Orasul Piatra Neamt a fost in perioada 07 – 10 octombrie 2012 gazda Congresului European de Turism Rural – care a fost pentru prima data organizat in Romania. Evenimentul sub patronajul oficial al Comisiei Europene si a Organizatiei Mondiale de Turism a avut ca tema “Turismul inovativ – o noua viata pentru zonele rurale”. Dupa cele trei editii din 2003, 2005 si 2007, aceasta a patra editie a fost organizata de ANTREC Romania, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Primaria Piatra Neamt, Consiliul Judetean Neamt, Camera de Comert si Industrie Neamt si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est.
Congresul European de Turism Rural de la Piatra Neamt a repezentat o reala oportunitate pentru toti participantii de a face cunostiinta cu cele mai recente tendinte din domeniul turismului rural. De asemenea poate fi considerata o excelenta ocazie de a promova potentialul turistic romanesc. In aceasta a patra editie au fost supuse atentiei generale cateva aspecte de maxim interes cum ar fi: Importanta turismului pentru zonele rurale – trecut si viitor; Concepte si produse inovatoare in domeniul turismului rural; Mentinerea comunitatilor rurale si mentinerea patrimoniului prin turism; Turismul rural, in lumea internetului si a mass-mediei sociale; Patrimoniul cultural; Resurse natural; Drumuri verzi
La aceasta editie a congresului au participat aproape 250 de invitati din 26 de tari europene, reprezentanti ai detinatorilor de cazare rurala si ai organizatiilor de turism rural din intreaga lume. Au fost prezenti in jur de 10 speekeri din Romania si 17 din tari precum Germania , Norvegia, Italia sau Franta. De asemenea congresul a fost gazda a 27 de membri ai Asociatiilor de turism rural din Europa.
Printre cei mai de seama invitati alaturi de: Secretarul de Stat pentru turism in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului- Cristian Barhalescu, Presedintele Consiliului Judetean Neamt – Culita Tarata, presedintele ANTREC- Mihai Chiruc, Comisarul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala- Dacian Ciolos, secretarul general al EUROGITES – Federatia Europeana de Turism Rural- Klaus Ehrlich si multi altii, s-a remarcat si managerul general Eurolines, Dragos Anastasiu.
Doamna Marilena Stoian, Presedinte onorific al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), a semnalat ca odata cu infiintarea ANTREC Romania numarul pensiunilor inregistrate oficial a crescut considerabil (peste 5000).
Sala Polivalenta din Piatra Neamt, unde s-au desfasurat lucrarile a celei de a patra editii a Congresului European de Turism Rural a gazduit aproximativ 120 de participanti straini, aproape 50 de participanti romani din tara, tur-operatori sau membri ai asociatiilor de turism, membrii ANTREC sau jurnalisti, in jur de 90 de persoane care au participat la expozitiile de mancaruri traditionale si arta populara si la spectacolul folcloric sustinut cu ocazia deschiderii congresului.
Obiectivul Congresului European de Turism Rural de la Piatra Neamt a fost acela de a reuni antreprenorul de turism rural, autoritatile publice si private, precum si orice profesionist implicat in turismul rural in vederea prezentarii unor modele de bune practici si “povesti’ de succes in aria turismului rural dar si a identificarii unui cadru comun de accelerare a dezvoltarii acestei zone a turismului.