Anul 2011 tocmai s-a incheiat. Nu stiu cand a trecut, dar este limpede ca a trecut. A fost un an plin de turbulente si invataminte. De fapt, cam cum au fost si ultimii trei ani. Invatam permanent. Sau, cel putin, unii dintre noi invata mai multe, altii mai putine. Toata aceasta perioada de criza cred ca, de fapt, a fost foarte utila. Incet, dar sigur valoarea se distinge de non-valoare si lucrurile se cern. Cei care trag invataminte si reactioneaza repede si corect merg mai departe. Ceilalti raman prin statii si privesc cum trenurile suiera pe langa ei.
Ce ne-a ramas in minte din anul turistic 2011 ? Dincolo de faptul imbucurator ca tot mai multi romani au mers in concedii, am asistat la primele incapacitati de plata mai importante si care, din pacate, au afectat suficient de multi oameni, exact in perioada cea mai asteptata a anului – concediul. Cei mai “ norocosi “ dintre ei nu au mai apucat sa plece in concediu, desi aveau totul platit. Cei mai ghinionisti s-au pomenit “cazati”prin receptiile hotelurilor, in loc sa isi ia camerele in primire sau lipsiti de posibilitatea de a se imbarca in avion pentru a reveni acasa, pentru ca touroperatorul nu platise furnizorii.
De ce s-a ajuns aici ? Sunt mai multi vinovati, sa-i luam pe rand.
Turistii au partea lor de vina pentru ca au presat, mai mult ca niciodata, ca totul sa fie IEFTIN, IEFTIN, IEFTIN. Nu au luat in calcul ca, pentru cea mai frumoasa perioada a anului, din punctul lor de vedere, nu pretul, ci calitatea si, mai ales, SIGURANTA ar trebui sa fie criteriile de baza. In turism nu este ca la cumpararea unui televizor. Acolo te decizi asupra marcii si modelului si alergi din magazin in magazin pana gasesti pretul convenabil si , eventual, mai negociezi si acolo inca un discount. Odata cumparat televizorul, il transporti frumusel acasa. Pe o excursie cumparata nu poti pune mana! Abia peste cateva luni vezi exact ce ai luat. Si daca nu-ti place inseamna ca ti-ai stricat concediul.
Vinovati sunt si touroperatorii si agentiile de turism care au intrat in acest “joc” al pretului mic. Desi in turism se lucreaza cu marje foarte mici (undeva la maxim 10%), ei nu au rezistat presiunii pietei si au calculat cu marje si mai mici, ba au mai facut si discounturi. Rezultatul era previzibil: INCAPACITATE DE PLATA !
Mai sunt cativa vinovati, dar despre asta data viitoare.
Ce invataminte trebuie sa tragem ? Din partea turistilor este relativ simplu: sa aleaga intai calitatea, apoi siguranta si, abia in al treilea rand, pretul. Sa fie atenti CUI ANUME DAU BANII, cu atat mai mult cu cat este mult mai avantajos sa cumperi din timp (early booking) . Sa deschida larg ochii si sa stie cine exact este organizatorul, daca are licenta de turism, daca are asigurare, daca are renume, cine sunt actionarii, sa citeasca despre toate acestea pe forumuri si bloguri.
Din partea agentiilor si touroperatorilor e ceva mai complicat, pentru ca pentru acestia vanzarile asigura existenta. Cu toate acestea, cei care nu inteleg ca au nevoie de o marja sanatoasa pentru a putea supravietui vor avea acelasi destin: falimentul. Trebuie sa inteleaga ca sunt obligati sa ofere plus-valoare. O consultanta de calitate si produse sigure si de calitate. Pentru asta clientii sunt dispusi sa plateasca ceva mai mult si sa-i considere ca pe entitati utile. Este obligatoriu sa LE PESE in primul rand de turistii lor si, in al doilea rand, de bugetele lor. Banii sunt o consecinta a plus-valorii adaugate si percepute de client.
Cine nu va intelege cele de mai sus si nu le va pune in practica inseamna ca nu a inteles nimic din cele intimplate anul acesta. Cu concediile oamenilor nu ai voie sa te joci! Concediul are o importanta covarsitoare! De aceasta trebuie sa se ingrijeasca atat agentiile de turism, DAR si turistii insisi. Este unul dintre invatamintele anului turistic 2011.
Va urez din toata inima un AN NOU 2012 mai putin turbulent si cu mult noroc !
Al dumneavoastra,
Dragos Anastasiu