, pana in Bari. Bari este un port si un centru universitar important, iar aici te poti bucura de atractii culturale si artistice, poti vizita bisericile si castelele medievale, iar in barurile si cluburile moderne te poti distra pana in zori. Din Bari exista o cursa aeriana care te va purta inapoi acasa, cu amintiri pentru toata viata.
Tot ce trebuie sa faci este sa iti rezervi biletele de avion! Ia legatura cu specialistii in turism de la Dertour pentru un pachet personalizat, cu transport, cazare si masa!
Vacanta frumoasa!